SCRISORI CĂTRE MADELLAINE (II)

Aştept atingerea vipiei din privirile tale mătăsoase, care să-mi toropească simțurile cu nerușinarea ei sprintenă. Eşti toţi îngerii din toate tânjirile mele, te aştept să apari din tot şi toate, din lumină şi din foşnet, să apari dintr-un acord de vioară nebună, care nu tace niciodată. Mă las în liniştea crupusculului şi îi întind mâna plină de dorință, în speranţa ca o să mă coboare pe ultimul crâmpei de noapte târzie, să-ți pot cerne stele pe tâmplele-ţi calde şi acoperite de somn. Facerea primei raze de soare mă arde pe dinăuntru, te privesc cu ochii minţii şi văd pe chipul tău o strălucire diafană care ne împresoară într-un soi de trăire mistică ce-și trage seva din însăși spuza ilicită a nopţii. Eşti un creuzet în care mi se frământă visele şi mi se aşază visurile, cu fiecare bătaie a inimii mele.
Dragostea ta îmi mângâie harpa sufletului, iar coardele ei vibrează într-o plângere melodioasă și răvășitoare, ca un descântec, pe ale cărui poteci îmi pare ca ne scurgem unul în altul şi ne ameţim. Ne cuprind vârtejuri care ne urcă lent spre templul ravisant ai Olimpului, iar peste mine, se aşterne o profeție desprinsă din pergamentul  care poartă la căpătâi destule cuvinte nescrise, încă, pentru tine.

Ființa ta îmi inundă gândurile cu delicii coapte de patos, delicii înveşmântate cu rodul seratelor, în bătaia luminii din candelabre. Focul din șemineu aş vrea să-l înteţesc cu o picătură din iubirea ce ţi-o port, iar apoi să-l opresc să-ți mai pângărească coapsele cu ardoarea lui. Pe el să-l sting cu egoism, când pe tine te aprind cu nesaț. Contopirea noastră îmi dansează pe file, iar cugetu-mi este asemeni unei clepsidre care deja  măsoară clipa când o să-mi rămâi.