Dorința unui înger cu aripi frânte

-Brian, ți-am mai spus de atâtea ori! "Good" se scrie cu doi "o"...
Băiețelul nu reuşea în acea dimineață să o urmărească pe Elisabeth, guvernanta sa.Se gândea pe unde o fi micuța Diane, prietena lui secretă.
Soarele cald bătea în fereastra întradeschisă, făcându-l pe Brian să îşi dorească şi mai mult să plece. După încă o jumătate de oră chinuitoare cu Nanny, aşa-i spunea el lui Elisabeth, în sfârşit era liber să iasă la joacă. A luat în grabă două brioşe de pe masa din bucătărie şi, fugind s-a îndreptat către uşă, aproape reuşind să-l pună la podea pe bătrânul George, majordomul. Acesta apucă în ultimul moment să se dea la o parte din calea băiatului şi contrar bunelor lui maniere, George bodogăni ceva destul de sonor.
Brian ajunse la copacul secret, cum îl numeau cei doi copii, însă acolo nu era nimeni.
După ce privi în jur, nedescoperind nimic, băiatul intră în scorbura încăpătoare şi aşteptă...Când era pe punctul de a adormi, l-au făcut atent zgomotele de afară. Le cunoştea deja ; erau paşii târşâiți ai Dianei.
Brian țâşni afară din ascunzătoare, moment în care Diane, sprijinită în cârjele ce o ajutau la mers, îşi trăgea sufletul.

-Azi mi-a fost atât de greu să ajung ! spuse fetița.
-Eu nu înțeleg de ce nu te duc ai tăi la Londra, unde sunt doctori pricepuți şi te-ar putea face bine, cum l-au făcut pe bunicul când a căzut de pe cal...
-Dar eu aşa m-am născut , Brian...şi-apoi ai mei nu au bani...de abia ne descurcăm cu ce câştigă tatăl meu la voi la grajduri! Şi mămica trebuie să vadă de cel mic...
-Uite, ți-am adus două brioşe cu scorțişoară, preferatele tale.
Fetița mâncă cu poftă una din prăjiturele, iar pe cealaltă o puse în buzunarul şorțulețului bleomarin cu care era îmbrăcată, peste rochița de stambă ieftină şi cam decolorată.
-Pe asta i-o duc frățiorului meu! Şi lui îi plac brioşele!
Copiiii au mai stat o vreme în scorbura lor, căci de acum era a lor, apoi s-au despărțit.
Brian în acea noapte n-a prea reuşit să doarmă gândindu-se la suferințele Dianei.
A doua zi, în timp ce luau micul dejun, îl întrebă, surprinzător, pe tatăl său:
-Tată, câți bani de buzunar am eu alocați pentru un an...sau doi?
-De ce îmi pui asemenea întrebare? Nu te ştiam preocupat de bani!
-Vreau să te rog ceva, tată: pot să-i primesc în avans? Ştii că nu ți-am cerut niciodată asta...Şi promit solemn să nu cer timp de doi ani, nici un bănuț!
-Asta-i ultima năzbâtie! Şi, mă rog, ce-ai de gând să faci cu ei? întrebă tatăl amuzat. Vrei să porneşti singur in vreo călătorie la Polul Nord, cum îți doreai anul trecut?!
Brian se ridică de la masă şi plecă în camera lui.
Câteva zile s-a frământat căutând o soluție salvatoare pentru Diane, dar n-o prea găsea, era şi greu din postura unui copil de opt ani...
Tocmai încerca să citească o poveste cu nişte pirați ce cutreierau mările, ca să mai uite de Diane, când tatăl său intră în cameră să-i spună noapte bună.
-Ce faci, fiule? Despre ce citeşti acolo?
-E cartea pe care mi-ai dăruit-o de Crăciun, nu-ți aminteşti? Tată, te-ai mai gândit la ce ți-am spus?
-În legătură cu ce?
-Ştii tu...banii mei de buzunar...pe vreo doi ani...
-Am crezut că ai renunțat la acel proiect cu Polul Nord!
-Dar nu e vorba despre asta...Îmi vine greu să-ți spun, pentru că e secretul meu...Mereu mi-ai atras atenția să nu trec de gardul de către vest...
-Să nu-mi spui că ai făcut-o !!!
-Iartă-mă, tată, dar aşa sunt mai aproape de casa ei...
-A cui, pentru numele lui Dumnezeu ! Ştii că îți pui viața în pericol?! Pe acolo umblă braconieri, şi cine mai ştie ce tâlhari care ar putea să te răpească pentru vreo rascumpărare!
-Uite, tată, să zicem că am fost răpit şi trebuie să dai răscumpărarea...O sumă mare! O s-o dai?!
-O, Doamne, ce-ți trece prin cap, băiete! Nu mi-ai răspuns la întrebare : cine e acea misterioasă "Ea"?!
Băiatul se văzu nevoit să recunoască prietenia lui cu Diane; apoi îi povesti totul tatălui său: cum citeau în scorbură amândoi, cum fetița îi confecționa din hârtie păsări şi flori minunate, cum culegeau frunze pentru albumul de toamnă, dar mai ales cât de greu poate ea să meargă...
-Mereu îmi cântă un cântecel trist despre un înger cu aripile frânte, ce nu poate zbura spre înalt...
A doua zi, Lordul William, tatăl lui Brian, îl chemă la el pe grăjdar. Era pentru prima dată de când acesta îi era angajat.
-S-a întâmplat ceva rău, Sir ? îl întrebă bărbatul, care era un om simplu, dar cu mult bun-simț.
Stăpânul îi întinse un cec cu o sumă consistentă scrisă pe el, sumă care ar fi putut acoperi cheltuielile tratamentelor Dianei.
-Sir, sper că nu mă concediați, nu ştiu să fi făcut ceva greşit, articulă bărbatul, fără însă a citi fila de cec...
-Sunt pentru fiica ta. Trebuie să se însănătoşească...
-Dar, nu înțeleg, Sir, niciodată nu am vorbit cu nimeni despre asta...
Abia acum işi aruncă ochii pe foaia ce o ținea în mâna, şi mai adăugă :
Eu nu voi putea să vă înapoiez aceşti bani! E mai mult decât aş câştiga în cinci ani...
-Sunt din partea fiului mei, ia-i, te rog. Aş vrea ca el să nu afle toate acestea până nu vom avea un rezultat sigur de la doctori, ca să-l ferim de dezamăgiri...
În lunile ce au urmat, Brian se simțea singur şi mai tot timpul era trist. Nimeni nu i-a spus despre gestul tatălui său...Iar el nu înțelegea unde a dispărut grăjdarul şi micuța Diane...Îl frământa acest lucru, însă nu a mai îndrăznit să aducă vorba.
Mergea din când în când la copac şi lăsa două brioşe într-o cutie, dar data următoare le găsea tot acolo...Mai târziu, a venit iarna şi nu a mai putut merge. Acum avea şi un profesor nou de pian şi era foarte ocupat. În fiecare zi scria o scrisoare stângace pentru Diane şi o punea în sertarul lui cu secrete.
"Diane, mereu te aştept! M-ai trădat ! Ai plecat fără să mă anunți...Prietenii adevărați nu fac asta!"
În vara ce a urmat, după o lungă absență, Brian a vizitat copacul. A pus toate scrisorile în scorbura şi a dat să plece, când s-a auzit strigat:
-Hei, băiete, nu vrei să mă aştepți?!
S-a întors cu inima bătându-i să-i sară din piept ! În fața lui era Diane, aceeaşi Diane, doar puțin mai mare, cu părul mai lung şi...fără cârje!
-Uite, Brian, merg ! Şi tu eşti "cauza"!
A fost cea mai fericită zi din viața copilului! A simțit că bunul Dumnezeu iubeşte pe toată lumea la fel! Că nu uită pe nimeni, că odată şi odată se milostiveşte de cei în suferință...aşa cum adesea îi spunea Nanny că face Dumnezeu.
Anii au trecut, copiii s-au transformat în adulți şi alți copii le-au luat locul.
Doar copacul secretelor era tot acolo, neschimbat. La intrarea în scorbură, stătea scrijelită o inimă şi două inițiale : D&B...
-Tati, îmi mai spui o dată povestea ta şi a mamei ?
-Desigur, Christine, doar e ora de culcare...nu te-ai plictisit să o tot auzi?
-Nu!!! Te rog, te rog! Exclamă fetița , cu nerăbdarea ce o caracteriza.
A fost odată, nu foarte demult, un băiețel căruia nu-i prea plăcea limba engleză şi o fetiță cu două cârje...