Linişte

Dintr-odată, urechile-au început să-mi țiuie. A liniște. O liniște-asurzitoare pune stăpînire pe mine. Încep să intru-n transă. Nu mai văd, nu mai aud. Pe nimeni. Nimic. Nimic e-n jurul meu. Am rămas singură. Singură. Doar eu şi cu mine.
Sîngele mi se prelinge pe gene. Simt rechini cum dau să mă-ncolțească. Le miroase-a sînge.
N-am să mai plîng niciodată cu lacrimi de sînge. Pentru că ştiu că imediat voi fi înconjurată. Şi nu de prieteni. Rechinii iubesc sîngele. Iar unele ființe se hrănesc din durerea altora.
Mai bine-mi văd de ale mele. Singură-am intrat, singură voi ieşi. De cîteva ori chiar mi-am dovedit că-s mai puternică decît credeam. Trebe doar să fiu atentă la ce emit. Da. Acum ştiu. Ce emiți, aia atragi.
Dau să privesc înlăuntru-mi, da-mi găsesc inima-nvinețită de-atîta pustiu.
- Hei, inimă nebună! Potolește-te! Am să te hrănesc, încet-încet, cu iubire. Şi-ai să-ți revii!
Nu! N-am uitat de tine! Iartă-mă, te rog! Doar că... vezi tu... timpul... timpul ăsta... Nu! N-am uitat să iubesc! Ştiu bine!
Din dragoste am fost făcută, pentru dragoste trăiesc, cu dragoste mă hrănesc!

Ştiu! Ştiu! Ştiu! E trecătoare!
În fond şi la urma urmei... totu-i trecător, nu? Şi lacrima sărată, dar atît de gustoasă, ce-mi sfîrtecă obrazul, şi inima, ce obosește, la un moment dat să mai pulseze (şi-atunci apari tu, şi-o re-nveți să prindă culoare. Şi forță. Şi curaj)... şi fumul din prea lunga-mi țigară ce-mi îngălbeneşte degetele îşi părăsește brusc scrumul, îngroşînd de-acum nodul din gîtul sugrumat de lacrimile ce-au refuzat a prinde viață-n exterior, de teamă să nu mi te supere.
Şi eu sînt la fel de trecătoare. Poate mai trecătoare decît clipa în care te simt aproape... deși nu mi-e de-ajuns. Mi te doresc lipit de sufletul meu, să te pot simți în permanență în mine. Degeaba-mi cuprinzi palma şi mă inviți la o cafea. Mult prea departe de mine eşti. Lasă-mă să te plimb în mine. Aşa voi şti cu siguranță că nu vei mai putea evada vreodată. Vei cunoaște adevărata stare de bine. Te vei obișnui cu modul meu ciudat, copilăresc, aiuratic de-a te iubi. Fără mască. Cu toate defectele mele. Cu cel mai mare defect - de-a nu te elibera niciodată din mine. De-a te iubi ca pe propriul meu iubit. Ca pe unicul amant. Ca pe singurul prieten căruia-i pot încredința cele mai ciudate feluri de-a zîmbi, de-a pălăvrăgi şi de-a visa.
E linişte. Negru. Dar atît de cald. Acum ştiu că nu voi fi niciodată singură. Acum teama de-ntuneric a dispărut. Odată cu statornicia ta-nlăuntru-mi.