SCRISORI CĂTRE MADELLAINE (I)

E dimineaţă. În timp ce îmi pregătesc cafeaua, răscolesc foile sufletului şi le aştern pe masă. În câteva momente, cafeaua este gata şi mă uit dincolo de toţi aburii ei, cu aromă puternică, acolo unde aceștia se îneacă uşor într-un ritm cald al unei muzici ce se scaldă într-un univers siderat. Parcă mă rătăcesc printre acei aburi care se pierd molatic în cugetul gândurilor mele. Ca hipnotizat, iau o foaie de pe masă şi încep să aştern cuvinte pentru tine, dar, iată că azi, gândurile îmi joacă feste nebănuite. Literele încep să se prăvălească uşor pe fila sufletului. E un amestec de jocuri care cuprind cuvinte, îmi ies chiar şi pe dos.
Iau o gură de cafea, iar aroma ei îmi şopteşte să las puţin scrisul şi să privesc dincolo de fereastra inimii, peste nori, să pot asculta pe aripile vântului un ritm de dragoste venită dinspre tine, ce pluteşte în orizontul albastru, căutându-mă cu acribia unui curcubeu călare pe un unicorn.  De data aceasta, înaintez cu mintea răscolită pe uliţele inimii, într-un labirint, unde toate literele plâng de dorul tău. Gândurile îmi curg pe ape limpezi şi pe pleoape, răsucindu-se ca liane infuzate cu mosc zeiesc de sentimente.

Un parfum sacerdotal vine dinspre sufletul tău, Honey! Emanații de iubire îmi cârmuiesc toate amintirile indimenticabile în care te regăsesc; sunt prăfuite de tăciunii timpului, dar încă mai poartă fiorul crud al șarmului tău. Undeva într-un colţ al odăii, mă străjuiește roza pe care am aşezat-o lângă tine în timp ce dormeai. Este trecută, cu petale schimonosite de vreme, dar totuși o reminiscență a unei clipe împărțite la doi. Acum aş vrea să fii aici lânga mine, îmi lipseşti tare mult... Iubesc la nebunie acest suflet al tău calin, care pare scăldat într-un lac de lumină, pentru că şi atunci când sunt trist, reuşeşti să mă faci să zâmbesc, îmi risipești norii de furtună de pe cerul existenței mele. Numai cu un zâmbet de-al tău, plămădești soarele pe zenitul sufletului meu, iar imaginea ta îmi scrie poeme prin minte. În cufărul tăinuitor de atâtea amintiri, ţinut în cel mai adânc sertar al sufletului, dorul de tine se sparge ca un val de fiecare țărm al ființei mele, într-un tango al lunilor (pe)trecute.  Aş vrea să trag oblonul cerului deoparte şi să calc agale în lumea viselor alături de tine, într-o zi atât de senină, că și îngerii ar părea tăvăliţi prin colbul de aur.
Mă dezmeticesc… Prin inimă îmi trec fiori reci, iar sângele îmi cară iubirea ta prin vene