Ce e poezia?

Poezia  există  acolo unde există viaţă dată de Dumnezeu fără de care nu poate exista nici mitul.
  Totul e compus din poezie,cuvânt,sunet dar şi lumină cerească căci fără ea                       
n-am putea citi,învăţa,recita poezie şi picta.
   Vântul prin sunetul pe care-l scoate printre frunzele copacilor e sursă de poezie.Curgerea apei de asemenea care simbolizează scurgerea vieţii şi a timpului se constituie în adevărate semnificaţii poetice.
  Natura Pământului pe care oamenii o distrug pe zi ce trece e o grandioasă sursă pentru ceea ce numim noi vers memorabil,dar totul presupune gândire şi viaţă.
  Iubirea Mântuitorului pentru oameni e un adevărat tezaur literar.

  Muzica care ca şi scrisul nu poate convieţui fără sunet.
  Animalele  prin modul lor de viaţă cu care câteodată ne surprind prin inteligenţă dau frumuseţe versului.
   Poezia e apa izvorului ce ţâşneşte din inima divină.
   Naşterea, viaţa şi moartea sunt adevărate surse de poezie dar depinde cum sunt interpretate în actul creator.
    Tragediile sau împlinirile umane sunt izvor de creaţie poetică.
    Poezia  începe odată cu apariţia vieţii cea mai de preţ sursă de poezie care este indispensabilă actului creator.
   Cuvântul care şochează în vers e constutuit din toate cuvintele graiului vorbit ,dar pentru a avea o forţă de şoc mai mare asupra cititorului depinde şi contextul metaforic în care e folosit. De exemplu cuvântul „oglindă”
                                    În oglindă
                                   Trandafirul de pe masă
                                  E un vers
   Poezia e lumina de pe cer fără de care această floare de mare preţ care e poezia nu poate răsări şi împlini în actul creator.Frumuseţea poeziei o dă înţelepciunea.
   Cuvântul şi metafora reprezintă motivaţia  ce te înalţă înspre viaţă.Poezia ia viaţă atunci când se trasformă visul în metaforă.Ea există prin credinţă, voinţă şi iubire.
   Trebuie să înfrunţi şi să iubeşti nebunia pentru a-i da viaţă.
Dumnezeu este iubire,viaţă şi înţelepciune, iar frumuseţea poeziei o dau toate aceste elemente contopite într-un  unic tot.



Ce  e  poezia?


             Dedicat  criticului  Gheorghe  Jurma


Alfabetul  e  o  constelaţie
Născută  din  logos
Moştenită  din  roata
Carului  tras  de  metaforă.


În  fruntea  cerbului
Literele  se  îmbată  cu  substantive
Modelând  o  piramidă  din  cuvinte
În  care  stă  Iisus
învelit în  durerea Fecioarei.


Mă  rog  la  umbra
Destrămată-n  grai
Să-l  facă  împărat
Peste  ceata  de  păstori
Călăuzită  de  stele
Aşteptând  să  devină  flori
Piroanele  supte  de  Fecioară.


În  prima  literă  a  începutului
Găsesc  un  coş
Plin  cu  pastele
Pe  care-l  împart  în  jumătate
Şi  văd  în  mijlocul  lui
Inelul  de  la  piciorul  vieţii
Cum  deschide  capul  basmului
Să  ia  răul  în  cap
Căci  devin  scâncet
În  suspinul  Domnului.



Ce  e  poezia?

Strigătul  copilăriei  în  ou
Durerea  sufletului  din  noapte,
Balada  deghizată  în  viteză,
Viţa  de  vie  când  se  rupe
Sub  greutatea  bobului
Şi  putem  spune 
Că pe  buze  simţim  cuvântul
Din Soarele  care  atrage
Viaţa  spre  materie.
 Mai  presus  de  toate  omul
Sculptat  în  bunătatea
Frîntă  peste  abis.