LA ULTIMA ȚIGARĂ

Nu mai putea trăi, nu se putea împăca cu această situație. Cine ar fi putut?! Nimeni! Ba mai mult decât atât, alții ar fi cedat în prima etapă a circumstanței date... Dar nu el! Era un om logic, rațional, un om care le calcula pe toate obiectiv. Totuși, nu excludea o anumită realitate a lucrurilor esoterice, a ce poate fi dincolo de înțelegerea omului, lucrurile echivoce care dau naștere unor superstiții. Sigur, unii cad sub pretenția superstițiilor generale și nu mai pot face niciun pas fără să nu considere și reconsidere, din perspectivă esoterică, dacă e cu ghinion sau nu. El, însă, nu a căzut sub varianta acestui abscons ordinar. Dar credea în fatidicul treisprezece.
          Fără să fie pe deplin decis, a pregătit ștreangul sinucigașului, cu pedanterie. Fără nicio grabă. Lăsa loc pentru cugetare. Își dădea timp. Acorda spațiu de timp rațiunii.
          Mai luă o țigară din pachetul început cu câteva ceasuri în urmă; o aprinse cu bricheta de colecție, brichetă folosită doar în ocaziile speciale. ERA o ocazie specială, un moment important de viață. Trăiri decizionale de mare anvergură.

         Afară se însera. Înserarea răzbătea prin draperiile transparente. Soarele își arunca mantia caldă în alte emisfere. Cocorii plecau. Putea auzi țipetele lor prin fereastra ușor întredeschisă.
        A fi sau a nu fi... Filosofica întrebare spirituală... Ce e de ales atunci când simți că nu mai există decât o singură alegere?... Rațiunea, logica trebuie să primeze!
         Obosit de gânduri, scoase din pachet cea de a treisprezecea țigară. Și o aprinse.