CRÂMPEIE

Dimineața devreme.
Roțile unui tren grăbit repetă acelaşi cântec sacadat, milităros, întrecându-se cu ritmul inimii unui alergător de cursă lungă care în fiecare dimineață parcurge acelaşi traseu .
Două călugărițe în costumele lor cernite se grăbesc spre piața de legume. E zi de post.
Zamfira, florăreasa, îmbrăcată într-un curcubeu de culori, îşi plimbă de colo-colo coşulețele cu primele flori proaspete de primăvară. E veselă, semn că îi merge bine; zâmbeşte larg şi-n soarele dimineții dinții ei de un alb strălucitor atrag atenția.
Un țăran îşi strigă cu înfocare muşteriii la caşul dulce şi proaspăt.
O fetiță cu părul cuminte prins în două codițe de o simetrie perfectă, îşi saltă ghiozdanul plin cu vise spre şcoala de acum ştiută.
Şoferul grăbit al unui taxi "înjură" din claxon un coleg de breaslă ce pare că-l încurcă.

Doi îndrăgostiți păşesc alături înlănțuiți, fără să observe ceva din jurul lor.
Profesorul de muzică salută vânzătorul de ziare, strângând sub braț bătrâna lui vioară, în timp ce grăbeşte pasul; în curând ceasul din turnul bisericii va bate ora exactă.
Singurul care pare că nu se grăbeşte nicăieri e frizerul. Stă rezemat în tocul uşii şi cu o privire absentă contemplă fumul țigării sale de foi. Îşi aşteaptă, fără prea multă nerăbdare, clienții.
Câtă viață! Câte speranțe! Câte dezamagiri, câtă deşertăciune...toate adunate în acelaşi târg uitat de lume...
Dar soarele a răsărit! Pământul de sub picioare încă nu a fugit.
Mai există ceva dincolo de îndepărtatul orizont! Trebuie să mai existe...