Muzica zilelor noastre | Chiar fu Paganini?

Da, fu Paganini. La nivel înalt. Chiar foarte înalt. Fincă Răzvan Stoica i-a cântat acestuia, la Ploiești, un concert la superlativ. Antologic, memorabil, impecabil, admirabil. Avui ferice imbold când am decis să merg la filarmonica urbei. Spre a-l revedea, reauzi pe acest tânăr violonist care-aduce fală României pe mapamond. Are rară măiestrie pe strune. Virtuozitate aparte. Dăruire profundă miilor de note, cel puțin în cazu` de față. Strânse-n minte impresionant. Și oferite cu entuziasm și pricepere fără limite. Întru satisfacția enormă de la sfârșit și ropotele de aplauze clar meritate pentru prestația sa...
 Am fost atent peste poate, doar-doar oi simți vreo ezitare, eroare. Ceva disonant, defazat, nepotrivit nuanțat. Mai ales c-a și dirijat. Ei bine, nimic, oameni buni. Totul a mers grozav. A ținut orchestra-n mână la fix, i-a transmis energie din plin, a condus-o după nevoi și i-a stat în față cu cinste.

Și cu onoare pentru nemuritorul italian. Dovadă, lucru arareori întâmplat, toți instrumentiștii au aplaudat cu noi laolaltă, îmbelșugat. Răzvan cel subțirel ca tras prin inel s-a arătat valoros realmente. Mânuind cetera veche, celebră cu repeziciune și subtilitate uimitoare. Ce-ar fi benefice oricărui ansamblu simfonic de vârf de pe glob. Așa că trebuie să-i transmit directorului Vlad Mateescu, drag inimii mele, că a făcut o mare bucurie celor aflați în sală, c-un așa invitat. Iar eu, credincios misiunii de propășire-a culturii de soi, dau știre oricui va ceti aste rânduri că sărbătoare adevărată fuse acuma la instituția de dânsu` condusă cu rezultate alese. Demne de exemplu și pentru alții, cu siguranță. Unde doar prețul e mare, nu și oferta-n programe, cum s-ar cuveni...