Zuruitoarea

Sfârșit de iarnă și început de primăvară. Vântul rece și pătrunzător nu te răbdă prea mult pe- afară, la lucru.
De la curățatul viei, badea Valer intră în casă, scuturându- și papucii. Roșu la față, de frig, cu căciula lăsată pe frunte, cu un pieptar de lână de oaie în spate și încălțat cu niște ciubote de piele  groasă, cu tureacul de pănură  aspră, gri. Vechi…
-Bâăărrrr! Nu poți să stai nu știu cât, la lucru, afară! Uite, mă așăz pe scăunel, să mai tomnesc nește încălțâi, de- a lu lelea Lucreță. M- oi mai încălzî , că- s înțăpenit de frig……
Zicând acestea, bărbatul se așază pe scăunelul de brad, cu trei picioare, aproape rotund, adânc  ca o farfurie, așa cum numai meșterii aveau, pe vremuri. Pentru cine muncea stând pe scaun și aceasta avea o explicație…Păi, cum să nu?
-  Hai, bade Valer  și mai povestește- mi ceva de atunci, de pe vremea razboiului! Știu că- ți amintești…Ai zis că și ciubotele d- tale, tot de atunci îs…zice Anișca, fata vecinilor, venită să o ajute  la depănatul  sculului  de lână, pe  femeia lui badea Valer. Împingea penele vărtelniței  și descălcea  firele.

-Daaaa..
,,Auzi, prin  44, rușii și nemții o început retragerea. Iarna o fo gre, rușii o rezistat ,da, nemții, ba. Rușii i- o dus de i- o însoțât până la Berlin. I- o urmărit ,în retragere, prin satele pe unde treceau. Întrebau pe tătă lumea dacă nu o mai văzut nemți.
-Nu, pașli- adică  o plecat, ziceau . Știu asta ,că o trecut  și pe la noi prin sat. Oamenii , de frică, s -o ascuns în păduri, cu animale cu tăt. Că, rușii îi  luau și pe ei și pe animale, ca să le măie bagaju, animalele, armamentu… Cine o răușăt să fugă în pădure, s- o salvat. Bătrânii și copiii s- o ascuns în beciuri.
Ascunși acolo, cu leagăne cu tăt, copiii săreau hăt, sus, de câte ori picau bombele.
Îmi amintesc că o trecut atunci doi ruși, călare, în cercetare  și întrebau de nemți. Oamenii răspundeau, dând din măini.-,,Pașli!’’
Le era frică să nu ci rămas în urmă ceva nemți și să atace.
Rușii erau foarte periculoși  și se dădeau  la femei. Ca să scape, femeile se ascundeau prin poduri și dacă coborau la făntănă, se ungeau pe față ca funingine.
O mătușa de a me, s -o frecat pe picioare cu niște flori galbene , de i s-o umflat, ca butanii. Cu voia, da, să pară oloagă, hădă…să scape. Să scape de batjocură.
Da, auzi, o fost o fată mai curajoasă care se plimba  prin sat și zicea că ei nu i- i frică. Numa ea umbla pe uliță , că bătrânele numa pândeau, de după colțul casei.
 O venit rușii, o vazut- o ,o luat-o de mâna și o dus- o în curtea casei de peste drum și o făcut dragoste cu ea, ziua -n amiază mare. Ce să facă fata? Țineau arma îndreptată  spre ea.
Mai era la noi un om șchiop. Repara încălțăiele , așa ca mine. Nu l -o dus în razboi că ave un picior mai scurt. Șontâng, șontâng, mergea pe la case , pe la oameni , lua papucii , îi repară și-i aducea înapoi. Îi punea într -o straiță, punea straița în vârful botei  și bota pe umăr. Așa ducea  papucii, prin sat.
Pe mână ave un ceas care lucea când bătea soarele pe el.
Așa i l -o văzut  rusu care trecea călare, pe lânga el.
-Davai , ceasu!
Așa o zis rusu , către el. I- o luat ceasul, l- o pus la ureche și o văzut că merge.Ticăie.
Înainte de asta, o mărs pe la casă la un om avut. De  acolo, o luat un ceas mare de pe perete, complet de aur. L- o ascultat, o văzut  că  nu ticăie.
Rusu l- o azvărlit cât colo în șanț  și l- o luat pe acela care mergea, de pe mâna omului.  Omul l- o luat, l- o pus bine si după război  l -o dus la Gherla, unde erau mulți evrei și i I - o vândut lor.
O fost ceas de aur, de valoare, că pe el o luat bani de și- o rădicat o casă. Auzi, dumneata? Pe ceasul azvârlit de rus…
Altu, un om care o lucrat la CFR, ave la gât un ceas cu zuruitoare . Rusu l- o luat  de la om și l -o aruncat în șant, o luat pușca șî o tras. L -o ciuruit tăt.
-De ce?
-Păi, o crezut că- i o bombă care ticăie. S -o temut.
La plecare, acolo, în satul meu- eu eram copil atunci-o rămas în urmă un neamț. Unul săngur. Rușii erau cam la capătul celălat al satului. Neamțu ave un automat. El era jurat să lupte pănă la ultima suflare. Așa erau ei. Era ștampilat, Anișcă, ave o ștampila cu SS subsuoară, să n- o vadă nime…
Ofițeru s -o suit la un găzdac, într- un grajd lung, în pod. Grajdu ave o ferestră. S- o stabilit acolo, o pus  arma pe fereastră- pe două picioare- așa era ea .Trăgea câte optzeci de cartușe o dată. Atâtea avea.
Rușii veneau, se apropiau. Ce să facă, omu? Trebuia să- și facă datoria până la capăt, așa cum era jurat.
O dat drumu la armă și deodată o împușcat cincizeci- șaizeci de ruși. Auzi ,dumneata? Da, ultimul cartuș  l- o păstrat. Pătru el, Aniscă…
Când rușii o ocolit  grajdu și o strigat:
,,Neamțu, predaesc!’’
 Și  când o ajuns sus, neamțu o luat arma ,o întors- o cătră el și s- o pușcat. Că era jurat,, Până la moarte! SS.’’
Tăt în satu nost era un om bogat și ave un beci mare. În beci mai ascundea oameni, animale  dar ținea și butoaiele cu vin. O venit rușii și i-o cerut.
-Dvait, vodka!
Omu le- o dat  cât le- o dat, dar  lor le- o trebuit mult. O intrat, o pușcat lacâtu , apoi o pușcat butoaiele. Unu, o curs tăt, afară.
Era înalt cât  beciu și curgea din el ,ca o botă, tăt vinu, afară. Vinu o cuprins fața beciului, că era de unde! Ei s- o înecat, tăți. Cân o venit stăpanu, i -o găsât  înecați și i- o suit pe tăți în car ,i- o dus de i- o îngropat în marginea cimitirului.
Așa făceau. Dacă găseau o găină sau un porc, îi pușcau, aprindeau  foc, luau oale  de prin casă și faceau mâncare. Erau tare flămânzi!
Băgau frica în oameni. Soldații și …războiu.
Războiu, Aniscă, războiu! N- aduce nemica bun!...Amu-i pace și liniște și tăt nu- i bine! Nu ne mai poate mulțămi  D-zeu, cu nemica! Ne- am înrăit , de atâta bine!