După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
De ce n-am ajuns nici în America?
- Detalii
- Scris de: Constantin T. Ciubotaru
- Categorie: Proza
- Accesări: 5
Am visat asta în noaptea de 17 ianuarie, 2017. Tocmai am trimis în lume cartea a 25-a și mă întrebam dacă ar trebui să fac o pauză în activitatea mea literară. Am expediat 46 de exemplare celor dragi, amici, foști colegi, redactori, exegeți în speranța că o vor comenta.
Am primit felicitări reale sau simulate, sfaturi, printre care și acela de a încerca să iau un anticoncepțioal literar, un soi de prezervativ contra inaginației creatoare, motivând că prea sunt ”Prolific”artistic!
Mi-am comandat o pauză, de lectură, Nu terminasem de citit ”Dulce ca pelinul”, de Ștefan Mitroi și am cumpărat-o pe Mo Yan, nobela pentru literatură, pe care îmi doream s-o savurez în pat, Numai acolo citesc,
După lectura primei povestiri m-am trezit că mi-aș dori să am un vis, să plec undeva, oriunde, să evadez din realitatea cotidiano rromă/ Și se mai făcea că e dimineață, e 18 Gerar, șapte fix. Am încercat să reconstitui logic, în pat, visul.:”Se făcea că am plecat în America! Pe 16 ianuarie, la o petrecere de familie. Acolo un amic întreabă:
-”Ia zi, stmabile, cum a fost în America tinereții matale?
-S-o luăm cu începutul...
-De ce minți, tati? N-ai fost niciodată în America! În Spania,da, cu noi, în Țara Sfântă,tot da! Ai atestat!
Fiică-mea e scorpie și-i place să fie băgată în seamă.
-Permiteți să mă explic? Convenisem cu soția să urmăm sfatul unui coleg de catedră, pensionar, care era nevoit să asiste la unele ”ciocniri” familiale, fiindcă făcea naveta și stătea în cancelarie când n-avea ore. ”Am trăit 55 de ani cu soția, am avut trei copii, socri pe cap, dar noi niciodată nu ne-am certat. Normal, probleme din cauza banilor, a socrilor, a serviciului, dar când trebuia să ”ne certăm” plecam în America, Adică ne întorceam cu spatele unul la altul și după un timp întrebam;
-Mai stăm în America sau venim acasă”?
După ce au plecat musafirii m-am gândit să-mi dau o temă de lucru, ca să adorm, mai clar să formulez în mental o călătorie în America sau, de ce nu în Țările Kosmice imaginate în cele trei cărți ale mele. Dimineață, la trezire, zâmbind, am constatat că am avut un vis. Iată ce-mi mai amintesc:
”Plecarea a fost un soi de țâșnire pe verticală în Haos.. Am ajuns pe o primă planetă cu...o mașină decapotabilă și doi însoțitori despre care nu mai țin minte decât că era o pereche, el șofa vehicolul cosmic, pe moment devenit o dubiță roșie, un papuc Dacia acoperit cu tablă ondulată, cu geamurile de pe lateral glisante spre spate, ca să văd pe unde merg. Se făcea că gândeam:
”M-au adormit ca să nu simt impactul desprinderii de sol”.
Eram întins comod pe un fotoliu, fiindcă ceașca de cafea pe care am vrut s-o pun pe birou pluteat în aer, pe deasura mea. Priveam pe geam. O stradă asfaltată cu ciment verde, case ca pe la noi, un hop și sunt aruncat pe un rond de flori, speriat, îngrozit că voi fi abandonat aiurea-n univers! Constat bucuros că papucul și-a deschis ușile din fundul metalic prin care femeia m-a pescuit, agățându-mă cu un cârlig și rotind mulineta m-a adus în vehicul, pe fotoliul de care m-a legat cu curele. O alalie parcă extrasă de un dispozitiv se retrăgea pe după colțul caselor ducând frunzele moarte nu ștam unde.
Și atunci, normal că eram tot în vis, am constatat că de fapt mașina era în realitate o rachetă” .
Trebuie să întrerup repovestirea visului fiindcă vezica mă amenință că a cedat și ultima piuliță de la furtunul de evacuare a lichidului acumulat în noaptea trecută. Sar din pat, merg la baie, ocazie cu care constat că trebuie să mă bărbieresc, că e timpul să-mi fac și cafeluță.
Vorba lui Creangă cu ”Nu știu alții cum sunt, dar eu...” ca Napoleon”, rezolv problemele curente, cu ochii, cu mâinile cu ce e nevoie, însă în același timp trebuie să și gândesc la ceva!
Sorb prima gură de cafea și mă bucur că pe rachetă s-a găsit frișcă. Știrile mă plictisesc, așa că deschid calculatorul hotărât să notez ce mai rețin din vis. Închid ochii...
-Dormi pe tine? Hai termină-ți cafeaua! Severică, nepotul, te roagă să-i cauți un avocat. Câți dintre foști elevi ziceai că sunt avocați la noi în oraș? Hai, grabă-te că te așteaptă!.
-Trimite-l, dragă, pentru vreo jumătate de oră în perioada prenatală. I-am spus că dimineață am treabă...
-Da, da, să te joci pe calculator! Hai, știi că nu-l pot refuza.
Mai știu că nici eu n-o pot refuza pe nevastă-mea, așa că pășesc prin ninsoarea rară în urma nepotului., care încearcă să-mi explice a nu știu câta oară ne-”cazul” pentru care se judecă. Deschid gura să zic ceva, Vântul îmi bagă fulgi în gâtlej. El insistă. Eu nu vreau s-o mai aud .
-Știi bancul cu impozitul?
-Nu!
-Atunci scutește-mă!
Până la tribunal mai avem de mers un kilometru, așa că încerc să-mi ”scriu” în minte continuarea visului. Aseară au fost minus 12 grade, La o trecere de pietoni, care duce spre liceu, elevii au făcut derdeluș.. A nins, a acoperit ghiața, eu, neatent mă trezesc aruncat în nămeții de un metru. Nepotul, în urma mea se hilizește. O puștoaică, în cisme cu toc înalt s-a apropiat să mă ridice, dar lunecă și face gimnastică de înviorare bâțâind pe sus cu picioarele. Se apropie o mașină. Severică, galant, o apucă de un picior și o trimite peste mine. O recunosc, e o fostă elevă. Instinctiv se sprijină de capul meu să se ridice.
Îmi afundă capul adânc în nămeți Tot ea mă scoate din zăpadă, mă șterge pe față:
-Aoleu, dom profesor ce-ați mai îmbătrânit!
-Sus, strigă pezevenghiul de nepot și sub pretextul că scutură fata de zăpadă își ”uită ” mâna pe fundul ei. Era să vă calce, mașina, domniță! Cum s-ar zice v-am scăpat de la moarte!
-Îndatorată. Trup și suflet, spune fata roșind.
-A, nu! Nu vă faceți probleme! E prea mult! M-aș mulțumi doar cu o sutime din trup...
Fata îi întoarce spatele, eu bufnesc în râs. Constat că nu-mi mai aduc aminte nimic din vis.
–Nepoate, mă pomenesc întrebând, dacă moștenești toată averea de la unchiul tău, ce zici, mă sponsorizezi cu o excursie în America?
Severică mă privește lung, cred că exact ca mine când i-am spus bancul cu impozitul.
Despre ce vorbeam?