Poezii de VASILE CHENDE

E ziua ta, a mea, a noastră

Scumpei mele soţii!!!

E greu să îmi exprim iubirea-n câteva cuvinte,

Deci îţi voi spune tot ce-mi trece-acum prin minte.

De mă vei asculta nu vei avea nicicând regrete,

Cuvintele ce-ţi scriu sunt noi şi totuşi desuete.

Eu te iubesc enorm în fiecare clipă,

Şi vreau s-o fac pe îndelete, nu în pripă.

Căci preafrumoasă eşti şi inima ta mare,

Alături de a mea va bate veşnic, fără încetare!

Şi nu pot spune-acum ce-i mai frumos pe lume.

Chiar nu glumesc! Ba chiar o zic pe bune!

E Luna? Soarele? E aurul? Eşti TU sau cine?

Eu aş muri de n-ai fi TU să mă iubeşti pe mine!

Noi ne iubim demult şi-o ştie lumea-ntreagă

Şi chiar de-a zice lumea că suntem într-o doagă,

Precum e fructul dragostei ce-a răsărit din noi,

Vor răsări o sută! Sau poate numai unul, doi...

Îmi este greu s-aleg un dar de pe această lume,

Dar azi m-am hotărât, chiar dac-ar face lumea spume!

Eu vreau să-ţi dau un dar de mare anvergură,

Aşa că astăzi mă ofer pe tavă, fără "garnitură"!

Şi parcă-n fiecare zi, de tine iar mă-ndrăgostesc,

Nu ştiu cum faci, dar pentru asta vreau să-ţi mulţumesc!

Ne-a fost uşor şi greu, a fost şi soare şi furtună,

La bine şi la rău noi vom fi veşnic împreună!

Înger fără cer

Prea rău mă doare lovitura peste nas,

Până şi sufletu-mi firav era să-ngheţe,

De la răceala ce ţi-o simt în glas!

Aşă păţeşte omul, când minte nu vrea să se-nveţe!

Spui că n-ai cer? Eşti înger pe pământ,

Se bucură de tine cei ce-ţi sunt aproape,

Iar eu rămân precum o frunză rătăcită-n vânt,

Stingher şi răvăşit în miez de noapte.

Te las acum să hoinăreşti prin vise,

Iar dac-o fi să fie să visezi frumos,

Eu iţi urez prin rândurile scrise,

O noapte bună pe pământ, nu-n cosmos!

Sunt prea departe pentru serenadă

Sunt prea departe pentru serenadă,

Iar cântecu-mi răsună înfundat.

Că sunt plecat şi greu e să mă vadă,

Dar ce să fac, dacă aşa mi-e dat.

Sunt prea departe pentru serenadă,

Să strig de-aici, mă tem că răguşesc.

Iar floarea o să pară o grenadă

Dac-o arunc. Şi nu vreau să greşesc.

Dar, dacă vreţi să fiţi utili societăţii,

Şi mie implicit, precum vă zic mereu,

Pe înserat, târcoale dând cetăţii,

Faceţi voi gestul ăsta-n locul meu!

Un vis ce-a devenit himeră

Aş vrea să ştii că-n lume nu există

Sunet mai dulce decât al iubirii.

Aud ceva ce-mi spune că eşti tristă,

Dar ce stă oare-n calea fericirii?

Să fie codrii cei adânci, de nepătruns?

Să fie-arama care-i înconjoară?

Să fie munţii-n care soarele-i ascuns?

Să fie gândul ce-nspre tine zboară?

Hotarul dintre noi e un deşert.

O noapte-ntreagă vreau să fiu cu tine,

Pentru a deveni cireasa pe al tău desert,

Iar tu glazura revărsată peste mine.

Oricând voi face tot ce-mi stă-n putinţă

Râsu-ţi firav să nu devină efemer.

Că numai ţie, draga mea fiinţă,

Luna-ţi ofer şi asta-ţi place, sper!

Suntem precum o ecuaţie de gradul doi.

Eşti pentru mine Y, prima de pe listă.

X sunt chiar eu şi cred că amândoi,

Ştim că o singură soluţie există.

Himeric pare al meu vis, fetiţă,

Oare-am să mă trezesc vreodată-n pace?

Te-ador nespus de mult, ca pe-o zeiţă,

E clar că te iubesc şi n-am ce face!

Lung pare drumul până fi-vom împreună.

Acesta este gândul care mă frământă.

Mie dor de o plimbare pe sub clar de lună,

Beţia dragostei în strune parcă-mi cântă.

Un lucru vreau să ştii oricând.

Bun, rău, al tău voi fi mereu,

Femeie care îmi persişti în gând,

Minune vie-a sufletului meu.

O serenadă cu peripeţii

Sub un balcon, sus căţărat pe-o scară

Ca un îndrăgostit nebun, puţin ridicol,

O serenadă ţi-am cântat în miez de vară,

Dar de emoţie în pieptu-mi era viscol.

Prin încercarea-mi poate puerilă,

Doar o clipită de atenţie am vrut,

Din partea ta, frumoasa mea copilă,

Cerşind prin al meu cântec un sărut.

M-au fugărit vecinii cu vorbe de ocară,

O doamnă vrând să-mi cate de deochi,

Iar un vecin ameninţa că mă omoară,

Când după o perdea văzut-am ai tăi ochi.

Cu ouă şi cu roşii mi-au răsplatit curajul.

Norocul meu c-au fost vremuri de criză,

Că prea puţini mi-au înţeles mesajul.

Am vrut să-ţi fac din suflet, o surpriză.

Ornat precum e de Crăciun un brad,

Înconjurat şi hăituit ca şi o pradă,

Nu vreau să par puţin cam retrograd,

Însă voi ţine minte veşnic a ta stradă.

Mă simt şi astăzi, ca atunci, cam năucit,

Dar nu îţi caut nicidecum de vină,

Finalul pentru mine a fost unul fericit,

Când tu, subtil, m-ai invitat la cină.