Poezii de Vicky Mihalca

1.Poemul iubirii

simt soarele, simt marea, la fel cum te simt pe tine
dimineața soarele ma spala pe fata
marea se-ntinde ca un covor la picioarele mele
și-un val ma invita la dans

sunt geloasa pe dezinvoltura lui
e liber sa zburde în voie
dar ringul e gol
sunt doar eu cu mine
fiecare își canta cântecul, eu nu-i aud
toți ma vad, eu nu observ pe nimeni
te vad doar pe tine
ca un roi de albine îmi vâjâie capul
privesc cerul, vrea sa cada pe mine
doar norii alburii ma mai despart de tine
ca un val uriaș te apropii zgomotos
te izbești te țărm, iar apoi te retragi somnoros
în plămâni te respir, sunt plina de tine
respir pistruii tai sarati
vino
cu tine vreau să-mi dansez valsul
te privesc indelung
și nu ma satur sa te privesc
te strâng în brate
pana mâinile mi se unesc
și s-ar cimenta pe umerii tai
te-am adâncit în suflet
intr-un loc de unde nu vei mai iesi
ca o camera fără uși și ferestre
un drum cu un singur sens
unde rugina nu te va atinge
unde furtună nu te va gonii
respir prin pielea ta
respir din aerul tau
respiram același iubire
dormim pe aceleași vise
zburam spre același orizont
ne impreunam mainile
în cuibul palmei ti-am făcut culcusul
numele tău mi s-a gravat în palme
în tot ce ating apari tu
ți-am dat sângele meu și l-am otrăvit cu iubire veșnică
cu tine voi privii stelele
stelele care sunt pistruii cerului
dar stelele nu strălucesc la fel ca ochii tai
vei fii propriul meu soare
soarele ce nu apune niciodata
ești mai cald ca si soarele
luna ce veșnic rasare
dar care nu-ți seamănă în frumusete
ești bolta fără nici o pata
seninul fără nici un cusur
partea cea mai frumoasa dintr-o floare
pentru mine ai inventat iubirea
și frumusețea din mine ai salvat-o
voi zbura împreună cu tine pana mi se vor frânge aripile
și tot voi zbura
cuvintele îmi ies prin gura ta
privesc prin ochii tai
iubesc prin inima ta
un suflet prea plin
plin de iubirea ta.





2.Poemul născut din tine

dimineața smulg zâmbete de pe chipul tau
aerul e plin de soarele tau
îmi umflu plămânii pana simt ca îmi crapa
sunt plini de tine
dar tot te inspir la fiecare trei secunde
dimineața îți fur lumina din ochii tai
să-mi orbeasca sufletul
sa te vadă doar pe tine
o lumina cât toată lumina
pentru toate zilele ce au trecut și zilele ce vor venii

dimineața îți nasc iubirea
ce-ai plamadit-o în mine
iubirea nu se poate controla
e ca o boala
nu poți s-o oprești cu un singur deget
nici măcar cu o lume intreaga
ea face ce vrea ea
vine când vrea ea
e stăpâna ta
tu ești o sluga neputincioasa
te poarta ca o frunza-n vant
te îmbolnăvește și tot ea te trateaza
e dulce, un fagure uneori dureros de dulce
de care nu vreau sa ma vindec

dimineața ma îmbăt din tine
beau pahar după pahar
stomacul îmi este plin
dar tot mai incape
se revarsă ca pletele rebele, ca și ploile
beau ca să sting focul
focul ce-mi mistuie maruntaiele
beau cu o sete fără de stampar

dimineața mea ești tu
îmi răsari în inima
ma răsfeți cu seninătatea ta
în dogoarea zilei ma adăpostesc în tine
la umbra aripilor tale ma cuibaresc
Iar seara ma lasi sa zbor
cu aripile tale ma inalt.




3.Scriu printre rânduri zări albastre senine
Cuvintele sunt al meu moft

ma lupt azi cu sepia, am biruit-o încât îi fur cerneala
o forță din cap îmi plesnește o sticla de calimara
un val zbuciumat ce nu se odihnește, izbucnește flamand vise trecute
cerneala printre ganduri
o boala ce-mi suna la ușa în fiecare dimineata
iar seara fac dus prelung în ploaie de lacrimi albastre
ma vindeci doar tu ocean alb plin de balene azure
simt ca pot mai mult
am furat sepia cu totul
îi vreau toate visele indigo
să-mi picteze pereți în mare și-n cer
și-o amețesc cu totul de-atata dorinta
sepia e insetata, îmi bea tot peretele alb apoi varsă preaplinul
și varsă cuvinte
cuvinte ce nu mor, ce nu au ce spune
cuvinte ce-mi mărturisesc totul
în palmele mele scobite desprind un nor de pe bolta
e prea multa liniște în albastru
și sper ca cerul sa nu-și plângă sufletul
dar norul se supăra, se razvlateste
si tuna și aspru se înnegrește
se stoarce de apa ca un burete nestors
sepia îndată zvacneste
îmi colorează covorul în milioane de pete
din care se nasc flori pe care le ud și prind viata
viata în albastru viu
flori născute din burta sepiei
pe pajiștea juvenila, curata
îmi scuipa printre dinți cerneala printre ganduri
gura ei pare ostenita
Iar buzele sunt revărsate în jos
lumina din ochii ei devine albastru crud
isi mănâncă necazul și-mi varsă dulceata
și varsă cuvinte rostite pe dos
cos cuvintele unul câte unul
îmi împletesc cununa
și-mi croșetez un vers
să-mi tina de cald când e noapte
să-mi acopere golul pe care încă nu l-am botezat
și-as vrea să-l nasc, să-l vărs fără-un nume
să-l camuflez, sa nu-l mai vad nici măcar printr-un microscop
am trăit cu el netraind
acum pășesc timid desculță printre sufletul gol
și nu las nici o urma
nu vreau ca golul să-mi dea de urma
acum am cerneala sepiei și mi-e vitala ca sangele






4.Din suflet...


din sufletul meu cresc valuri
ce se- nalta ca munții crescuți înspre cer
sunt fără sfârșit, ating stelele și mângâie luna
din sufletul meu se aud cantece
un instrument fără corzi și fără clape
fără note sau portativ
un cântec ce-l cant numai eu
sa-l auzi numai tu
ești muza mea, vibratia cuvintelor
vers ce se naște din tine
din sufletul meu se nasc flori
curg ploi de nuferi să-ți împodobească ziua
ca noaptea sa fi regina lor
din sufletul meu izvorăsc imperii
sa nu-ți mai fie pământul sarac
sa-l scalzi în aurul albastru
ce te transforma în pur diamant.
în sufletul meu te revarsi tu cu totul
în soarele meu încap toți norii tai
lumina mea stinge intunericul tau
în albastrul meu se zdrobesc zidurile tale.




5.Noaptea nici visele nu dorm

iubesc noaptea, atunci liniștea ma striga
când seninului din suflet nu-i este somn
și-mi place sa fiu doar eu cu ea
amândouă într-un miez de lumina
să-mi spună povesti, să-mi smulga poeme
singura cu cerneala care-mi curge bezmetic și-mi pătează pânzele albe
atunci pot sa culeg tot ce am strans
să-mi impletesc gândurile în dansul valurilor
noaptea îmi trezesc toate diminetile cu soare
soarele ar trebuii sa trezească toate nopțile din somn
sa le îmbrace în sora lui luna
apusul sa nu mai suspine printre culmi
noaptea e sfetnicul meu
prietenul ce nu ma izgoneste
ce ma asculta în liniște și tace
noapte îmi sădesc sufletul
îi conturez o vara
o vara numai cu tine
o noapte de vara
când intunericul nu ma vede
sub lumina ochilor tai adânci și veseli, ca doua scantei
ma protejezi cu un foc cu venisoare roscate
ca o torta m-ai incercuit
pe fata mea îți port zambetele
sunt invesmantata în mătasea săruturilor tale
râd prin pielea ta
nările îmi adulmeca mireasma viselor tale
îți gust inima calda
ma îmbeți cu răcoarea nopții tale
lacrimi de fericire mocnesc ca un jar nestins
și se revarsă ploi printre șuvițele rebele ce-ți curg în suvoaie
mi-ai tatuat fiecare bucățică din mine
și-l port la vedere
nimic nu-l poate șterge
nici o ploaie nu-l spala, nici un foc nu-l stinge
buzele ți se onduleaza în șoapte
cuvinte ce-mi clădesc vise și vise
ma pierd prin cântecul tau
versurile tale ma plimba printr-un labirint
de unde nu mai ieși decât vie
ma-nvalui într-un fum de mister
m-am îmbatat în el și nu vreau să-mi treaca
misterul vieții de clestar
îmi caut aerul
dar știu că-i la tine
îl găsesc prin respirația ta
îmi caut mainile
dar nu mai pot sa trăiesc doar cu doua
de acum te prind cu mâinile tale
îmi caut inima
dar ochii te trădează, ai ascuns-o la tine
imbratiseaza-ma cu sufletul să-mi tina de cald nopțile reci
saruta-ma cu șoapte când cuvintele au amuțit.
îmi caut fericirea
dar fericirea e în mâinile tale
în mâinile noastre impreunate
pentru totdeauna
noapte e albastrul meu, sunt stelele și luna
e liniștea, lumina și stralucirea
dar tu mi le aduci pe toate.






6.Poemul marii

sunt oaspetele tău, mare mea albastra
nu mai invitat, nu mi-ai trimis nici o scrisoare, nici un mail
dar totuși m-ai chemat
ți-am auzit din depărtare strigatul
ești în sarbatoare
porți o rochie regala cu falduri glasate cu tiv dantelat
trena ți-e lunga și se-ntinde pe toată suprafață rochiei ca și spuma laptelui
cânți o muzica ce ma absoarbe, vrea sa ma înghită în versurile ei
melodii pe care doar eu le aud
ma vrăjesc, ma amețesc, sunt purtata cantr-"un carusel
dansul ți-e de zeita și cerul îți este coroana
ești zeița pământului
îți ondulezi trupul și-ți despletesti parul în valuri ca o morganica fata
atât de imprevibila, calda și rece, agitata și liniștită
cerul își naște soarele și mândru în tine își admira chipul
chip ce poarta în fiecare zi o alta frumusețe
vrea să-i admiri galbenii din petale
se scalda în dogoarea zilei pe bratele tale

în fiecare zi porți alta rochie
uneori te îmbraci în albastrul cerului,alteori în verdele frunzelor
de cele mai multe ori te impui în turquoise
ești inima pamantului
teritoriu de basm al peștilor oameni
fruct ce nu-l gusta oricine
ești culoarea sufletului
în tine se scurg lacrimi pe care le șlefuiesti în perle
din tine izvorăsc cascade de lapte albastru
ce ne unge sufletul
ai o casa atât de mare, mare cât tine
te unești cu cerul la orizont, nimeni nu va desparte
culcușul îți este întins pe-ntreg mapamondul
te - ntinzi chiar mai mult decât ție plapuma
ți-aș colinda fiecare ungher, ți-aș descoperii toate misterele, dar ești fără sfarsit
nu pot pătrunde în incăperile tale, nici măcar cu privirea
ești stăpâna peste imense imperii
la picioare îți stau orașe strălucitoare și munți falnici
dacă ți-ar fi foame ai putea să-i inghiti

pășesc pe covorul tău moale
ca un nor coborât la picioarele tale
de care să-ți scuturi tălpile de aurul fin
ce ma arde ca-un foc caldicel
ma adancesc în urmele pașilor mei
tu-mi intinzi o mana
degetele tale sunt atât de alunecoase
îți admir de aproape veșmintele
îți vin ca turnate
nici prea largi, nici prea stramte
sunt croite după silueta ta
pe alocuri se ingusteaza
îmi da senzația ca ești o sirena
o sirenă ce se scalda în spuma de lapte
urc pe scările ce duc la tine
scari de fildes, scări de dantela
mai înguste la început, din ce în ce mai late
vreau sa pășesc pe scara, dar bat pasul pe loc
ești ca o scara rulanta care merge cu spatele
nu reușesc sa pășesc mai mult de tivul rochiei tale
nu oricine gusta din liniștea ta
pentru străini ești nervoasa și rece
spumegi și ragi ca un leu fioros
te izbești și lovești cu putere pan'te spargi zgomotos
dar pe tine nu te doare
te retragi liniștită,nu te sperii deloc
cu ușurință te refaci la loc
doar pentru a te umfla din nou cu putere
ești sărată, ești dulce și amara
toate aromele-ti dansează prin gust
astăzi ești atât de frumoasa
și știu ca mâine nu vei irosii nimic
aceasi pentru totdeauna
ești o mireasa într-o rochie fără sfarsit
mireasa ce-si așteaptă în fiecare zi mirele
un nufăr, un crin cu petale largi deschise
ești o pasare maiastra
și Dumnezeu spune ca nimic nu egalează frumusețea lor
nici un veșmânt, nici o bijuterie nu te intrece
ești goala asa cum te-a creat Dumnezeu
goala de tot ce este trist și urat
nu ai nevoie sa ți se spună ca ești frumoasa
ai frumusețea și bogățiile la picioarele tale
stau și te privesc și nu-ți găsesc nici un cusur
clocotește și fierbi și-n tine hrana pentru suflet îmi caut
ești liniștea pe care o vad în clipitul tau
nu-mi pot lua ochii de la ochii tai
clipesc odată cu tine
sa nu pierd nimic din tot ce faci, zbor cu privirea deasupra ta
ochii - mi sunt de vultur
te respir de-mi saltă plămânii în sus
aproape ating cerul
nu știu ce-mi faci, dar îmi dai aripi
aripi sa zbor, sa simt tot ce caut
tu ma intelegi și scoți din mine ce alții nu reușesc
stau pe val în valul tău și ma las dusa de val oare ce gândești?
ce iubiri ascunzi?
ce ascunzi în unghere obscure ?
câte iubiri ai trait
câte s-au risipit la poalele tale
câte au vrut sa te înghita și s-au naruit
tu ești mare
eu sunt pamant
pământ pe care te odihnesti
avem nevoie una de cealalta
primeste-ma în tine
descoasem secretele
lasă-mă sa stau în clarul lunii și sa ma transform în sirena
trupul să-mi alinți cu mângâierea unduirilor tale
parul să-l dezmierd ca un evantai sub strălucirea stelelor
lasă-mă să-ți răcoresc încăperile inimii tale
la malul tău am lăsat urme
urme care într-o secunda le stergi
nu mai rămâne nici un semn ca am fost pamanteana.
de acum sunt spuma de mare....



7.O seara cu tine

te-am întâlnit din nou într-o seara de vara
când luna-și ivea fata posomorâta de ceara
și cerul își plângea durerea stelara
mi-ai zâmbit clipind printre gene o timida sfiala
mâinile obosite ti se leganau lângă trup
prea grele pentru povara din ele
lumina ți-a înghețat alba pe fata
chip de var într-o fada roseata
fericirea-ti era vestejita într-o inima mult prea uscata
într-un suflet golit de-orice vis și speranta
lumea ți-e scăldata într-o culoare pătată
diamant neșlefuit într-o carcasa de piatra
ești asemeni vântului, zbori fără nici o destinatie
iti porți bagajul în fiecare zi
o valiza mare, plina și grea
nu o vezi, dar o simți
îți duci greu povara pe umeri
pe umeri aspriti de vanturi și ploi
ești o frunza bătută de ape valvoi

ai trecut cu ochii prin mine și acolo ai ramas
te privesc insetata, ca pe-o gura de apa
mi-s buzele uscate de dor, simt ca mor
fac un pas, dar ma retrag speriata
pământul se izbește de-un nor
la picioare-mi se întinde o adâncă prăpastie
doar un singur pas și pământul ar rămâne mult mai usor
gândul la tine ma face sa zbor, ma îndeamnă sa mor
dacă pe tine nu te-aș mai vedea, ce sens ar mai avea viata mea
nici moartea nu m-ar ajuta sa sting focul din flacără mea
în tine-i un amestec de tot
în mine ai amestecat toată lumea
și-n lumea mea ești doar tu
pentru tine am păstrat cel mai bun loc
singurul ce merita locuit de un suflet iubit
intr-un loc unde-mi arde iubirea cu tot

m-aș strecura prin pielea ta să-mi amintesc ce parfum are
m-ai păstrez încă tatuat urmele sărutului tau
privirea ta e calda, îmi întra prin piele
o port cu mine mereu
te port în pielea mea, iti port parfumul imprimat în nări, în sângele meu care clocotește ca o apa pe foc
în tot ce respir te găsesc doar pe tine
te simt în roua ierbii, te miros în nectarul din flori
as vrea sa ma transform într-o pasare
sa zbor inspre tine, în suflet să-ți întru senin și ușor
să-mi arunci o privire cum numai tu stii
ce ma face sa cad în ispita
în păcatul de-a te iubi

în globul meu nu e noapte sau zi, nu e soare sau nori, nu e lumina sau întuneric, nu e cald sau e frig
în globul meu ești doar tu

în tine ma vărs,in tine m-adun
in tine îmi râde sufletul, în tine îmi plâng tristețea
în tine culeg și iubirea
și-n tine adun amagirea
ești cerul meu cu nori
ești marea mea de lacrimi
în tine pășesc și-ți las urme
gravate în inimi pe tarm
ești atât de mare și atât de învolburata
un singur val e de-ajuns sa le stergi
de ce-mi furi iubirea?
și-mi speli al meu pacat
de ce te-ntinzi mai mult decât ți-e plapuma
în câteva secunde m-ai spulberat

as locui în tine și nu m-aș satura
sa ma hrănesc din șoaptele tale
să-ți sorb iubirea din vene
lasă-mă sa te păstrez
sa nu mor de foame, sa nu sufăr de frig
te inspir mai mult, sa te am pentru totdeauna
și nu te respir de frica sa nu te risipești
nopțiile te vreau lângă mine
să-mi păzești insomniile de somnul de veci
fără tine nu-mi găsesc locul
sunt un crin în rădăcini de brusture
fericirea mea e prea dureroasa, e o boala ce-ți poarta numele
în fiecare dimineata îmi spăl fata cu ea
să-mi învioreaz betesugul

ești un călător prin lumea mea
te întreb dacă ți-ai luat biletul
dacă destinația mea e și destinația ta
sau poate biletul fost prea scump sa merite prețul....





8.Albastru nestins...


privesc nemărginitul cu ochi mici, dar nu pot să-l zareasca
undeva cerul cade pe el și se contopesc într-un infinit
sunt despărțiți doar de linia orizontului
o linie ce desparte cerul și pamantul
o sfoara subtire, dar totuși ne desparte în doua
te-ai ascuns cumva în acel unghi, plecat într-o îndepărtare apropiata
ești acel mic punct pe care l-am fixat privind hipnotizata
ma mint că-l vad, mintea doar și-l imagineaza
dar simt ca undeva exista
zori dimineții îmi scuipa printre dinți speranta, îmi încălzește certitudinea
adorm treaza și-n ochii mei apari viu ca un vis
încalecand o pereche de aripi
te închiriez în visul meu, apoi ma prefac ca ești cu totul al meu
ard lângă tine, deși ești un gol rece ca ghiata
cu țurțuri în par
ma invesmantez în trupul tău, deși nu ai culoare
îmi predai mâinile, iar eu cu blandete ti le încătușez
le-nchid într-o ușa pe care nimeni nu îndrăznește sa o deschida
pentru ca nimeni nu te vede, nu te simte
pentru ca doar eu am cheia potrivită
ma privește stingherita dintr-un cufar
nemoarta încât îi simt bătăile, cioc-cioc
sufletul striga
singurătatea mea nu se vindeca
singurătatea mea ești tu
tu care-mi ești plinul și golul
nu-mi ești cuvinte
mi-ești setea ce nu-și găsește astâmpăr
mi-ești foamea ascunsa undeva în orizont
ce nu vrea sa fie potolita
durere ce doare, dar doare mai tare lipsa ei
ești albastru nestins într-un suflet ce refuza se se vestejeasca
ești viu
ai depășit visul
mi-ai inviat revelatia
ma umpli cu totul
mi-e tăiată inima pe din doua, apoi îmi crapă în patru și-n opt
în fiecare bucata ești tu
nu am găsit nici un grăunte pe care, să-l numesc eu cu mine
doar tu și iar tu
ești fără sfârșit și fără-nceput
te-ntinzi ca un lanț de munti
te leg sa nu te ducă vantul
ma simt ca un fluture, prins de un fir de iarba cu aripile largi deschise, irizate-n tine, gata să-și ia zborul.




9.Îngerul...

șoapte purtate de vânt, legănate de ape
scaldate-n raze de aur, fluturate-n lin zbor
melodii fredonate-n valuri albe spumate
suspine de dor, ce se scurg dintr-un nor

litere decupate de pe bolta senina
alfabet al iubirii în slove vii imbracat
lampioane de foc răcorite-n lumina
în suflet, eternul albastru infinit mi-a intrat

în lumina de aur chipul tău creionat
ca un înger sosit să-mi vestească destinul
pe o luna de-argint liniștea mi-ai lasat
să-mi alunge și dorul, să-mi îndulcească alinul.





10.Te-am intalnit...

te-am întâlnit din nou într-o seara de vara
când luna-și ivea fata posomorâta de ceara
și cerul își plângea durerea stelara
mi-ai zâmbit clipind printre gene o sfiala
mâinile obosite ti se leganau lângă trup
prea grele pentru povara din ele
lumina ți-a înghețat alba pe fata
chip de var într-o fada roseata
fericirea-ti era vestejita într-o inima mult prea uscata
într-un suflet golit de-orice vis și speranta
lumea ți-e scăldata într-o culoare pătată
diamant neșlefuit într-o carcasa de piatra
ești asemeni vântului, zbori fără nici o destinatie
Îți porți bagajul în fiecare zi
o valiza mare, plina și grea
nu o vezi, dar o simți, îți duci greu povara pe umeri
pe umeri aspriti de vanturi și ploi
ești o frunza bătută de ape valvoi

ai trecut cu ochii prin mine și acolo ai ramas
te privesc insetata, ca o gura de apa
mi-s buzele uscate de dor, simt ca mor
fac un pas, dar ma retrag speriata
pământul se izbește de-un nor
la picioare-mi se întinde o adâncă prăpastie
doar un singur pas și pământul ar rămâne mult mai usor
gândul la tine ma face sa zbor, ma îndeamnă sa mor
dacă pe tine nu te-aș mai vedea, ce sens ar mai avea viata mea
nici moartea nu m-ar ajuta sa sting focul din flacără mea
în tine-i un amestec de tot
în mine ai amestecat toată lumea
și lumea mea ești tu
pentru tine am păstrat cel mai bun loc
singurul ce merita locuit
intr-un loc unde-mi arde iubirea cu tot
m-aș strecura prin pielea ta să-mi amintesc ce parfum are
m-ai păstrez încă tatuat urmele sărutului tau
privirea ta e calda, îmi întra prin piele
o port cu mine mereu
te port în pielea mea, iti port parfumul imprimat în nări, în sângele meu care clocotește ca o apa pe foc
în tot ce respir te găsesc doar pe tine
te simt în roua ierbii, te miros în nectarul din flori
as vrea sa ma transform într-o pasare
sa zbor inspre tine, în suflet să-ți întru senin și ușor
să-mi arunci o privire cum numai tu stii
ce ma face sa cad în ispita
în păcatul de-a te iubi

în globul meu nu e noapte sau zi, nu e soare sau nori, nu e lumina sau întuneric, nu e cald sau e frig
în globul meu ești doar tu

în tine ma vărs,in tine m-adun
in tine îmi râde sufletul, în tine îmi plâng tristețea
în tine culeg și iubirea
și-n tine adun amagirea
ești cerul meu cu nori
ești marea mea de lacrimi
în tine pășesc și-ți las urme
gravate în inimi pe tarm
ești atât de mare și atât de învolburata
un singur val e de-ajuns sa le stergi
de ce-mi furi iubirea?
și-mi speli al meu pacat
de ce te-ntinzi mai mult decât ți-e plapuma
în câteva secunde m-ai spulberat

as locui în tine și nu m-aș satura
sa ma hrănesc din șoaptele tale
să-ți sorb iubirea din vene
lasă-mă sa te păstrez
sa nu mor de foame, sa nu sufăr de frig
te inspir mai mult, sa te am pentru totdeauna
și nu te respir de frica sa nu te risipești
nopțiile te vreau lângă mine
să-mi păzești insomniile de somnul de veci
fără tine nu-mi găsesc locul
sunt un crin în rădăcini de brusture
fericirea mea e prea dureroasa, e o boala ce-ți poarta numele
în fiecare dimineata îmi spăl fata cu ea
să-mi învioreaz betesugul

ești un călător prin lumea mea
te întreb dacă ți-ai luat biletul
dacă destinația mea e și destinația ta
sai poate biletul fost prea scump sa merite prețul....





11.Din sufletul meu

din sufletul meu cresc valuri
ce se- nalta ca munții crescuți înspre cer
sunt fără sfârșit, ating stelele și mângâie luna
din sufletul meu se aud cantece
un instrument fără corzi și fără clape
fără note sau portativ
un cântec ce-l cant numai eu
sa-l auzi numai tu
ești muza mea, vibratia cuvintelor
vers ce se naște din tine
din sufletul meu se nasc flori
curg ploi de nuferi să-ți împodobească ziua
ca noaptea sa fi regina lor
din sufletul meu izvorăsc imperii
sa nu-ți mai fie pământul sarac
sa-l scalzi în aurul albastru
ce te transforma în pur diamant.
în sufletul meu te revarsi tu cu totul
în soarele meu încap toți norii tai
lumina mea stinge intunericul tau
în albastrul meu se zdrobesc zidurile tale.







12.Noaptea nici visele nu dorm

iubesc noaptea, atunci liniștea ma striga
când seninului din suflet nu-i este somn
și-mi place sa fiu doar eu cu ea
amândouă într-un miez de lumina
să-mi spună povesti, să-mi smulga poeme
singura cu cerneala care-mi curge bezmetic și-mi pătează pânzele albe
atunci pot sa culeg tot ce am strans
să-mi impletesc gândurile în dansul valurilor
noaptea îmi trezesc toate diminetile cu soare
soarele ar trebuii sa trezească toate nopțile din somn
sa le îmbrace în sora lui luna
apusul sa nu mai suspine printre culmi
noaptea e sfetnicul meu
prietenul ce nu ma izgoneste
ce ma asculta în liniște și tace
noapte îmi sădesc sufletul
îi conturez o vara
o vara numai cu tine
o noapte de vara
când intunericul nu ma vede
sub lumina ochilor tai adânci și veseli, ca doua scantei
ma protejezi cu un foc cu venisoare roscate
ca o torta m-ai incercuit
pe fata mea îți port zambetele
sunt invesmantata în mătasea săruturilor tale
râd prin pielea ta
nările îmi adulmeca mireasma viselor tale
îți gust inima calda
ma îmbeți cu răcoarea nopții tale
lacrimi de fericire mocnesc ca un jar nestins
și se revarsă ploi printre șuvițele rebele ce-ți curg în suvoaie
mi-ai tatuat fiecare bucățică din mine
și-l port la vedere
nimic nu-l poate șterge
nici o ploaie nu-l spala, nici un foc nu-l stinge
buzele ți se onduleaza în șoapte
cuvinte ce-mi clădesc vise și vise
ma pierd prin cântecul tau
versurile tale ma plimba printr-un labirint
de unde nu mai ieși decât vie
ma-nvalui într-un fum de mister
m-am îmbatat în el și nu vreau să-mi treaca
misterul vieții de clestar
îmi caut aerul
dar știu că-i la tine
îl găsesc prin respirația ta
îmi caut mainile
dar nu mai pot sa trăiesc doar cu doua
de acum te prind cu mâinile tale
îmi caut inima
dar ochii te trădează, ai ascuns-o la tine
imbratiseaza-ma cu sufletul să-mi tina de cald nopțile reci
saruta-ma cu șoapte când cuvintele au amuțit.
îmi caut fericirea
dar fericirea e în mâinile tale
în mâinile noastre impreunate
pentru totdeauna
noapte e albastrul meu, sunt stelele și luna
e liniștea, lumina și stralucirea
dar tu mi le aduci pe toate.





13.Poemul Soarelui

la ivitul zorilor flamand musca din luna și-i înghite secera
peste mari și munți se trezește din somn planeta cu ochi ca para focului, din gura căruia se varsă o lava ce-nghite pământul
isi revarsă pletele lui decolorate acoperind dealurile
trena lui îmbracă muntii
tot ce atinge iubește cu foc ce nu arde
dar usca ca un lemn fără rădăcină
ca o scândură care scârțâie nelacuita
ne iubește laptele pielii
îmi fura porțelanul etalat ca pe-un raft
cu dinții lui ca săgețile ascuțite ne amăgește spre visele aramii
e mereu în sarbatoare
arunca artificii peste lacul ca un burete nestors
e mirele ce-ncalzeste mireasa cu un pumn de artificii
imi sufla perle de bronz și-mi pudrează nasul
culoarea se scurge pe fata
se scalda în amiaza-mare în ape potolindu-si dogoarea
marea-i oglinda în care-și coboară pistruii
uneori e bolnav și e palid
moartea neagra ca un fum de cenusa pândește pe bolta
se da de-a dura catr-un carusel
îl înghite, dar apoi plesnește pelinul
când e obosit mai atipeste sub un nor alburiu
dar norii sunt slabi și crapă-n scantei
o minge de aur imensa se rostogolește obosita de joc
atât de imensa de o pot acoperii cu doua degete incolore în fata ochilor
o prind între doua degete și o închid în telefon
sau o țin în căușul palmei și-o postez pe facebook
un bănuț ce nu-și pierde valoarea
o perla ce o port cu mine la gat ce arde-n foc mocnit
în dreptul inimii să-mi tina de cald când iarna e rece
aleargă pe un teren zgomotos cu mainile-n cleștate
ca o bila de bawling înecata în sânge
ce zace cuminte între doua popice
își trage sufletul respirând umbra copacilor bătrâni
mi-e frica să-l urmăresc pe unde s-a ascuns
mi-e teama să-i întâlnesc privirea
i-am trimis un mesaj, dar îl pândesc de la colt
ochii îi sunt flamanzi după mine
vrea să-mi orbeasca vederea
să-mi topească culoarea irisilor
un diamant ce scuipa printre dinti săgeți de aur
când se enervează explodează ca un cola agitat
și musca din fardul de-un rosu rubin
se întoarce și doarme pe dos
rânjește niște dinți inegriti
pe nas îi ies flăcări cenușii
nu mai știi de-i aur cu masca de carnaval sau e cianura
e un geamăn ce trece ușor de la o stare la alta
se preface ca e cald, dar e rece-n priviri
e o balanta nehotarata
ce-si cântărește fiecare gram
e o spontana lumina sau un călător plictisit
sunt zile când doarme șlefuind în mare perle
sau ascuns într-un cufăr scrie jurnale meteo
așteaptă senin sa absoarbă marii pline-ochi
Își aduna rezerve în nori secetosi
ca un fulger își aprinde lumina
da tare cu furtună pe jos
se scutura de-un vânt ca de-un praf scamos
e marele galben pe-un albastru fundal
coroana de aur așezată pe un bloc de fildes
culoare calda într-o viata trăită alb-negru
șampania băută dintr-o cupa pantof
o liniște blândă îmi picura-n jos
e soare, fermoare-mi descos

când luna palida-si coboară amurgul
soarele casca
oftează prelung
apune apropiind culme de culme
cantr-o rugăciune.







14.Filmul vietii


viața-i spectacol de teatru furat
ai vrea sa zâmbești, dar nu ai la cine
deschizi ochii mari, dar nu vezi pe nimeni
iluzii deșarte adancite-n cenusa
vise sfărâmate într-un praf ce vântul îl poarta, rămânând simple clipe
în stele avem domiciliul visat
un vânt ce nu sufla și doarme cuminte
o luna ce uita s-aprinda lumina
furtuni ce se-ntind somnoroase la soare și-apoi strivesc rădăcina
priviri pe sub gene, dar nu vad lumina
cărări de pavaj ce maschează fad tina
o sete ce nu-și stampara vina
flamanzi de a ține in palmă și luna
prapastii înecate, dar nu găsim frana
pământul e al nostru, stăpân e divinul
nu avem tot ce vrem, ne luptam cu putinul
iubiri schimbate de telecomenzi
Iubirea-i un joc trist de mima
fericirea poarta măști de carnaval
bucuria-i un negru fundal
iubim sa nu iubim și iubim sa uram
singurătatea-i amarul pelin
ce-mi inunda adâncul din plin
un bulb ce așteaptă să-și nască copilul
cu-n suflet la gura într-un pântec ce oftează prelung
apoi te trezești sa te-ntrebi, unde e seninul
tristețile îți pecetluiesc buzele
lacrimi îți îngheață pe obrajii reci
copii se-nalta sub ochi straini
copii ai mamelor pierdute
copii ce adorm sub cerul stralucitor și inima închisă
alergam după timp,regretam tot ce n-am trait
regretam ca nu avem aripi sa zburam tot mai sus
dar tot cu aripi am zbura doar în cerc
nu înțelegem ca, sa simți e deajuns
ca n-avem nevoie de aripi, sa atingem cerul
sa mângaiem stelele
nu e nevoie de corăbii ca să simțim legănatul valurilor
nu toți reușim sa atingem sublimul
în vise s-a dormi coșmaruri demente și reci.















15.Zambete pentru care nu s-a inventat vreo radiera...



Litere pe care cerneala nu le poate creiona și-au luat zborul spre bolta cerului.
Ca niște lampioane fără forme sau lumina.
Se aștern unde nimeni nu le observa, dar unde mâini stau întinse sa le prindă.
Totu-i la vedere în ascunzișul lor.
Ca și o scânteie fulgerata din flacăra maiastra
Ca și un fluture care zboară din pântecele meu
Ca și curcubeul a cărui măiestrie pălește în fata ochilor mei
Lumina din întuneric
Seninul din noapte
Zâmbete pentru care nu s-a inventat vreo radiera
Din litere așternute cu cerneala invizibila s-au născut cuvinte adanci
Ma uit prin mine de parca nici n-aș fi și n-aș știi ce caut, iar dacă as găsi ceva ar fi ca o piatra tare și goala pe dinăuntru
Și sper ca tot ce voi putea găsi ar fi atât de important și neegalat
Focul nu te doare pana nu te-ai ars, iar apa nu te îneacă pana nu ai inghitit-o.
Ce ar mai putea sa simtă ochii celor care nu vor sa vada sau ce ar mai putea sa vadă inima celor împietriti.
Ce drumuri s-ar bătătorii dacă picioarele nu ar atinge pamantul
Cum își petrec timpul acei pentru care orele sunt ceasuri la care acele și-au pierdut direcția și se învârt într-un sens nebun

Sa te dăruiești chiar dacă durerea întregii lumi ca și durerile facerii își sfâșie pântecul inimii.
Vocea ta se aude, dar cântecul este un mut, cu falsa melodie.
Cuvintele sunt simple ornamente într-o vitrina goala, fără rafturi.
Lacrimile sunt ca și picăturile de diamante care se scurg dintr-un pahar plin cu fiere.
Bratele îmbrățișează o himera, cu mâinile desprinse de corp și suflet.
Ca o casa a cărui acoperiș și-a luat zborul spre nori dorind sa acopere mai mult decât patru pereți.
M-a lăsat bătută de ploi și purtata în rătăcirea vântului
În întuneric s-a stins și ultimul beculet care pâlpâia fără vlaga, prea plictisit de obișnuită de a mai arde fără putere

Dincolo de norii pe care i-a împrăștiat, apare soarele glorios și temător de arsura-i năprasnica
M-am hidratat cu vitamina soarelui-rasare
Cu inima-mi dinți tot mai simt foamea de necunoscut
Ca și o înghețată din pelin, îmi ling rănile deși știu ca sunt amare
Scuip veninul dar am gustat fierea
Și mi-a amarat papilele gustative
De multe ori nu-mi mai deosebesc culoarea
Oscilez dacă e culoare sau nonculoare
Nu mai știu dacă sunt vie sau am ațipit într-o adormire a sufletului
Nu mai știu dacă trăiesc sau visele ma poarta aievea
Nu mai știu dacă ce port astăzi în suflet este în concordanta cu ce daruiesc
Nu-mi cunosc puterile care ma doboară într-o maniera mistica.
Mi-a atârnat o piatra de gat și nu o pot dezlega.
Ma uit în jur și nu mai deosebesc realul de ireal.
Trăiesc un scenariu dintr-un film cu actori pe care nu-i cunosc.
Nici eu nu mai știu propriul rol.











16.O lume doar a mea...

M-am saturat de vorbe aruncate în vânt, mai bine-ți rostesc cuvinte legănate din ciripitul păsărilor sau culeg note din repertoriul greierului.
Dimineata când pleoapele se întredeschid lăsând lumina din irisi să-și absoarbă culoarea, îmi dau seama ca îmi deschid ochii spre viata.
O lume care-mi alunga orice mit al inexistentei minunatului.
O lume care li se destăinuie celor care vor sa o vadă.
Exista aripi pentru cei care vor sa zboare, precum exista și frânghii pentru cei care vor sa rămână legați.
Ești liber dacă știi sa îndepărtezi gratiile și ești încuiat dacă nu descoperi ușile unor pereți invizibili.
Ești un drumeț dacă ai curajul sa pășești pe cărări neumblate, sau nu te abați niciodată din drumul tău alegând mereu aceasi poteca.
Ești un foc dacă poți sa arzi când alții te vad doar un tăciune stins.
Ești totul când nimic nu-ți aparține și ești nimic când tot ce ai te tine înlănțuit.
Esti o bariera nefericita dacă nu poți să-ți depășești limitele și obloanele îți limitează direcția.
Cand poți sa zbori deasupra a ceea ce alții vad și sa atingi ceea ce alții nu deslușesc.
Greutatea acestei lumi mi-a ușurat pașii care m-au purtat într-o aventura spre o lume a fantasticului, o lume de poveste scrisa cu slove imaginare.
Când ai pășit în lumea ta, acolo unde ai sentimentul nedisimulat, când tot ce vezi îți aparține, când poți sa indraznesti sa atingi infinitul, fără sa ți se para ca ești departe de posibil.
Uneori simți ca lumea aceasta nu-i a ta, ca cei care ți-a furat-o se ascund după o năluca.
Nu știu dacă lumea e diferita, sau ma diferențieze eu de lume.
E ca și cum cineva sau ceva din' nauntrul meu îmi dirijează acțiunile și-mi controlează trăirile.
Dar știu ca sunt eu
Aceasta lume este a mea
Trăiesc într-o lume uitata de lume.
Si-mi pasa câtuși de puțin de cei din afara lumii mele!







17.Sunt cei care înțeleg fără prea multe explicații ...si mai sunt si acei care nu înțeleg nimic oricât le-ai explica...

Lacrima stinsa se-neaca în foc
Tăceri ce nu mai pot fi auzite
Și-o sete ce-si stampara foamea
Privirea ce muta vorbește
Si-un soare aprins ce-n lună pălește
Iubirea in ura adâncă atipeste
Flori curcubeu in zapezi albe incoltesc
Ape vii din lacuri moarte și seci
Ploi fără nori din senin-insorit
Curcubeu fără gram de culoare
Serenade ce-mi adoarme liniștea ce-i deranjată
Litere scrise citeț cu cerneală uscata
Sa zbor pan'la nori cu aripi tăiate
Sa plâng fără lacrimi în zambet-necate
Flori in boboc cu petale ofilite
Portocaliu născut din iubire bolnavă,ivit dintr-un roșu-galbui
Cerul ce plânge din ochii de cenușă
Un dulce pelin îmi picura pe buze dintr-un fagure negru
Se scurge lava din clepsidre-vulcan
Si zgomote sfioase se lupta-n adormire
Iubiri fierbinți ascunse în suflete de gheata
Vise adormite în coșmarele cu flori
Mărgăritare ascunse-n taciune-abanos
Din noaptea-ntunecata torid soarele-mi zâmbește
Iar cerul rade cu lacrimi argintii căzătoare
Soarele soseste când luna crapa-n doua
Zorile se ivesc când apusul și-a închis pleoapa lipită
Plâng cu zâmbete din ochi si-mi curg lacrimi întristate de pe buzele mute
Se înnoreaza dintr-un senin furtunos
Ultima picătură s-a scurs din clepsidra plină
Voi cădea în gol,iar golul mă va purta spre norii de pământ
Stoarcem soarele si culegem furtuna de foc
Îmi voi lega tristețea intr-un șirag de perle fără ata
Luminile stinse aduc un soare de plumb
Iar inima mi-a înghețat în fața soarelui dogoritor
Flori de mai înmugurite în copaci uscați de februarie
Întind zâmbete cu dinții încleștati si palizi
Lacrimile s-au uscat intr-un butoi plin ochi
Nu mai înțeleg de ce înțelegerea nu-mi este sora...







18.Ai grija pe cine primesti in sufletul tau...

Noaptea-mi bate la feresti,imi ciocaneste un negru-abanos si dens
Ma ademeneste sa-i deschid,se plange ca-i atat de frig
Si nu ar vrea sa ramana singura afara,ea se invita sa-mi fie musafir deseara
Eu o priveam nedumerita,cu ochii limpezi ca si cristalul
Si nu întelegeam de ce isi varsa-n mine amarul.
Ma tulburau acei nori negri ce-mprejur o inconjoara
Dar totusi fiindu-mi mila de ea,cedez si-i deschid fereastra incet,ea de-ndata ca o sageata rapid se strecoara
Ca o furtuna ma invada si-mi intuneca camera frumos-luminata
Se instala comod pe un foltoliu-n dormitor,si ca un ordin imi face semn ca eu sa ma asez jos pe covor
Isi ridica ancora,se scutura de frica ei neagra si singuratatea ei toata
Si mi le ofera mie,ca si-un dar si o buna rasplata.
O ploaie infricosatoare si-o furtuna-tornada au venit deodata in odaita mea,odat'luminata
Speriata ma strang ca un plic si ea într-un colt m-arunca condamnata
Si-mi striga inarmata...Asta-i locul meu,hai pleaca odata!
Cu capul plecat,umila m-am strecurat afara speriata
Din casa mea am plecat intristata sa-mi caut din nou lumina furata
Si-am promis s-o gasesc si sa ma intorc pregatita sa lupt cu noaptea cea intunecata-sireata
Dar totusi inima mi-e 'ntristata,nu am stiut ca fiind bun, sa te astepti ca rasplata,sa fii inselata...





19.Cantecul...

Am cules crampeie-cuvinte si versuri colorate de pe pajisti intinse sub zeu-curcubeu.
Am prins din zbor fiecare nota din flori de salcam si dantela de soc.
Le-am amestecat si le-am lasat sa curga incet printr-o clepsidra...susurul bland al apelor care se rostogoleau grabit la vale, cuvinte care fredonau un cantec soptit din repertoriul vantului.
Am cantat versuri si strofe din muzica dorului din flori de nu ma uita.
Soarele a suflat peste razele lui si m-a i nvesmantat in petale din floarea lui.
Raul a poposit pentru a-mi oferi din causul oazei lui,apa vie.Mi-a picurat pe buzele-mi uscate elixirul fericiri sa-mi astampere setea de iubire si vapaia mocnita si mi-am scaldat picioarele goale in cristalul lichid si rece.
Frunzele copacilor au inceput sa-si paraseasca coroana si cu maini fermecate mi-au impletit un pat de-un viu verde crud.
Flori multicolore si-au inaltat gaturile ca de girafa,aproape de nori.Apoi si-au luat zborul desbracandu-se de petale fara nici o inhibitie,ramanand goale in razele soarelui.
Petale de catifea si matase le-au aruncat peste tot,in stanga si-n dreapta formand un curcubeu multicolor pe fundalul cerului albastru-violet.
M-au asezat ca-ntr-un baldachin.
Doua liane verzi,impodobite ca o mireasa au coborat si mi-au inconjurat patul de frunze si flori ridicandu-l in aer.
Pluteam inconjuarata de milioane de petale care dansau ametitor.
Mii de fluturi de toate culorile au poposit pe patul meu intinzandu-si aripile formand o perdea de umbra.
M-au inaltat sus de tot,incat puteam sa ating un nor care dormea singuratic ,incalzindu-si aburul la soare.
Ma intarveam ca-ntr-un vals al miresei naucite de iubire si farmec.
Cerul rasuna si muntii greoi se clatinau usor ca-ntr-un blues lent.
Priveam in jos si ca-ntr-o vraja,totul a prins viata.
Toate plantele si toti copacii s-au trezit si au intrat in serenada naturii.
Un copac urias care aproape atingea cerul a inceput sa dirijeze cu crengile lui stufoase,corul padurii de stejar.
Cantecul isi dansa cuvintele care se imprastiau peste tot umpland pajistea de petale de vers si culoare de sunet.
Cate-o nota cadea in spirala si se-nvartea ametitor,ca o frunza uscata.
Am prins fiecare emotie care zbura lin prin jurul meu si le-am adapostit in inima.
Inspiram fiecare slova ce se desprindea alene din versurile ce se odihneau in tihna pe norul de abur de pe polta de un albastru infinit.
Strofele zburau prin tot vazduhul azur pana ce a obosit si si-a adormit versurile intr-o liniste muta.
Doar raul care curgea repede-nainte,isi mai lovea apa de pietre scotand clinchete de chitara.
Au mai ramas cateva cuvinte dintr-un vers care se pregateau sa-si inchida pleoapele grele.
E timpul sa-ti canti propriul cantec,imi soptesteu lin...

Si se cufundau in visare.





20.Visul...

Am hoinarit purtata de vant ca-ntr-un vals haotic.
M-am leganat prin suierul bland al vantului si mi-am facut culcus pe zari senine.
Cerul s-a strans caus si protector mi-a daruit luna lui de capatai,iar fulgii de stele mi-au oferit mangaierea de catifea.
Zorii se albestrira si ma-nbia sa-mi scald naduful in racoarea lor cristalina si rece.
Stropi argintii picura-n soapte si ma imbraca in argint viu.

Un nor cenusiu-pufos,statea la panda...
Imi zambea,dar gura lui era fortata,dintii îi erau innegriti.
Imi face cu ochiul,ademenitor...
Ma pofteste sa poposesc pe perna lui de ceata.
Ochii lui mi-azvarla sageti otravitoare.
Buimacita ca-ntr-o vraja ma tavalesc in vata de cenusa.
Din pieptu-i hohotesc rasete nebune.
Nu-i intelegeam viata-ncatusata,sufletul temut.
M-am strans ca un plic,parca eram creata din carton.
Norul plesnise,imprasitiind peste tot negura,cenusa si-o furtuna tematoare.
Eram stransa-nauntru,norul era ca si o palma care ma strivea.
In pieptu-mi mi se croseta frica,sadea in mine panica care se scurgea-ncetisor si-mi invada fiecare ungher.
Zgribulita de frig cautam o fereastra.
Usile se-nchideau in pliuri.
Ca un ghemotoc de hartie,am fost aruncata de colo-colo.
Ma simteam ca-ntr-un labirind,cand credeam ca vad portita,de fapt era o noua cotitura.
Vedeam alb-negru.
Ma rostogoleam ca intr-un carusel,ma loveam de cate-un asteroid-nor.
Strigam,dar cuvintele se intorceau ca si un bumerang,ma loveau din toate partile.

Undeva,a aparut un petic de lumina din luna-mama.
A reusit sa se strecoare.
Imi ghida drumul.
Zapacita-i urmam licarul.
Oboseala mi se-ntindea pe pleoapa de jos...
Sufletul isi striga durerea.
Am inchis ochii,m-am lasat ca o pana purtata de vant.

Tresar,speriata deschis ochii mari...sunt picuri de sudoare!
A fost un vis...




21.Reverie

Imi plimb picioarele pe carari trasate in zig-zag,impleticindu-mi pasii in amortire.
Picioarele-mi goale se scalda in roua rece a diminetii rasarita,bajbaind ca-ntr-o amorteala,abia trezita din somn.
Iti simt racoarea care-mi mangaie talpa cu blandetea unei picaturi de lacrima, prelinsa pe obraz.
Lin,blandul soare imi zambeste cu caldura,dintr-o raza jucausa abia ivita din zari.
O adiere usoara de vant imi sopteste suav intr-o ureche,apoi alearga de colo-colo si se opreste sa se plimbe razlet printre suvitele parului meu.
Isi danseaza apoi valsul,impleticindu-se si leganandu-mi usor trupul,ca un fulg prin vazduhul azul.
Norii albi isi creioneaza diverse forme,pictand cerul albastru in zeci de acadele pufoase de vata de zahar.
Ziua incepe sa se dezmeticeasca si isi deschide incet ochii inca plini de ceata si somn,trezindu-se la viata,punandu-si voalul alb de mireasa si intinzandu-si trena lunga peste vazduhul cenusiu.
Aud susurul lin ce se leagana lenes in valuri,rasfatandu-mi simturile si punandu-si tiara in linistea sufletului meu.
Imi ridic privirea si ochii mi se clatesc in lumina rece a cerului de un albastru infinit.
Respir mirosul de flori de gheata care-mi invioreaza intreaga fiinta intr-o euforie,o imbatare placuta de zen si pace.
Simt bratele cum mi se ridica,le-au crescut aripi,iar picioarele care-mi erau grele,acum sunt usoare ca fulgii de nea si nu mai ating pamantul.Las vantul sa-mi dicteze directia,leganandu-mi corpul ca o petala,intr-un carusel,amortindu-mi simturile.
Plutesc agale peste apele care curg valuri repezi si vioaie,si zbor deasupra vailor care se intind marete,fara sa le zaresc sfarsitul.
Imi intorc pentru o secunda privirea si observ doar urmele usoare ale trecerii mele pe acolo,urmele pasilor,care si-au piedut conturul si se risipesc ca un fum,apoi se pierd cu totul in vazduhul de cristal.
Ma rasfat si adorm pe un pat moale din nori,iar soarele ma incalzeste cu razele lui fierbinti.
Imi imbraca trupul in vesminte aurii si-mi presara petale galbene din floarea lui.
Imi reazam capul in poala lui,zambesc fericita.
Imi odihnesc pana si visele obosite.



22.O scrisoare pentru fetita mea!

Iubito,cand te privesc inima imi salta de bucurie.
Cand iti vad mutrisoara dulce ca o bomboana de capsuni,mi se inmoaie picioarele,simt cum mi se topeste inima,ca o vata de zahar in caldura razelor fierbinti ale soarelui.

Iti privesc ochisorii ca doua migdale,parul moale si matasos,printre suvitele caruia,imi dansez in fiecare zi,degetele.
Gura ta,care mereu afiseaza zambete calde si jucause,care sunt atat de molipsitoare si care-mi indulcesc sufletul si-mi descreteste fruntea.
Obrajorii tai pufosi ca si niste nori albi de zahar ,si imbujorati,cu pielea lor fina si atat de catifelata,care mereu ma imbie sa-mi odihnesc buzele si sa-ti simt dulceata si mirosul gingas de copil iubit.

Esti cea mai iubita fetita de pe lume!
Tu ai creat din mine un om mai bun.Omul cel mai bun pentru tine.

Eu te-am impletit si te-am crosetat cum am stiut eu mai bine,iar tu mai rasplatit de mii de ori mai mult.
M-ai facut sa renasc,m-ai invatat ce inseamna iubirea de mama,mi-ai aratat cat de mult contez si insemn eu pentru tine.

Una fara cealalta,noi nu putem exista.
Esti parte din mine si din sufletul meu.
Esti cheia care deschide sufletul meu si balsamul in care mi-l scalzi.
Esti mai mult decat am asteptat de la viata,de fapt nici nu stiam cat poate sa-mi ofere viata,pana cand nu te-am cunoscut si te-am tinut pentru prima data in bratele mele.
De atunci am stiut ca niciodata nu voi fi singura,am stiut ca inimile noastre vor fii intotdeauna unite,ca mainile noastre se vor tine impreunate.Am stiut ca lantul care ne leaga,nu v-a putea fii rupt si ca doar Dumnezeu e cel care ne va putea desparti vreodata.

Ma gandesc zi de zi cat sunt de binecuvantata ca te am,ca existi in viata mea cu un scop,unul atat de nobil,ca a fost predestinat sa-ti fiu mama,iar tu nepretuita mea comoara.
Ca ma iubesti neconditionat,ca te bucuri de mine si inca-mi sari in brate ori de cate ori ma vezi,ca-mi spui ca ma iubesti si ca esti mandra de mamica ta tanara si frumoasa,asa cum ma vezi tu.

Mami,tu esti cea mai tanara si frumoasa mamica de la scoala!
Tu esti buna mereu cu mine si nu ma pedepsesti niciodata!

Poate nu sunt nici cea mai tanara,nici cea mai frumoasa,dar pentru tine vreau sa fiu mamica cea mai minunata.
Pentru ca tu meriti cea mai iubitoare si buna mama din lume!
Meriti sa fiu pentru tine,mamica preferata!Sunt singura mamica a ta,alta nu o sa mai ai.

Tu intreaga,pentru mine esti perfecta!
Rasul tau ca un clinchet de clopotel trezeste in mine si cele mai adormite simtiri.
Bratele tale gingase care cu atata dragoste mi se agata de gat,imi mangaie si vindeca,si cele mai urate rani.
Vocea ta ca un cantec melodios imi sopteste cele mai sublime cuvinte rostite si auzite vreodata:Te iubesc mami!!!

Bratele mele vor fii mereu larg deschise,nu doar pentru momentele frumoase si fericite.
Ele vor fii mereu atat de intinse,pan'la infinit daca e nevoie,pentru a cuprinde tot ce te-nconjoara,primitoare si neobosite ori de cate ori vei avea vreo durere sau vreo tristete.
Te vor mangaia,te vor proteja si niciodata nu-ti vor da drumul.

Te voi tine de mana ca si atunci cand erai mica si mereu cautai inlantuirea degetelor noastre,chiar si la culcare cand in mana mea iti tineam manuta ta gingasa,iar tu adormeai linistita.Mami era acolo,erai in siguranta.

Legatura noastra nu va putea fi rupta niciodata.

Oriunde iti vei indrepta pasii,eu iti voi fii umbra.
Te voi lasa sa-ti iei zborul,dar voi fii aripa ta ajutatoare care bate,bate neobosita ca sa-ti usureze traseul.

Voi fi acolo oricand ma vei cauta,zi si noapte,vei fii in gandurile mele.
Te voi proteja prin credinta si rugaciuni si gandurile mele pline de iubire mereu iti vor veghea linistea.

Te iubesc copila mea!Cum nu-mi credeam vreodata inima capabila de atata dragoste.
De multe ori ma doare inima de atata iubire,si nu de putin ori ma intreb...
Ce mare e Dumnezeu si atat de bun si minunat ca mi te-a trimis mie!

Din toata inima si cu nepretuita dragoste,mamica ta pentru care soarele a rasarit odata cu tine!