După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
SOGGIORNO A SICILIA DI SANT’AGATA (6)
- Detalii
- Scris de: Mihai Atanasie Petrescu
- Categorie: Proza
- Accesări: 5
Suntem, aşadar, în faţa celui mai important monument al Cataniei. Nu am citit nicӑieri clasificarea asta şi nici nu ne-a împӑrtӑşit-o cineva, ci am hotӑrât noi, bazându-ne pe ceea ce am aflat în timpul şederii noastre în Sicilia.
Cu câteva zile înainte de a ne îmbarca în avionul A-320 am citit o ştire potrivit cӑreia firma de transport public din Catania scoate pe piaţӑ o serie de abonamente decorate cu chipul Sfintei Agata (am încercat sӑ cumpӑr unul, dar n-am avut noroc). Asta a fost prima aluzie la marea sӑrbӑtoare în care aveam sӑ aterizӑm. Marea desfӑşurare de forţe şi de populaţie la care deja eram martori încӑ din ajun, steagurile cu sigla Sfintei expuse peste tot, pelerinii îmbrӑcaţi în halate albe, totul ne dӑdea de înţeles cӑ Sfânta Agata e la mare cinste acolo, iar marea catedralӑ (Duomo) închinatӑ ei nu poate fi decât obiectivul local cel mai important, mai ales în acele zile.
Sigur, înainte de a continua ar trebui sӑ aflӑm cine este Sfânta Agata. Este una dintre cele şapte sfinte fecioare ale calendarului bisericesc. Este originarӑ din Palermo, cel mai mare oraş (din ziua de azi) al insulei, unde s-a nӑscut în (probabil) 231 AD. A murit in 251, la Catania, iar mormântul ei se aflӑ în acest oraş. Este cinstitӑ, atât de catolici, cât şi de ortodocşi, la 5 februarie (azi suntem în 4). Citind despre viaţa ei, aflӑm cӑ a fost torturatӑ şi condamnatӑ la moarte pentru cӑ, unei vieţi în huzur pe care i-o propunea nobilul Quintianus, ea a preferat sӑ îşi mӑrturiseascӑ credinţa în Iisus şi sӑ se închine lui Dumnezeu.
Quintianus nu a stat pe gânduri, a pus sӑ fie arestatӑ şi adusӑ în faţa unui judecӑtor, care, din întâmplare, era chiar el. A ordonat sӑ fie torturatӑ, cu aparate din fier şi cu foc, şi siluitӑ, ceea ce oamenii lui s-au grabit sӑ execute, dar Sfântul Apostol Petru i-a vindecat rӑnile, rӑsplӑtind-o, astfel, pentru credinţa ei. Pentru tӑria cu care a înfruntat tortura prin fier şi foc, Sfânta Agata este azi consideratӑ protectoarea celor rӑniţi, a celor arşi, a bolnavilor de cancer şi a celor care îngrijesc bolnavii. Şi fabricanţii de clopote o considerӑ protectoarea lor. Este, de asemenea, patroana spiritualӑ a oraşului Catania şi a Siciliei, dar şi a altor localitӑţi din Italia, Spania şi Malta. Tot Sfânta Agata este patroana focurilor de artificii, dar şi a … erupţiilor Etnei.
Ca sӑ coborâm cu picioarele pe pӑmânt, mai adaug şi cӑ în acele zile este şi sfânta protectoare a comercianţilor sicilieni, care, probabil, încӑ mai numӑrӑ şi azi banii fӑcuţi cu ocazia marii sӑrbatori.
Deci … Catedrala Sant’Agata. Istoria instituţiei este foarte lungӑ. Primul edificiu a fost construit în secolul XI, dar de atunci şi pânӑ azi cutremurele provocate de activitatea Etnei au dӑrâmat, iar catanezii au reconstruit.
Actuala clӑdire dateazӑ de dupӑ marele cutremur din 1693. Vaccarini, cel care a construit Palazzo dell’Elefante, şi-a gӑsit timp sӑ proiecteze/construiascӑ şi marea catedralӑ (de, el nu pierdea vremea pe facebook, cum facem noi azi …). Pentru cӑ era epoca barocӑ, biserica este construitӑ în acest stil, desigur, cu influenţe din alte curente estetice. Nu mӑ pricep la arhitecturӑ, dar pot vedea şi recunoaşte statuia Sfintei Agata deasupra intrӑrii monumentale. Mai adaug, înainte de poze, şi amӑnuntul cӑ Duomo din Catania adӑposteşte al treilea cel mai mai mare clopot din Italia, dupӑ cele de la San Pietro, din Roma, şi Duomo din Milano. Al catanezilor are, cicӑ, şapte tone jumate.
Interiorul bisericii este asemenea altor biserici catolice. Ia sӑ le enumӑr eu pe cele mai mari în care am intrat pânӑ acum … San Pietro, Notre Dame, Biserica Neagrӑ, Sfântul Ştefan, Sacré Coeur, Duomo di Napoli, La Madeleine … şi vor mai urma, pânӑ ne-om întoarce acasӑ. Bӑncile pentru credincioşi, aşa cum le ştim de peste tot, par aici insuficiente pentru mulţimea oamenilor. Sigur, datӑ fiind data, 4 februarie, cea mai mare parte sunt turişti (trӑdaţi, ca şi mine, de camerele foto atârnate de gât), dar cei care ascultӑ spusele tatapopei şi par sӑ le înţeleagӑ şi sӑ le aprecieze sunt destul de numeroşi
Nu ştiu precis dacӑ în confesional e cineva, dar lumina este aprinsӑ, semn cӑ instituţia funcţioneazӑ, fӑrӑ teamӑ de numӑrul mare de pӑcӑtoşi prezenţi.
Care pӑcӑtoşi (mӑ refer la turişti), fac turul navei şi al absidelor, cu ochii mai mult dupӑ arta iconograficӑ decât dupӑ scripturi. Nici la asta nu mӑ pricep, dar notez totuşi cӑ cele mai importante dintre pânzele expuse îi aparţin lui Borremans. Remarcӑm, fӑrӑ a putea sӑ le atribuim vreunui artist, multele picture şi sculpture, care decoreazӑ altarul Sfintei Agata, mormântul artistului lor naţional, compozitorul Vincenzo Bellini dar şi monumentele care cinstesc memoria episcopilor care au slujit, de-a lungul secolelor, în catedralӑ. Mai existӑ şi nişte morminte de regi şi aristocraţi, dar ӑştia nu sunt importanţi, sӑ fie sӑnӑtoşi.
Mai vedem şi vestigii ale edificiilor anterioare actualei clӑdiri şi nu putem sӑ nu ne oprim o clipӑ sӑ studiem amvonul din faţa altarului, cel mai interesant din toate bisericile vӑzute.
Fiecare îşi foloseşte telefonul în felul lui. Eu fac poze, sӑ le vӑd acasӑ, doamna aia probabil cӑ transmite în direct ce vede.
Am zis ceva de orgӑ? E plasatӑ deasupra uşilor, iar corul este realizat de arhitectul napoletan Scipione di Guido.
Nu am putut fotografia, din cauza mulţimii de oameni care trecea pe-acolo, porţile principale. Am vӑzut ca sunt decorate cu o bandӑ desenatӑ … mӑ rog, sculptatӑ, de abia mai târziu am aflat cӑ este vorba de o reprezentare, în treizeci şi douӑ de episoade, a vieţii şi martiriului Sfintei Agata.
Am putut, în schimb, sӑ acţionӑm un mic automat, aflat în apropierea vânzӑtorului de lumânӑri şi, în schimbul unei monede de doi euro, am obţinut o medalie souvenir. Am adus-o acasӑ pentru a o plasa alӑturi de cele de la Notre Dame, Sacré Coeur şi Catedrala din Palermo. Şi, ce ştiu eu, poate or mai urma şi altele.
Catedrala ne-a oferit şi posibilitatea unui minut de odihnӑ. No, ce mai urmeazӑ sӑ vizitӑm?