Întregire

Nu a trebuit să te cunosc! Făceai, dintotdeauna, parte din mine, şi te-ai recunoscut. Existai, dinaintea existenţei mele, în mine. Acum ne-am întregit.
Ţi-ai auzit gîndul cum mă mîngîia, şi mă privea, şi m-ai găsit.
Habar n-am ce culoare au astăzi ochii tăi.
Ştiu doar că, pătrunzîndu-mi pupila cu laserul irisului tău pot privi înainte fără teamă; în urmă, fără suferinţă, şi lîngă tine, clipele transformă noaptea-n eternitate şi uit să mai respir.
Habar n-am cum, ţinîndu-mi strîns mîna-n palmele tale, îmi cicatrizai toate rănile de pe inimă.
Ştiu doar că simţindu-ţi căldura lor, inima-ncepea să prindă culoare şi să bată cu putere-n stomac.
Habar n-am de ce am accept şi chiar îmi place să mă foloseşti ca pe ceva efemer.
Ştiu doar că avîndu-te-n acel moment, simțeam că pot avea grijă de tine. De mine. De noi.

Habar n-am, şi nici nu-mi pasă ce şi cît simţi pentru mine.
Doar păstrează-mă, în minte măcar, ca pe cea care, revăzîndu-te, te privea ca şi cum ar fi fost pentru prima oară, iar la despărţire, cum te-mbrăţişa ca şi cum nu te-ar mai revedea vreodată.
Habar n-am ce-mi place mai mult la tine.
Ştiu doar că ador cînd îmi accepţi jocul de-a colora-mpreună, haotic, în afara conturului, în cele mai ciudate nuanţe, visele mele.
Habar n-am ce simt pentru tine.
Te iubesc? (Pentru că te laşi iubit?) Te urăsc? (Pentru că nu-mi aparţi?) Te invidiez? (Pentru felul în care continui să mă vezi ca pe-un copil? Pentru uşurinţa cu care mă părăseşti, zilnic, cu-atîta nonşalanţă?) Te ador? (Pentru felul în care mă faci să mă simt copil, şi femeie, în acelaşi timp?) Te doresc! (Pentru că în fiecare clipă tresar la aducerea aminte a senzaţiei care mă pătrundea cu fiecare atingere a ta).
Atîta ştiu. Ştiu că mi-e bine cînd eşti alături de mine. Lîngă mine. Ştiu doar că scoţi din mine cel mai inocent zîmbet, cînd îţi zăresc chipul! Ştiu doar că dorul de tine, de cafeaua ce-o-mpărţeam la două perechi de buze, face să doară carnea pe mine şi să mă desprind cu totul de real.
Habar n-am cum se numeşte parfumul ce-l foloseşti.
Ştiu doar că te-aş simţi, ţi l-aş recunoaşte dintr-o mare de oameni. Pentru că miroase a noi.
Habar n-am cum mai arăţi azi. N-am nevoie de poze îngălbenite de praful amintirilor.
Ştiu doar că, închizînd ochii, mi te-aduc în prezent cu prima noastră atingere, c-o neuitată sărutare, cu dorul care mă sfîşîie pe interior, cu braţele puternice, care-mi învăluie sufletul într-o necontenită stare de visare.
Ştiu! Acum ştiu de ce iubesc noaptea. De ce îmi este greu, dimineaţa, să deschid ochii. Ştiu! Ştiu că, deschizîndu-i, te voi pierde...