Septembrie

Se intuneca mai repede, parea ca trecuse atata timp de la serile acelea de pe deal, de la asfintit. Nici gandul nu ti-l auzeai de cantecul greierelui si nici ca ai fi vrut sa ti-l auzi…si ce cald era… nici dupa ce soarele cadea incet dupa culme si cerul se schimba din portocaliu in rosu aprins , nici atunci nu simteai racoarea serii. Tarziu, in raza oarba a lunii, in lumina misterioasa a licuricilor din padure, poate atunci sa-i fi simtit racoarea. Ei, ne mai amagea toamna cu cate o zi fierbinte dar, cand batea vantul din nord, sulfa rece si prevestitor. Cadeau rotindu-se frunzele mici si galbele de mesteacan si stiai ca vor urma zilele mai scurte , zilele cu frig. Nici mirosul viilor de curte nu ti semana a vara, ci mai degraba a racoare, a uscat si a must. Simteai toamna din gustul innecacios al gutuii cu puf. Nici nucul din curtea bunicii nu mai era chiar verde, ingalbenise nitel, cat sa stii ca-i septembrie. Avea nucile in parg, coaja crapa si, cum te apropiai, mirosul puternic al nucilor coapte era din ce in ce mai prezent. Daca aveai si rabdarea sa-i dai pielita aia jos, gustul nucii crude era mai bun decat cel al migdalei.

Gustul te ademenea si-ti exersa rabdarea pe care o puteai afla si din culoarea degetelor care se innegreau mai putin sau mai mult. “Ai fost la tara? Ai mancat nuci, nu-i asa?” Nici iarba din ograda, nu de mult verde si plina de flori mici albe, violet sau galblene, nu si mai ondula firele in vant. Era la pamant si uscata inca din august . Fumul frunzei arse nu se vedea neaparat dar, il simteai respirand. Era un scartait distinct de leagan vechi de curte, leagan care pleca singur, impins de vant, in propriul vals. Te apropiai de fereastra si vedeai acel leagan , in acelasi decor, verde- galbui, cu frunzele mesteacanului invaluindu-l primele , apoi perdeaua mai deasa si mai sonora a celor de nuc, fosnet uscat al frunzelor care cad, care-i insotea “dansul” leaganului vechi pana in noiembrie tarziu in regia singurei constante -vantul . Scartaitului funiei de canepa era mereu prezent intr-o melodie cu doar doua note - cea inalta si cea grava, note care plecau ca dintr-o vioara stricata, intr-un cantec de ramas bun al verii, la fel de trist precum orice despartire de august. “E opt, uite ce intuneric e! hai sa ne intoarcem.Tie ti-au dat teme deja?” “Da. Maine am : citire, mate, caligrafie si….nu stiu, inca nu mi-am invatat orarul pe de rost”