După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
Poezii Ion Bogdan (Dumitru Iuga)
- Detalii
- Scris de: Dumitru Iuga
- Categorie: Poezie
- Accesări: 6
Terra Maramorosiensis
1
Maramureșul este întreg o cetate
nestrămutată și fără de moarte
el vine din Pământ și din spații înalte
Ființa-i câte pe lume sunt le încape
e ca o mare largă semeț învolburată
absoarbe-în ea lumina iar lumii o arată
cu-o nouă limpezime mai pură mai curată
frumoasă cum e gândul și firea
laolaltă
o stea de aur veghează din vechime
lumina-i să o stingă nu e nimeni
căci de se cearcă totuși ea mai bine
va străluci în necuprins de inimi
1969
2
încearcă-a fi așa precum ți-e firea
chiar dacă alți tărâmi te înconjoară
în crugul grav al vremii
nici o speranță nu mai vrea să doară
de-ar fi să te cuprinzi năuc
în vană zbatere ce-o are azi puterea
ce-ar însemna și asta pentru tine ?
- un stup imens – tu apărându-ți mierea
cine să vină dacă nu din tine
puterea să pornească fără teamă
dar altfel de putere –
prin lume doar a trece
și a rămâne-închis precum
un sâmbure în fruct
în limpezimea ce te cheamă.
6 februarie 1976
Poeme absenteiste la …Izvoare
Tabăra Națională de Arte
în ale Sculpturii/Picturii și Prozei/Poeziei prozaice
1.
eu spun un cuvânt
îl și sculptează pictorul
până după amiază
eu rostesc
cu rost rostuit
din izvoarele limbii
care m-a plămădit
care s-a și ivit
din asogatul pâinii
cea de mâine
! las mâna să asoaje
până asudă grinda !
? ce să mă fac
ce să mai fac ?
! mă prefac
mă prea fac !
nici nu mai văd
nici prevăd
munții
cărunții
sunt mai bătrâni
decât mine
au cărunțit mai devreme
de miile de ani
care le stau
ca stane de piatră
în Creasta Cocoșului
pe Igniș
pe îndeletnicirea noastră
de a-i numi
cu nume străvechi
cu nume de Izvoare
care apar peste tot
de subt Toți și neTonți
de sub glie
! măi
să fie !
numai ei
băieții
bieții de ei
? dar cine suntem noi
cine vom mai fi ?
doar o clipă care ne doare
în picioare
în reazămul rezemat
pre acest Pământ
ori înspre Steaua ce strălucește
cu vigoare
cu încă
mare ardoare
până ne vom preface
că suntem stâncă
un bulgăre de piatră
ca și cum nu am fost
și nu vom mai fi
niciodată
ca un izvor de dor
de unde
susură și și se mărețesc
toate rîurile
toate pâraiele
! pâr ! ! pîr !
ajung până la Dunăre
până la marea cea Neagră
cea liniștită
de atâta liniște
devenită Euxină
până la mediteraneea sudistă
până la cel mai mare Ocean
atât de pacific
atât de aducător de Pace
? cui prodest ?
2
De Sf. Ilie la Izvoare
a venit Sfântu Ilie
nu avea nici zdici
nici pălărie
era doar o aură
ca o platoșă
a capului
neînduplecatului
era când nu a fost
azi nu îl vedem și este
mai mult decât căpestrele
cele neîmblânzite
cele necăpestrite
împestrițate de timpul
fără de anotimp
o
cât timp
cât de demult este
între cuiele cerești
lucitoare
strălucitoare ca în
eterna noastră priveliște
a fi
sau a nu fi
iată-întrebarea
nici Sfântu Ilie
nu poate
să nici nu o știe
ca la Izvoare
mare căutare de sine
? de către cine ?
mare căutare
fără asemănare
3
despre Izvoare
nu am să scriu nici un vers
nici nu am fost
nici nu am putut să fi mers
am păreri de rău
vroiam să văd
să străvăd
cum se nasc
toate izvoarele
- ! nu le dor
în odor de dor picioarele !
atâtea izvoare se întâmplă
nu le numesc
mi-e lumea amară pe Mara
mi-e gura strepezită
de rostirea repezită
din acest poem
el a fugit de mine
? cum să-îl mai chem
cum să îl ador ?
dacă îl chem
se face ghem
de cuvinte încâlcite
? cine să-îl descâlcească ?
! abia a început să se nască !
dar cuvântul nu minte
de mai demult
de mai demult decât înainte
foarte de demult
! uite
ziua de mâine
a chiar trecut !
de dor
in memoriam Pătru Godja
lucrările lumii
a humii
se fac
se prefac
prin mâinile cele două
amândouă
ca un dat
elevat
acoperit de cuvintele
de mai dinainte
și
oi oi oi
de mersul înapoi
? cine mai poate ști
cât vom trăi ?
suntem
ca un triunghi zburător
zburdalnic în
aripa zburătoarelor
de ianuarie
? când suntem
când mai suntem oare ?
zburătăcim
peste cele nouă hotare
ca dorul cel mare
Ai,
Dor și iară dor,
N-am un par să te omor
Să nu-mi faci atîta dor.
Spune-mi, unde te găsăsc
Să mărg să te omorăsc ?
Da’ omu de dor nu moare,
Numa’ vezi că n-are floare
Și să uscă pă pticioare.
6 ianuarie 2016
ninsoare
a nins
a nins din necuprins
ziua preazisă
prezisă a venit
fluturări de fulgi de zăpadă
fluturau peste noi
peste voi
asemenea unui acoperîmânt
peste Pământul
cel rotund și aplecat
înspre Nordul neînduplecat
peste Pământul
greoi
ca lutul
care va veni peste voi
peste noi
7 ianuarie 2016
nume
numele se pierde în negura vremii
vine cu pași de front
să îl înghită viermii
ca un afront
la ceea ce suntem
! o clipă
întru a lumii risipă !
s-a risipit
s-a nisipit ora
în clepsidra drămuită
etern drămuită
pe cărarea cea mare
a stelelor
? oare sunt stele
sau ni se pare
că sunt doar ele ?
vreme îndelungă se arată
peste vremea visată
ca un lăstun
întru un limpede răzbun
al aripei clipei
! uite
s-a arătat o stea !
? cât o vom mai vedea ?
9 ianuarie 2016
mers
mergerea/trecerea prin lume
este doar o iluzie
este vie
este închisă ca într-o colivie
a timpului
a anotimpului
răstimp deplin
în lumea de azi
fără de nume
ca un lăstun
nebun
care zboară zboară
peste pârâu peste râu
rîmâne
astăzi și mâine
doar umbra
umbra zborului
despicat prin aripa
care
fără căutare
se înduplecă să zboare
? până când
până când oare ?
9 ianuarie 2016
eu văd
văd lumea cu câmpii și munți
văd cerul cum aduce
ploaie/ninsoare și vânt
iarna aduce fuieș
un fel de tornadă
din care poți să ieși
imberb fără de barbă rasă
de urbe să nu mai iasă
nici o scânteie de gând
dar vine pe rând
rând pe rând
se părândă
ca o osânză
osândită de rânză
ca într-un vetrs
despre univers
? despre sama cui ?
a mea
a ta
a nimărui
9 ianuarie 2016
frunze de iarnă
1
amiază
și vânt lin
salcia plângătoare
își leagănă deplin
frunzele rămase
prin aerul solar
își lasă urme de zbor
porumbii
îi îmbiu să vină spre mine
la balconul de bon-ton
și de beton
să le dau firimituri
din a clipei petrecere
vin
și apoi se duc
înspre salcia cu încă
frunze dansând
în vântul cel câtilin
nici nu vor să se ascunză
în clipa de nea
care se arată și ea
în depărtarea munților albiți
de vreme
de necuprins târziu
în acest univers al iernii
se cerne timpul
printr-o aleasă sită deasă
? cum oare
poate să ne doară
clipa de azi ?
uită-te
în plopii zvelți
se străvede vâscul
sub care te săruți în prag
vâscul e veșnic verde
de Anul Nou
ca un ecou
se presimte trecerea vremii
se face soare
se face lună
salcia își plânge frunzele
se adună și se leagănă
în vântul
de peste pământ
! o
câte sunt !
planează peste lutul
etern de trecător
asemenea unui veșnic gând
gând uluitor
2
sunt două sălcii
una la soare
una la umbră
cea umbrită are
frunzele verzi încă
cea de la soare
le are de aur
aurare
ne urează amândouă
că vine An Nou și ziua
se mărește cu cât
sare cocoșul de pe prag
cu mare drag
se fac umbre și închipuiri
despre ziua de azi
despre nicăiri
despre mine
despre tine
despre deasupra tuturor
asemeni unui clinchet de clopoțel
fără țel
vestind timpul fără de vină
ce va să vină
29 decembrie 2015
codrii de aramă
sub înălțimile albite
se înalță
falnici
vajnici
codrii de aramă
mai este
mai este timp
încă un anotimp
să devenim verzi
? nu mă crezi ?
a venit
din infinit un zvon
cânta la unison
mersul acestei lumi
prin genuni
? dar cine
să mai înțeleagă
această lume ?
! întreagă !
29 decembrie 2015
amurg de iarnă
se surupă vântul în
frunzele rămase
să se ascundă de frig
de iarna care se face
ca un covrig
nici nu ne-a venit cu neaua
cea albă ca bruma de azi
printre sălbatecii
nebunatecii brazi
când soarele de iarnă apune
cine ne mai spune
câtă nedomesticită ardoare
mai dăinuie
mai doare
în pieptul cel viu
al Universului
? poate
al nostru ?
? oare ?
30 decembrie 2015
pod
noapte cu jumătate de lună
petrecută peste cerul imens
ger în această lună de ianuarie
de început de an
despre iubire nu mai gândesc
este ca un gândac pândind
să apuce cu cleștele lumea
ca nelumea
și să nu o lase să treacă
pe podul dintr-un fir de păr
? vrea ?
! o
cum vrea
să ne ia în răspăr !
2 ianuarie 2016
cine vine
este trecut de miezul nopții
este vreme de somn
Mare-i noaptea și nu dorm,
Ce s-a face bdetul somn?
Da l-oi pune somn pe somn
Și-nt-o noapte tăt îl dorm,
Și l-oi pune tăt p-olaltă
Și tăt l-oi durni odată.
este vreme a gândului
a versului din acest Univers
este un vers unic
este năstrușnic
în noaptea cea mare a lumii
în noaptea de lut
a Pământului
suntem robii humii
? cine vine să ne spele
de toate relele ?
Ieși, rău, din pârâu
Că-i mai rău fără de rău!
? de ce strigi
de ce te îngriji ?
Taci, urâte, nu strîga
Că-s aici și te-oi scăpa !