Poezii de Stela Cheregi

Cine sunt eu?


Cum este viaţa noastră...
Aşa ca o floare în glastră,
Ştii... cum sunt visele noastre...
Aşa precum nopţile albastre.

Dorinţele noastre sunt mereu aprinse
Şi pe toate le trăim în vise,

Uneori aşteptăm tot mai mult
E uşor de dat, trebuie doar să ascult.

Şoaptele tale sunt flăcări ce ard
Când le rosteşti nu-mi trebuie fard,
Buzele tale sunt petale de floare
Ce mă sărută cu multă ardoare.

Când uneori lacrima a curs
E pentru că inima a vrea recurs,
Şi de nu şti sufletul e un tumult
Eu tac mereu şi doar îl ascult.

Închipuirea noastră e feerică visare,
Vise pe care le trăim cu ardoare
Suntem actori de pantonimă
Şi uneori ni ştim să facem mimă.

Ades vrem ca în lumea mare
Să fim doar parteneri pe-o cărare,
Dar vrem în viaţa cea adevărată
Să fim eroi de bestseller ...odată...

Cine sunt eu pentru ...tine...
Uneori vreau doar să fie bine.
Cine suntem noi... împreună...
Doar două suflete ce trec prin furtună.


DOAR TRECUT

Ai sădit în mine atâtea iubiri,
Multe gânduri tardive cu care lupt
Şi câte doruri ascunse în priviri
Iar sufletu-mi îngenunchiat e corupt.

Corupt e şi gândul care visează
Tăcerea pierdută şi ea în adânc,
Doar inima tăcută se zbate şi vibrează
Tu te retragi sentiment, ca un ţânc.

Mă războiesc în gânduri cu tine
Stai afundat în sufletul meu
E o plăcere nebună şi-mi face bine
Uneori mă întreb de eşti ateu.

Ateu că ţi-ai pierdut demult credinţa
Când rătăceai în adâncimea sufletului
Şi nebunia ta e soră cu neputinţa
Atunci când cădeai din înaltul cerului.

M-am rătăcit în gânduri pierdute,
Pierdute de tine când mă căutai
Răscolit de tăcere şi inimi zdrobite
Şi tu mă iubeai deşi nu ştiai.

Pierdută demult mai e şi cărarea
Şi-n vis m-am pierdut ca-ntr-un război,
Uneori aş vrea să-mi găsesc alinarea
Mă retrag, mă trezesc... e coşmarul de apoi?

Meditez şi cad adânc în gândire
E un neant ce l-ai sădit fără milă,
E un hăţiş de nepătruns,... fără ştire
Hăul deschis vrea putere, nu silă.

În negura nopţii, în visul pierdut
Nehotărâre şi regăsire-n mâhnire,
Doar praful unor amintiri s-a aşternut
În deşertul unui vis pierdut în iubire...


AŞ VREA

Aş vrea să-ţi spun despre noi
Ştiu şi eu şi tu, ştim amândoi...
Aş vrea să-ţi spun despre vise,
Despre uşi ce stau închise
Şi am să-ţi spun de doruri aprinse.

Aş vrea să-ţi spun că mi-e dor
Ştiu poţi crede că mi-e uşor...
Aş vrea să-ţi spun despre viaţă,
Despre trăiri acoperite de ceaţă
Şi am să-ţi spun ce mă înalţă.

Aş vrea să-mi spui despre tine
Ştiu că gându-ţi rătăceşte la mine
Aş vrea să-mi spui despre iubire,
Cum o păstrezi să nu devină amintire
Şi eu să-ţi spun ce dulce trăire.

Aş vrea să-mi spui despre noapte
Şi dacă vrei, despre dorinţele toate...
Aş vrea să mă duci în al tău vis,
Povestea să fie de nedescris
Şi eu să-ţi fiu cărare-n paradis.

Aş vrea să-mi spui despre viitor
Ştiu, lângă tine nu este dor
Aş vrea să mă duci în infinit,
Unde iubirile şi gândul ard tacit
Şi eu să-ţi arăt cum e să fi iubit.


UN PREŢ PENTRU TIMP

Am stat cu fruntea plecată
Am ascultat în tăcerea nopţii
Şi mă întrebam nu prima dată
Dacă ştim cum e roata vieţii?

Timpul miracolul ce ne transformă,
Nemilos ne răpeşte secunde şi vise de dor
Trăire şi zbucium, tu viaţă diformă
Te smulgi, pleci şi te înalţi în zbor.

Preţul ce îl dai într-o zi pe al tău gând
Costisitor pentru tine şi o povară în plus
Ai vrea ca să poţi să nu-l dai nicicând
Şi cum ai să faci, şti bine este impus.

Timp cheltuit fără băgare de seamă
Te-aş conserva ti-aş da loc privilegiat
Dacă aş putea te-aş pune chiar şi în ramă
Te-aş privi, m-ai privi fără anonimat.

Uneori aş opri secundele şi clipele în loc
Mă doare când văd cum treci cu îndrăzneală
Este o modă, un stil, te superi dai block,
Cum aş putea s-o fac fiind plină de îndoială?

Timp trecător fără regrete prin viaţă,
Vom plânge uneori după clipele toate
Cum am putea să fim îndurători odată,
Să întoarcem secunde trecute, uitate...pierd


CLEMENŢĂ UNUI GÂND

Vorbind ades despre un gând normal
În introvertirea noastră prea lumească,
La fiecare pas se naşte un banal...
Se pierde grija mult prea pământească.

Să judecăm ne este prea uşor
Când bunătatea şi credinţa sunt sperjur
În care şi sufletul devine dor
Inchiziţii aspre pentru cei din jur.

Oare este bine să răscoleşti un gând
Când bucurii copilăreşti se nasc uşor
Şi zâmbete scăpate dintr-un cer cernând
Cu freamătul din visul scăpătând de dor.

Dar libertatea cugetului nu o îngrădim
Într-un pastel de milenare stăruinţe
În care timpul vrem să-l prelungim
Introvertiţi în noi şi-n multele credinţe.

Deşi în gând vom căuta clemenţă
Să trecem peste vămi şi impozante dări
Suntem cuprinşi de tragica demenţă
Şi sufletul e îngenunchiat de multe stări.


CASTEL DE NISIP

Când dragostea devine un castel de nisip
Mă tem de valul care poate să-l doboare
În amintire fac statuie din al tău chip
Şi într-o mare armonie dorinţele să zboare.

Mă tem iubite de tot ce ni se întâmplă
De nopţile şi cerul care nu cuvântă,
Doar ierni mai port la tâmplă
Şi dorul care geme şi înfometat ascultă.

Aşa pierdută pe cărări de vis uitat
Am să-mi doresc în veci să fi un dor aprins
Şi dacă focul totuşi în toate a încetat
File de ceară topite să curgă ...clipe-n paradis.

Şi am să te iau în lumea mea de dor
Şi în tăcerile ce nasc doar foc în mine
Vom zbura peste al nostru gând rătăcitor
Înălţându-ne cuprinşi în dans spre zările senine.

Dar ştiu din toate şi din al tău dor
Că iubiri născute din multele tristeţi
Se sting fără să ne întrebe şi tot uşor
Sufletul rămâne singur precum alte dăţi.


NU AM SĂ UIT

În freamătul sărutului uitat
Doar amintirea netrăită mai rămâne
Şi-n veşnicia clipei ce-a trecut am adunat
Durerile înmănunchiate şi pline de suspine.

Nu am regrete în viitorul care vine
Doar taina prăvălită ca dulce amăgire
Îmi dă putere să te păstrez în gând la mine
Şi suferinţe multe ai să laşi ca dar în amintire.

Şi am să promit că îţi voi asculta tăcerea
Şi o voi iubi precum ar fi un mit,
Răsfrântă peste porţi de dor iubirea
Tu vei rămâne sufletului meu doar un semit.

Şi de vreo dată în neant vei vrea să uiţi
Şi vocea, chipul sau tot ce aş putea să fiu
Eu pot să las urme de dor, să fim tăcuţi
Aşa cum nopţile-s într-un depărtat pustiu.

Am să-ţi păstrez tăcerea când va fi
Şi am să-mi amintesc de tine,
De vocea ce-mi cânta în nopţi târzii
Şi şoaptele care-mi vorbeau despre iubire.


CASTEL DE NISIP

Când dragostea devine un castel de nisip
Mă tem de valul care poate să-l doboare
În amintire fac statuie din al tău chip
Şi într-o mare armonie dorinţele să zboare.

Mă tem iubite de tot ce ni se întâmplă
De nopţile şi cerul care nu cuvântă,
Doar ierni mai port la tâmplă
Şi dorul care geme şi înfometat ascultă.

Aşa pierdută pe cărări de vis uitat
Am să-mi doresc în veci să fi un dor aprins
Şi dacă focul totuşi în toate a încetat
File de ceară topite să curgă ...clipe-n paradis.

Şi am să te iau în lumea mea de dor
Şi în tăcerile ce nasc doar foc în mine
Vom zbura peste al nostru gând rătăcitor
Înălţându-ne cuprinşi în dans spre zările senine.

Dar ştiu din toate şi din al tău dor
Că iubiri născute din multele tristeţi
Se sting fără să ne întrebe şi tot uşor
Sufletul rămâne singur precum alte dăţi.


DOAR UN CEAI

Aş vrea să şti că am visat la timpul care vine
Cum noi pierduţi vom sta printre tăceri
Ştiind că sufletul mai poate să suspine
Iar noi cei pedepsiţi, cu amar vom alina dureri.

Am să vin cum ţi-am promis în timpul viitor
Vom sta pe metereaza turnului de piatră
Ne vom privi în ochi poate prea îngăduitori
În puritatea unui ceas în care nu vom face plată.

Şi în promisiunea unui dor desprins uşor
Am să vin să bem doar ceaiul împreună
Chiar dacă timpul blestemat e doar nemuritor
Noi vom rămâne doar o clipă în furtună.

E o furtună ce înteţeşte gânduri fără rost
Copilăria unui timp trecut ce e major
Deschide ochii înfruntă nebunia dorului anost
Şi lasă clipele să se disipe într-un simplu zbor.

Ce tristă oglindire în aroma unui ceai
Ai vrut să îmi sădeşti durere într-un gând
Ştiu, e mult mai mult decât duceai
Secunde regrupate într-un timp curgând.


AMĂGIRE

Ştiu timpul este mult prea trecător
Şi noi infatuaţi de multe rezonanţe
Lăsăm un semn că am trecut precum un nor,
Vom depăşi multiple şi stinghere concordanţe.

Într-un alcov uitat la marea închinare
Eu mai pioasă dintre toate, las semn o cruce
Să-ţi aminteşti cum clipele de rugăciune
Vor fi doar şoapte de mărire pentru cine duce.

Deschide dacă poţi fereastra unui cer de vis
Şi lasă-mă în agonia unui dor nebun
În care lacrimi, ploi şi tunetul e interzis
Am să culeg doar file vechi şi în album le pun.

Iar dacă în muţenia atâtor şoapte risipite
În drumul unui vechi şi tainic dor
Doar clipele mult prea uşor, spoite
Se adună, se grupează asemeni unui nor.

Ştiam mereu că eşti o dulce amăgire
Că acest gând firav nu poate fi consemn
Şi-n visele uitate dulce-amară tresărire
Nu pot ca să mai fie nicicând îndemn.

Dar eu îndemn în vis la neuitare
Şi zările străpunse de lumini celeste
Voiesc să fie în fiecare noapte încântare
O tristă amăgire pierdută pe înălţimi rupestre.