Poezii de Victor Bădescu

Inima cuvintelor

Ce putere are un singur cuvânt
Ce alinare îţi dă un vers
Cum ne pulsează în vene
O poezie
Ce este inima cuvintelor
Ce intim ne este un cuvânt
Ce frate ne este un vers
Ca o mamă ne este

Poezia
Cuvântul numește tot ce fiinţează
Până și timpul ne este numit
Printr-un cuvânt
Și versul ritmează secundele rebele
Suitoare ... săltăreţe
Sau feroce
Iar poezia
Picură culoare peste tern
Și dă sens celor numite
Și nenumite
Celor ascunse și negrăite
Este și mama
Nespuselor
Negrăitelor
Negânditelor
Necuvintelor
Este inima cuvântatelor și necuvântatelor
Este inima noastră
Este inima tainică
Este cheia
Vieţii

Deschidere spre închidere

Să-mi deschid inima spre tine
Spre cer
Sau spre ţărână
Acum, sub lună
Ca în josul unei lupe
Microscopice spaime nocturne
Îmi par diurne
Derizorii
Fantasme plăsmuite sub ceruri câzute
Sub neatenţia inimilor noastre
Încrâncenate
De ridicole ambiţii
Te-aș iubi
Ca-n anii redescoperiţi
Dar ţii cu dinţii
De voalul aparenţelor
Și cu mâna strânsă
Pe sceptrul așteptărilor
Ne amăgești
Ca un cireș sub nea

Cuprindere

Ce revedere minunată
La noi în odaie
La a gurii sobei văpaie
Cu chipurile
Ce de pe pereţi se arată
Cu cei de faţă
Și clipa suspendată
Și cu sufletele
Ce ne-au scris ceva pe faţă
Astfel am amestecat viaţa toată
Văzutul cuprins în braţe de nevăzut
Ne alină duios durerile ascunse
Văzute doar din umbră
Unde știu că inima ta bună
Încă bate
Ca toaca din turla mănăstirii
Și emoţional ne inundă
Pentru cele necuprinse
Neștiute
Ascunse adânc și cuprinse
În inima noastră
Ce poate îmbrăţișa
În taină

Do pătrat

Deasupra ta ploua cu păsări
Dodo
Și-mi era teamă
Că tot pierdeau aerul
Sub aripile împuţinate
De traiul pe pământ
Alături obsedant de ouă
De simbolul perfecţiunii
Și de viitoarele rude
Ale struţilior
Păsări ce au renunţat la zbor
Pentru fermitatea pământului
Și astfel ouăle au devenit
Din ce în ce
Mai mari
Până le-au coborât din înalt
Și au pierdut zborul
Pentru simbolul perfecţiunii
Ou după ou
Sferic neajuns
Și astfel cădeau peste noi
Dodo și do
Și m-am gândit să nu renuţ
La visul meu
Pentru tine
Și lângă tine
Am aerul meu și aripi încercate
De vântul vieţii
Însă oricând
Aș putea muri pentru tine
În picaj de șoim

Frumuseţe scurgândă

Suntem frumoșii muritori
Ai zilelor celeste
Ieșiţi din apa vieţii
Cu secundele ce și-au înfipt dinţii
În carnea noastră
Ca niște piranha
Scăldaţi în văpaia lunii
Le rupem din trupul nostru
Și le alungăm pe cele mai feroce
Cu descântece de dragoste
În ziua soarelui cu dinţi
Secundele devin fragile și casante
Iar când mușcăm hotărâţi
Din trupul timpului
Se adună speriate
Lăsând un spaţiu
Unde putem respira fără de teamă
Florile mării
Iubire pură

În luna ta

Frumoasă-i luna
Dar încă nu e mai frumoasă
Decât tine
Iubita mea din nopţile senine
Cu stele-n părul tău de-aramă
Sub raza ta apune raza ei
Dar raza ei te cheamă
Să înfloriţi din pământul norilor
De vise roditor
Ca o roză vânturată de iubire
Petală cu secundă
Iubita mea fecundă
Luni sub lună
Iubita mea nebună
După lună
Iubita mea preabună
Pe lună
Timpul sare mai sus
E mai ușor să fii longevivă
Sub diminuarea gravitaţională
Te-aș iubi cât draga-ţi lună
Dar mă sperie
Efemeritatea

Marea

Te iubesc, mare,
Îţi multumesc că ai venit
La ţărmul meu stâncos
Cioplește-mi chipul
După asemănarea ta
Acoperă-mă cu umbra aripulor albatroșilor
Sub dogoarea soarelui devenirii
Amintetește-mi că ea era
Necuprinsă ca tine
Imbracă-mi gândurile în falduri de spumă
Sâ le tăinuiesc
De cei ce-mi numără secundele
Când sunt alături de tine
Îţi mulţumesc adâncita mea
Iubire
Că mai primit
Ca val al tău
Iscat de vântul
Iubirii