Dor de Transilvania

 
Când vi se face sete de cuvânt

când dorul greu al munţilor v-apasă

când râde ceru-n dimineţi răsfrânt

veniţi în Transilvania frumoasă !

 

 Când apele se prăbuşesc pe stânci

 şi creşte pâinea aburind pe vatră

când se aud tălăngi prin văi adânci

 veniţi în Transilvania de piatră !

 

 Când păsările se-mplinesc în zbor

şi-amiaza-n sate vrea să mai rămână

 când visele pădurilor ne dor

 veniţi în Transilvania Română !

 

 

Vitala posibilitate

 

 luaţi-mi imobilul, luaţi-mi grădina

 tăiaţi-mi firele ce-mi asigură lumina

 luaţi-mi şi singurul covor persan

 chiar şi abajurul ce-atârnă-n tavan

 luaţi-mi telefonul prin care uneori

 mai ţin legătura cu părinţi şi surori

serviciul acesta frumos de rubin

 pe care niciodată nu l-am umplut cu vin

sau yala chinezească ce o am la uşă

ori soba obosită de atâta cenuşă

şi patul luaţi-l aşa cum e el

să dorm în picioare ca şi un tembel

că dacă stau puţin şi socot

 mă pot debarasa aproape de tot

 dar lăsaţi-mi atât: un creion şi-o hârtie

 şi posibilitatea de-a gândi şi de-a scrie !...

 

 

Sens

 

 cu poemu-acesta mă mai cert, mă-ngân

drumul către oameni trece prin amiază

cine mă coseşte ca pe-un braţ de fân ?

cine mă colindă şi străluminează ?

 

 

 unele cuvinte se întorc `napoi

 păsări care-n ceruri nu vor ştii să moară

cine mă alungă dincolo de ploi ?

cine mă aşteaptă într-o primăvară ?

 

 

Poezia vieţii

 

 când pâinea aburindă se zbate în desagi

declar şi luaţi aminte la ceea ce vă spun

 prieteni de oriunde, prietenii mei dragi,

 că poezia vieţii e tot ce am mai bun

 

când porumbeii păcii în palme poposesc

 spre-a ciuguli căldura acestui secol dens

de la tribuna zilei necontenit rostesc

că poezia vieţii e unicul meu sens

 

când anotimpul tânăr ne-adună la un loc              

vă zic cu voce tare, chiar dacă v-am mai zis

de-atâtea ori – sau poate nu v-am mai zis deloc -

că poezia vieţii e singurul meu vis

 

când dimineaţa cade ca şi un abajur

peste oraşu-n care iubita o rechem

cu conştiinţa trează şi limpede vă jur

 că poezia vieţii e ţelul meu suprem...

 

 

Dispreţuire

 

 Detest iubirile din interes

 Detest minciuna cu picioare scurte

 Detest elogiul rostit mult prea des

Detest intruşii care-ţi intră-n curte

 

 Detest grandomania din belşug

 Detest eroul care stă ascuns

 Detest politicienii care sug

La două ugere ce sunt de muls.

 

 Detest fricosul ce se dă viteaz

Detest beţia de cuvinte oarbe

 Detest persoana groasă la obraz

Detest duşmanul ce din ochi ne soarbe

 

Detest sporovăiala fără rost

Detest amorul rostit rar şi lent

Detest poemul plicticos, anost,

Detest poeţii care n-au talent.

 

 

Apogeu subţire

 

Acum, când anormalul e normal

În ţara care geme şi suspină,

Te-aştept iubito cocoţat pe-un val

Cu inima de deznădejde plină.

 

Îmi suflă vântu-n buzunarul gol,

Distracţiile-au rămas o amintire,

Trec zile-nşiruite ca-ntr-un stol

Spre-un apogeu fantastic de subţire.

 

 

 

Cărări de dor     

 

 de-atâta iarnă-mi vine să m-ascund

 între poeme pân` la primăvară

 să beau paharul nopţii pân` la fund

şi-n zori să-l umplu cu iubire iară

 

 îmi înfloresc la tâmple ghiocei

  îi simt de-o vreme însă nu îmi pasă

  şi-un stol de vise zburdă-n ochii mei

  iluminând cărările spre casă

 

  în geamul dinspre ziuă bat ninsori

 suspină coala albă-n palma dreaptă

  mi-e dor amarnic, parcă tot mai dor,

  de cei ce-n sat mă strigă şi m-aşteaptă

 

 

Târziu în cuvinte

 

  îmbătrânesc şi asta mă-ntristează

  nu vreau să cred că e adevărat

  rămâne însă-n continuare trează

  ambiţia-mi neştirbită de bărbat

 

  chiar dacă flori pe umeri or să-mi cadă -

 e o destrăbălare într-un fel -

  eu încă te aştept pe aceeaşi stradă

  încrezător în unicul meu ţel

 
 e-atâta de târziu între cuvinte

şi nu-nţeleg ce ar mai fi de spus

când zi de zi pământul ne mai minte

 c-un răsărit sau poate c-un apus...

 

 

Rechizitoriu

 

te-ntreb, Maria, până când se-ascunde

lumina dimineţii-n ochii tăi,

 de ce mai plângi şi-acum în somn şi unde

 îţi faci din fânul dragostei, tu, clăi ?

 

 în care apă-ţi speli iubirea oare

 la umbra cărui arbore-odihneşti

 şi ce cocor învaţă cum să zboare

 în palma ta, ca-n vremuri de poveşti ?

 

 pe cine-aştepţi privind lung se ferească,

de care anotimp îţi este dor

şi unde fugi când noaptea e albastră

 pierzându-te atâta de uşor ?

 

cât din melancolia ta-i fardată,

 de unde vii şi unde mergi de fapt,

 de ce nu dai crezare niciodată

fiorului, de parc`ar fi inapt ?

 

n-aş vrea iubito să te-ntreci cu gluma

privind ironic propriu-ţi univers

de nu-mi poţi da răspunsul tău acuma

aşterne-l pe hârtie, într-un vers !...                   


IOAN VASIU

Curriculum vitae

 

Ioan Vasiu s-a născut la data de 4 ianuarie 1949, în comuna Periam din judeţul Timiş, fiind al treilea copil al familiei Victor şi Valeria Vasiu.

Şcoala generală şi liceul le-a urmat şi absolvit în comuna natală şi din acea perioadă datează şi primele încercări literare , unele dintre poeziile sale fiind adeseori afişate la gazeta de perete a instituţiei de învăţământ sau recitate la serbările organizate de şcoală. Pentru că nu a reuşit la examenul de admitere la Facultatea de Filologie din Baia Mare, în vara anului 1967, când a terminat liceul, a fost încorporat în armată, în luna februarie a anului 1968. Stagiul militar l-a satisfăcut la Oradea şi Cluj, trecând în rezervă în vara anului 1969. Ca militar în termen, a avut marea bucurie de a-şi vedea prima poezie tipărită într-o publicaţie. Poezia purta titlul simplu „Pace” , fiind publicată în paginile ziarului editat de Ministerul Apărării Naţionale, de atunci.

După armată, s-a angajat ca bibliotecar în cea mai vestică localitate a ţării, comuna Beba Veche, şi timp de trei ani şi-a continuat studiile, la fără frecvenţă, reuşind să se specializeze în biblioteconomie şi dialectologie, la Timişoara şi Braşov. În paralel a început să colaboreze la mai multe publicaţii din ţară, după ce a debutat în paginile revistei literare Orizont din Timişoara, în noiembrie 1970. Poeziile, reportajele şi însemnările sale au văzut lumina tiparului în revistele România Literară, Flacăra, Luceafărul, Tribuna (Cluj-Napoca), Vatra (Târgu-Mureş), Orizont (Timişoara), Transilvania (Sibiu), Argeş (Piteşti), Familia (Oradea), Contemporanul, Opinii culturale şi Ritmuri hunedorene (Deva), Confluenţe (Oraviţa), Reflex (Reşiţa), LitArt (Târgu-Mureş), dar şi în paginile unor ziare precum Scânteia, Scânteia tineretului, Drapelul roşu (Timişoara), Zori noi (Petroşani), Flamura (Reşiţa), Târnava (Târgu-Mureş), Cuvântul liber (Deva), Călăuza (Deva), Lugojul (Lugoj), Informaţia Orăştiei şi Palia Expres (Orăştie) şi altele. O bună şi fructuoasă colaborare a avut şi cu Suplimentul literar-artistic al Scânteii tineretului (SLAST) condus de Ion Cristoiu. Între anii 1983-1985 a participat la trei turnee de documentare ale Cenaclului „Confluenţe” la Galaţi, Miercurea Ciuc şi Iaşi, cenaclu ce funcţiona pentru tinerii scriitori, pe lângă SLAST.

Atât înainte de 1989, cât şi după 1990, Ioan Vasiu a absolvit mai multe cursuri de jurnalistică şi a obţinut importante premii la prestigioase concursuri literare de poezie şi reportaj, organizate la Sebeş, Timişoara, Deva, Piatra-Neamţ, Oradea, Cluj-Napoca, Sibiu, Târgu-Mureş şi Sighetu-Marmaţiei.

Debutul editorial s-a produs în anul 1973, când un grupaj de poeme semnate de Ioan Vasiu a fost inclus în Caietul de poezie al Editurii Eminescu, tipărit în urma celui dintâi concurs de debut organizat de binecunoscuta editură din Bucureşti.

Alte lucrări publicate: „Câmpiile de germinare”, versuri, Editura Litera Bucureşti, 1984; „Vis cu ochii deschişi”, versuri pentru copii, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1988; „Refluxul iubirii”, versuri, Editura P.C.Graf, Deva, 1994; „Bolnav de poezie”, 2012, versuri, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, „Aruncând cu pietre după vânt”, 2012, versuri, Editura Emma, Orăştie, „Caligrafii sentimentale”, însemnări şi reportaje, Editura Emma, Orăştie, 2013; „Târziu în cuvinte”, versuri, Editura Eurostampa, Timişoara, 2014. De asemenea a apărut în volumele colective „Planeta cărbunelui”, reportaje, Editura Eminescu, Bucureşti, 1984 (în colaborare); „Călătorie spre izvoare”, antologie de reportaje, Editura Eminescu, Bucureşti, 1986 (în colaborare); „Flori pentru mama”, antologie de poezii închinate mamei, Editura Emia, Deva, 1997 (în colaborare).

Ioan Vasiu este prezent cu date biografice şi referiri la creaţia sa literară în paginile unor dicţionare tipărite în ultimii ani, printre care: „500 debuturi literare” - istoria debutului şcolar al scriitorilor români (1820-1980), Tudor Opriş, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1991; „Mic dicţionar al literaturii pentru copii”, Graţian Ordean, Editura Sigma Plus, Deva, 1998; „Personalităţi hunedorene”, Maria Razba, Biblioteca Judeţeană Hunedoara, Deva, 2000; „Orăştie - Enciclopedie”, Petru Baciu, Editura Corvin, Deva, 2001 şi „Radio Timişoara - o istorie vorbită”, Corneliu Faur, Editura Artpress, Timişoara, 2005; „Personalităţi române şi faptele lor 1950-2000”, Constantin Dârţu, Editura StudIS, Iaşi, 2011.

Începând cu toamna anului 1990 şi până în anul 2008 a fost corespondent pentru judeţul Hunedoara la Radio Timişoara, unde aproape zilnic a transmis relatări despre evenimentele, întâmplările şi faptele oamenilor din perimetrul hunedorean. Timp de doi ani, între 1994-1996 a fost şi redactor în cadrul Studioului de Televiziune 3TV Deva, unde a realizat emisiunea interactivă, de mare interes, având ca generic „Invitaţii Orăştiei”. Din luna martie 1993 şi până în aprilie 1996, Ioan Vasiu a fost redactor şef al publicaţiei, cu apariţie lunară „Informaţia Orăştiei”. Din noiembrie 1996 şi până în prezent este redactor şef al săptămânalului „Palia Expres”, care deţine la ora actuală recordul de a fi cea mai longevivă publicaţie din judeţul Hunedoara. Unele dintre poeziile sale au fost puse pe note de compozitorii George Grigoriu, Laurenţiu Profeta, Ioan Popa şi Ion Nicorescu.

Împreună cu Marcel Haţegan, mai tânărul său coleg de redacţie, Ioan Vasiu a încercat să grupeze în jurul publicaţiei pe care o conduce pe cei mai talentaţi creatori de literatură din „oraşul Paliei”. Aşa s-au pus bazele Cenaclului Palia Expres, un adevărat laborator de creaţie.

O altă implicare în viaţa spirituală a localităţii care l-a „adoptat” şi la care ţine atât de mult, a avut loc în primăvara anului 1996, când Ioan Vasiu a obţinut licenţa şi a pus bazele primului studiou de radio privat din Orăştie – Radio COLOR – al cărui prim director a fost şi care emite şi astăzi pe frecvenţa de 90,3 Mhz – FM.