Poezii de Valentin Leahu

Amintiri din tu şi eu

Ai crezut că sunt mai confuz decât tine

că inima mea bate a întâmplare

că trebuia să ne iubim sub o reclamă nemascată

în maşina drumului tău spre ţara tuturor

pe bancheta de timpuri uitată

ai crezut că sunt mai confuz decât tine...

           Că picam un examen de şoferie n-ai ştiut

   Şi nu era prima dată.

Nepierdută

Nepierdută

ai pus şeaua

pe calul pe care nu trebuia

mârţoaga de mine

nu avea nevoie

de aurul din potcoavele tale fierbinţi

drumul meu avea doar

să fie pietruit cu alcool

dar m-a luat apa pe dinainte...

Fără titlu

Ştii, iubito, eu mi-am renegat tatăl

inima lui bătea în aceiaşi timpi

ai motorului în care-l purta

în buzunarul fiecărei zile

o dată a vrut să mă bată

şi mama l-a lăsat lângă ventriculul

în care picurase deja benzină

ştii, iubito,

eu niciodată nu-mi voi bate copilul

nici măcar de dragul tău

nu vreau să-mi aud vorbe...

Ca o viaţa mea de câine

De prea mult bine

m-ai îngropat

între sânii tăi

şi m-ai rătăcit

prin viaţa ta

cu prea mult sens rectiliniu

De prea mult bine

m-ai lăsat să-ţi adulmec florile

pe care le rupeam de la gura mea bahică

şi neliniştită

De prea mult bine

m-ai lăsat să-mi obosesc dimineţile

în oglinda în care

nu te vedeam

decât pe tine

De prea mult bine, iubito,

mă vei lăsa, imbecil,

să nu plec

mai târziu decât ieri

Ca o pierdută,

pavlovică,

neduhovnică,

însetată,

nenuntită,

zgribulită şi călcată de maşina de pâine...

Ce s-o mai lungim...

ca o viaţa mea de câine...

Începutul sfârşitului

Tu eşti drumul meu

de la tine nu mai am

răscruce de întoarcere

înapoia drumului

mă pasc uragane

înaintea mea sunt nebuniile tale

nu există babord ori tribord

pe vaporul drumului meu către altă întâmplare

eşti sensul şi portiţa mea

către răsăritul ce moare

şi cu toate acestea

eu sunt pentru tine

o simplă şi ciudată mare.

Beatitudine

Azi

am

întâlnit

un

vidanjor

era bucuros

a scăpat necazurile

acolo unde varsă

fericire