Poezii de Vaduva Andreea

Hai să fim....

Hai să fim în astă noapte,
Un violonist şi o vioară,
Să-ţi sărut corzile toate,
Cu arcuşu-mi, domnişoară.

Hai să fim în astă noapte,
Un pictor şi-un şevalet,
Să te-mbrac, dacă se poate,

Cu-a mea pensulă, încet.

Hai să fim în astă noapte,
Un poet şi-o albă foaie,
Să-mi scriu versurile toate,
Pe pielea-ţi ce mă-nmoaie.

Hai să fim în astă noapte,
Un Adam, iar tu, o Evă,
Să îţi gust, dacă se poate,
Din a păcatului sevă....


De-aş muri la tine-n braţă....

De-aş muri,
La tine-n braţă,
Aş învia a doua zi,
Nesuportând lacrima hoaţă,
Curgând din ochii tăi pustii.
S-o văd, haina, cum îţi fură,
Frumuseţea lor albastră,
Şi zâmbetu-ţi de pe gură,
Îngropând iubirea noastră.

De-aş muri,
La tine-n braţă,
Aş învia a doua zi,
Şi m-aş vinde ca la piaţă,
Fericită iar să fii!
M-ar durea nespus, divină,
Să ai în suflet amar,
Şi să ştiu că-i a mea vină...
Ce durere! Cât calvar!

De-aş muri,
La tine-n braţă,
Aş învia a doua zi,
S-alung dorul ce se-agaţă,
De inima-ţi blajină, ştii?
Să n-oftezi dup-a mea urmă,
Să nu te-aud cum îmi zici:
"Vino, chinul de mi-l curmă!",
Căci voi fi, iubito, aici...


Cum poţi?

Cum poţi în braţe s-o ţii,
Când tu mai miroşi a mine?
Cum îi poţi privi ochii,
Când ai mei plâng în neştire?

Cum poţi oare s-o săruţi,
Când buza mea încă te gustă?
De ce chinul nu mi-l cruţi?
Ştiu,dragostea nu e justă!

Cum poţi să îi mângâi pielea,
Când palma ta nu m-a uitat?
Mi-aduc aminte,mă-nvelea,
În nopţile de-amor curat.

Cum poţi prin faţă să-mi treci,
De parcă ţi-aş fi străină?
Simt cum sufletu-ţi îneci,
În aceiaşi rană plină...

Cum poţi oare să îmi ceri,
Să te mai aştept şi mâine?
Nu-ţi dai seama ce poveri,
Duc,pentru un colţ de "pâine"?


O ultimă noapte de-amor...

O ultimă noapte de-amor,
Atât îţi cer,iubire amară,
Cumplit palmele mă dor,
Căutându-ţi pielea rară.

Un ultim sărut să îmi dai,
Să-ţi mai simt o dată buza,
Cum mă-nalţă către Rai,
Şi uşor să-ţi deschei bluza.

Să-ţi sărut sânul fragil,
Să-l sorb cu sete păgână,
Să-mi pun capul de copil,
Şi acolo să rămână....

Să îţi trec mâna prin păr,
Să mă joc cu-a lui ondulă,
Să-i miros parfumu-a măr,
Să te mângâi cu căldură.

Îţi voi fi străin de mâine,
Alte mâini o să te-mbrace,
Însă eu,precum un câine,
În urma ta,tăcut voi zace.

Sleit,voi aştepta să mor,
Groapa uşor să mi se umple,
Gândindu-mă că alt amor,
Îţi va intra în trup şi-n tâmple.


Hai să ne-apărăm iubirea!

Hai să ne-apărăm iubirea,
De ploile ce vor veni,
Atunci când nefericirea,
Nemilos o va lovi.

Hai să ne strângem în braţe,
Ca doi prunci puri şi curaţi,
Când durerea o să ne-agaţe,
De gheara ei,nevinovaţi.

Hai lacrima să ne-o ştergem,
Tu pe a mea,eu pe a ta,
Pe aceleaşi drum să mergem,
Oricâte gropi ne-ar clătina.

Hai să ne dezmierdăm rana,
De ce să ne-o adâncim?
Amândoi trăim cu teama,
Să nu pierdem ce iubim...

Hai să nu lăsăm uitarea,
Să ne ardă amintiri,
Să ardă ca lumânarea,
Din sihastre mănăstiri.

Hai să nu lăsăm orgoliul,
Să ne transforme-n străini,
S-avem îmbrăcate-n doliu,
Sufletele,cu-ai lor spini.

Hai să nu lăsăm tăcerea,
Să ne arunce în vid,
Vorbele dulci precum mierea,
Şi-ntre noi să facă zid....

Cine te-a-nvăţat?

Cine te-a-nvăţat pe tine,
Să frângi inimi,o mulţime?
Cine te-a-nvăţat să laşi,
Lacrimi amare pe-obraji?

Cine te-a-nvăţat să pleci,
Pe alei pustii şi reci,
Fără să spui un cuvânt,
Celei ce te poartă-n gând?

Cine te-a-nvăţat să ceri,
Doar frumoase primăveri,
Iar tu-n schimb să dăruieşti,
Ierni geroase,ierni căineşti?

Cine te-a-nvăţat,păgâne,
Să faci vieţile fărâme?
Să vrăjeşti suflete pure,
Şi-apoi să le laşi să-ndure?

Cine te-a-nvăţat să fugi,
De iubire,cu paşi lungi?
Şi să fii mediocru actor,
Jucându-te de-a fals amor?


Nu mă-ntreba....

Nu mă-ntreba dacă mă doare,
Nu mă-ntreba nici dacă-am plâns,
Nu-mi pune pe rană sare,
De ce revii? De ce te-ai dus?

Nu mă-ntreba dacă uitarea,
Făcut-a la mine vreun popas.
Mă rupi fâşii cu întrebarea,
Căci tu ai plecat,eu am rămas.

Nu mă-ntreba dacă-mi mai zace,
Iubirea sau sufletu-mi gol,
Mai bine lasă-mă în pace,
Şi vieţii mele dă-i ocol.

Nu mă-ntreba de al meu trăi,
Trăit amar,fără de tine,
Cum ai putut habar să n-ai,
Şi-acum să vii,să-ntrebi "Ţi-e bine?" ?


Tu femeie,eşti frumoasă!

Tu femeie,eşti frumoasă,
Nemachiată,somnoroasă,
Cu cearcăne,cu păr vâlvoi,
Cu un neg sau poate doi,
În tocuri sau papuci de casă,
Tu femeie,eşti frumoasă!

Tu femeie,eşti frumoasă,
Gura lumii-i păcătoasă,
De eşti slab nu le convine,
De eşti gras tot nu e bine,
Invidia-i boală tăioasă.
Tu femeie,eşti frumoasă!

Tu femeie,eşti frumoasă,
Cu nas cârn,cu voce groasă,
Cu pistrui,albă sau scundă,
Cu ochi mici,faţă rotundă,
Feminină,băieţoasă...
Tu femeie,eşti frumoasă!


Mă doare....

Mă doare gândul,
De-atâta amintire,
Căci el,flămândul,
E flămând de tine.

Mă doare pieptul,
Şi bătaia-i cruntă,
Că timpul,nedreptul,
Fruntea mi-o încruntă.

Mă doare pleoapa,
Cu lacrimile-i râu,
Uşor îmi sapă groapa,
Nu le pot ţine în frâu.

Mă doare glasul,
Cu vorba-i ţepuşă,
Când bun-rămasul,
Ne-a bătut la uşă.

Mă doare mângâierea,
Şi urma ei adâncă,
Când m-acoperea,
Când te aveam lângă.


De vrei să pleci.

În calea ta eu nu mă pun,
De vrei să pleci,te du nebun,
Dar ţine minte,te-oi urma,
Oriunde pasul îţi va sta.

Oriunde trupul o să-ţi culci,
Oriunde gândul o să-ţi duci,
Eu trăiesc prin tine,toată,
Cât inima o să îţi bată.

Pe alta dacă vei atinge,
Voi simţi şi mă va frige,
Iar alte buze de săruţi,
Mă vei răni,să nu uiţi!

În nopţi senine şi târzii,
Când piele străină vei iubi,
Dacă auzi un tăcut urlet,
Voi fi eu,îţi plâng în suflet.

În calea ta eu nu mă pun,
Dar vrei să pleci,să pleci nebun,
Ştiind prin ce chinuri cumplite,
Voi trece alăturea-ţi,iubite?

Mi-aş face cuib....

Mi-aş face cuib,
În al tău trup,
Să-mi odihnesc,
Sufletul rupt.

Din pielea ta,
Mi-aş face haină,
Să mă-ncălzească,
Noaptea-n taină.

Din al tău glas,
Ce stă să geamă,
Mi-aş face cântec,
Să m-adoarmă.

Din ochii tăi,
Fereastră-aş face,
Privind prin tine,
Totul tace...

Iar palma ta,
Căuş să-mi fie,
Sleit de sete,
Să mă-nvie.

Din al tău sân,
Mi-aş face leac,
Mă simt etern,
Când ţi-l dezbrac....

Şi buza ta,
Precum rubinul,
Aş face-o vin,
S-o sorb ca...vinul.


Mă întreb....

Mă întreb oare ce mai faci?
Ce trup străin acum îmbraci?
Cu mângâieri suave,fine,
Cu sărutări de amor pline?

Mă întreb oare unde eşti?
La pieptul cui te odihneşti?
Şi a cui bătaie asculţi,
Gândurile să-ţi desfrunti?

Mă întreb oare cum te simţi?
Eşti fericit sau doar te minţi?
Ochii ei te fac să zbori?
Aş vrea să ştiu,deşi mă dori.

Mă întreb oare n-ai regrete?
Clipe ne pier uitate,biete,
Doborâte de anii crunţi,
Trăiţi fără tine,palizi,muţi.

Mă întreb oare se întâmplă,
Să-ţi apar acolo-n tâmplă?
Măcar în treacăt,o adiere,
Îţi aminteşti de a mea miere?

Mă întreb oare dacă aş fi,
În faţa ta,tu m-ai privi?
Sau ai lăsa capul plecat,
Ştiindu-mi sufletul secat?

Mă întreb oare ce mi-ai spune,
Dacă-n calea ta m-aş pune?
Sau ai trece ca şi vântul,
De parcă n-aş călca pământul?


Gustă-mă iubite,lent...

Muşcă-mi buza,muşcă-mi sânul,
Pătrunde-mă cu patos,da!
Respiră-mi adânc parfumul,
Oxigen să-ţi fie,aş vrea....

Topeşte-mă sub a ta palmă,
Topeşte-mi formele frumoase,
Şi fă-mi sufletul să geamă,
Sub atingeri păcătoase....

Îmbată-mă cu şoapta-ţi udă,
Precum sărutu-ţi pătimaş,
Lasă-mi trupul să se-ascundă,
În al tău trup,ca un răvaş....

Gustă-mă ca pe-o ţigară,
De care eşti dependent.
Sau ca pe-o cafea amară,
Gustă-mă iubite,lent....


Vremea trece...

Vremea trece nemiloasă,
Şi ne umple pe-amândoi,
De regrete,ce ne-apasă,
Sufletul,ca un pietroi.

Un pietroi ce ne sugrumă,
Sentimentele pe rând,
Pierdute în a vieţii brumă,
Prinse pe-al uitării rug.

Vremea trece prea grăbită,
Şi noi devenim străini,
Parcă-ar vrea să ne înghită,
Şi puţinele amintiri.

Că doar ele ne mai leagă,
În rest împărţim tăceri,
Tăceri ce parcă ne-ntreabă.
"Unde-i dragostea de ieri?'...


Te-am pictat...

Te-am pictat
pe pânza sufletului meu
cu pensula iubirii.
Ochii ţi-am îmbrăcat
în verdele crud
al copacilor,
iar genele-ţi lungi,
într-o noapte târzie
Buzele ţi le-am îmbrăcat
în rozul pal al trandafirilor
de catifea,iar păru-ţi inele,
ca o zi însorită de mai,
l-am lăsat să curgă,
precum o cascadă
pe umeri-ţi fini şi delicaţi.
Pe zâmbet ţi-am strecurat
inocenţa unui prunc,
iar în inima ta
m-am pictat pe mine.
Eşti atât de frumoasă,
iubito....