Dorul si telefoanele mobile

In putinele mele momente de relaxare si cu precadere in prejma sarbatorilor ma apuca dorul de oameni, de locuri, de timpurile pe care nu le mai pot aduce inapoi. Oamenii se schimba sau pleaca de langa noi, locurile se transforma, timpul nu mai poate duplica cu aceeasi intensitate momentele traite atunci, acolo…La capatul unor astfel de ganduri in a caror sursa generatoare de inspiratie se afla indubitabil dorul, imi pun intrebarile firesti: Cand traiesc eu adevarat, atunci cand ma aflu in tumultul intamplarilor, sau atunci cand am timp sa decantez momentele, sa le pretuiesc valoarea, sa le reiterez cu inima?

Dorul -  un cuvant romanesc atat de frumos, liantul care uneste, cel ce ne mentine impreuna, dar caruia, din pacate, noi oamenii am izbutit sa-i curmam, incet incet bucuria finalitatii : intrevederea, vizita, intalnirea, imbratisarea… Dorul nu mai reuseste sa aduca impreuna oameni, din lipsa lor de timp, dar  mai ales din pricina telefonului, acest miraculos surogat interpus intre firesc si conventional, care nu-i asa “ conneting people”. Micul gadget reuseste cu efectul istant al unui analgezic puternic sa ne trateze de dor si-n putinele revederi sa nu mai avem ce ne spune. Cuvintele le-am spus la telefon si ne este de-ajuns, ne devine suficient.
In tot acest timp dorul nu-si abandoneaza menirea,  isi continua lucrarea, tacut, discret, echidistant in asteptarea momentului cand dorul o sa ne doara. De-abia atunci vom invata ca telefoanele doar ne-au aruncat vorbele in eter si noi am uitat in fapt cum arata chipurile celor pe care, prea mult i-am sunat si mult prea rar i-am mai vazut.