În data de 25 februarie 2024 am semnalat faptul – pe Facebook – că (a)numita Iulia – Florentina Paciurea a publicat, în antologia „Fior de argint” - recent apărută la Editura „Contraste culturale” din Giurgiu, coordinator Izabela Tănasă – un...
Continuare...s-au întâlnit, nimerit, într-o carte*. Tânăru` (la vremea aia) Daniel purtând un dialog incitant cu octogenaru` cărturar. Neînregistrat audio, video. Doar cu întrebări pe care i le ducea acasă...
ContinuareNimeni alta decât instrumentista bucureșteană Natalia Pancec. Șef partidă vioara I la Filarmonica „George Enescu” de pe Dâmbovița. O știu de niște ani. Am văzut-o la lucru de câteva...
ContinuareLa Filarmonica Pitești, of course. De astă dată, semicronologic. Așa că-ncep cu Silviu Deaconescu și Mihai Pintenaru. Primu`, consultant artistic al colectivului argeșean, e specializat și în dirijat. Și...
ContinuareMARIA MIRELA PODUŢ
Nu era voie să ieie femeia gravidă în poală poame, nu era voie să pui...
ContinuareStefan Maris
Cultura tradițională românească cuprinde folclorul, arta populară, obiceiurile și ceremonialul...
ContinuareProf. Dr. Mihai Dăncuş
„Maramureşul – situat în cursul superior al râului Tisa – formează în privinţa topo-hidrografică un...
Continuare- Suntem în cel mai reprezentativ local al Șomcutei Mari, orașul emblemă al Țării Chioarului și poate cu cel mai demn și longeviv profesor de Limba Română pe care eu...
ContinuareLiliana Popa: cultura europeană s-a manifestat ca un tot uneori în pofida orientărilor religioase, care este logica terțíului inclus ?
Pavel Șușară:In pofida faptului că o percepție idividualizatoare a...
Liliana Popa: Scenaristul și regizorul Dan Pița, cel care a studia 5 ani de zile Regia de Film la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografia "Ion Luca Caragiale" (IATC) din...
ContinuareCum ajung la Parlament, dau nas în nas cu Cătălin Drulă, cu Rareș Bogdan, cu George Simion, cu Theodor Stolojan, cu Ludovic Orban, mă rog, cu multă lume. Dar ce zice Dacian Cioloș, întreb, a...
ContinuareEra 30 Decembrie 2023 și ne îndreptam spre New York pentru a sărbători două evenimente majore, revelionul și ziua de naștere a prietenului nostru de suflet, maestrul Gheorghe Gheorghiu trubadurul melodiilor de dragoste. Gigi, așa...
ContinuareEchipa Institutului Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Editura Saga din Israel, are plăcerea să vă invite la prezentarea intitulată „Israelul și Algoritmul Holocaustului” susţinută de prof. dr. neurolog Jean Jacques Askenasy...
ContinuareLiliana Moldovan
Pentru Rojea Hristina Daria, poezia se substituie unui experiment existențial major. Descoperind primii fiori ai iubirii, tânăra devine conștientă de faptul că, dincolo de candoarea ei legendară, dragostea poate fi dureroasă, nedreaptă și incomodă. Pentru a depăși suferința provocată de iubirile neîmpărtășite, tânăra înzestrată cu o dulce afinitate pentru cuvântul scris, pune în mișcare pârghiile limbajului poetic dând naștere unor poeme extraordinar de frumoase.
Atunci când „se așează nestingherită pe gânduri”, creatoarea de poezie reușește să construiască un șirag de expuneri lirice atrăgătoare și generoase care se transformă în sincere și limpezi confesiuni versificate. Gândul ei poetic este curat iar versurile pe care le pune pe hârtie rezultă dintr-un intens proces meditativ specific sufletelor sensibile.
„Când însuți caldul suflet blând
se-așează stingherit pe gânduri,
ajung cândva, doar două rânduri,
versuri dulci, pământ mâncând.”
Iulia-Maria Ciherean
Domnul Gheorghe Firczak, doctor în istorie, ne propune un volum inedit de istorie, file importante din istoria poporului nostru, mai exact un volum despre Avram Iancu și revoluția de la 1848-1849. Volumul se intitulează sugestiv Avram Iancu. Caracterul european al Revoluției Române din 1848-1849 și a apărut la editura Cetate Deva, în anul 2024.
Scriitorul, un fin cunoscător al istoriei și totodată un pasionat al acestei științe, cuprinde în paginile acestei cărți informații prețioase despre istoria românilor, despre istoria poporului nostru. Astfel, se adeverește zicala că un popor nu se poate bucura de prezent dacă nu își cunoaște trecutul mai întâi.
Volumul debutează cu o dedicație a autorului pentru tatăl său, fiind mai apoi și un argument, unde se cimentează necesitatea unui asemenea studiu. Din păcate, tot mai puțini își cunosc trecutul, tot mai puțini își cunosc rădăcinile și legăturile cu strămoșii noștri.
Gelu DRAGOȘ
Am primit cu bucurie volumul dr. Gheorghe Firczak – „Avram Iancu. Caracterul european al revoluției române din 1848 – 1849”. Cartea de o valoare inestimabilă a fost prezentată în data de 13 mai a.c. în Sala de conferințe a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș. Au prezentat volumul dl. dr. Gheorghe Firczak, trei eminenți profesori, prieteni ai mei și buni cunoscători ai istoriei României: dr. Ilie Gherheș, Ioan Romeo Roșiianu și dr. Viorel Rusu.
Autorul, încă de când deschidem volumul ne amintește că „Dedic această carte Tatălui meu, Eugen, doamnei prof. Viorica Igelsky, acad. Camil Mureșanu, cei care mi-au insuflat dragostea imensă pentru istorie”.
În „Argument”-ul adus apariției cărții în condiții excepționale la editura „Cetate Deva”, dr. Gheorghe Firczak afirmă: „Istoria se scrie nu doar prin cronicile sale oficiale, ci și prin poveștile neînregistrate ale celor care au trăit-o. Cartea de față își propune să aducă în lumină una din cele mai tumultoase perioade din istoria României și a Europei – revoluțiile din 1848 – 1849. Prin prisma vieții și luptei lui Avram Iancu, acest text nu doar că reconstituie evenimentele acelei epoci, dar oferă și o înțelegere aprofundată a aspirațiilor și idealurilor care au modelat societatea românească și...
Valentin Lupea
Născut la 10 iunie 1955 în municipiul Lupeni, județul Hunedoara, Gheorghe Firczak este absolvent al Universității clujene Babeş - Bolyai, Facultatea de Istorie - Filosofie, Secția istorie - filosofie, obținând doctoratul în istoria culturii, la aceeaşi universitate, cu teza: INTERFERENȚE, CONVERGENȚE ŞI DIVERGENȚE CULTURALE ROMÂNO-MAGHIARE ÎN EPOCA LUMINILOR (1999), avându-l conducător pe academicianul Camil Mureşanu (1927 - 2015), căruia îi rămâne profund îndatorat de insuflarea dragostei adânci pentru istorie, şi căruia îi dedică prezenta carte, AVRAM IANCU. CARACTERUL EUROPEAN AL REVOLUȚIEI ROMÂNE DIN 1848 - 1849, Editura CETATE DEVA, 2024, dedicație pe care o face şi tatălui său, şi doamnei profesoare Viorica Igelsky, din aceleaşi motive.
În centrul prezentei cărți, aşa după cum este şi normal, stă figura emblematică a personalității lui Avram Iancu, eroul şi liderul luptei pentru libertatea românilor din Ardeal, a moților din Munții Apuseni, figură susținută de istorie, de mulțimea care a urmat-o în mod deliberat, fără constrângeri, convinsă fiind, ea, mulțimea, că prin această luptă națională, va obține drepturi egale şi libertate, la fel ca şi celelalte etnii conlocuitoare ale Transilvaniei, toate acestea derulându-se într-o perioadă în care conceptul de națiune a început să prindă contur, influențând la modul decisiv mişcările de...
Gelu Dragos
Înainte de a mă apleca asupra poeziei Hristinei Daria m-am întrebat de ce scriu tinerii din ziua de azi.
Scriu pentru că spre deosebire de vremurile trecute, acum digitalizarea îi ajută enorm.
Se folosesc de smartphone-uri, merg la workshop-uri ca să se cunoască între ei și să-și recunoască vocea, utilizează rețelele de socializare, trimit „încercările” poetice la multele reviste electronice din țară sau străinătate și mai scriu pentru că temele poeților dintotdeauna „dragostea și tristețea, natura, familia, țara, timpul ” există de când e lumea.
Tinerii de azi sunt conectați la problemele și mersul lumii și unii dintre ei consideră că rostul lor e să scrie poezie!
E plăcut să ți se adreseze cineva cu „poeta sau poetul” cutare, e ca un titlu nobiliar.
Poeta Hristina Daria din Satu Mare s-a îndrăgostit de poezie la o vârstă fragedă.
Olimpia Mureșan
Motto: „Când fluturii nu pot zbura /sunt risipiți de vânt/ Am rupt o carte filă cu filă/ și am scris pe ele versuri nu cu sânge nuci cu lumină/ ci cu litere și cuvinte/ mijloace prozaice/ nebăgate în seamă/ dar așa am ales să fiu vechi/ când astăzi se scrie cu sânge/ și unii așteaptă lumina de la AI/ și de pe urma săbiilor eu m-am făcut mic”...
Începutul volumului de scrieri ce se vor a fi poezii contemporane e caustic, e descrisă o lume in care „Poezia a murit!”, ea nu mai oglindește sentimente, e aservită, nu are un orizont, „visul putrezit”, ...pixul scriitorului nu mai are venin, ...arta e spânzurată în copac”... Pentru a nu fi „mic” și pentru ca fluturii să poată zbura liber-îi sugerez autorului să studieze legătura care există între corpul fizic și cel cuantic.
În cele ce urmează voi căuta să demonstrez că autorul acestor versuri are dreptate limitată în ceea ce privește poezia în general raportată la creația sa.
Convorbirea scriitorului cu „Eul” său negativ îl îndeamnă pe cel pozitiv/ partea plină a paharului să scrie „Poiezia mea”scriind intenționat greșit cuvântul poezie cu „i” așa cum se pronunță căci:
Gelu Dragos
Nu mă mai surprinde faptul că scriitorul (prozator, poet, pamfletar, filosof) George Petrovai din Sighetu Marmației este atât de prolific, fiindcă trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima. Altă calitate ar fi conștiința de care dă dovadă în fiecare moment, el scriind articole și eseuri cu tarele societății în care trăim, în care clasa politică atât de imbecilă, insensibilă, hăbăucă și-a adus contribuția covârșitoare la situaţia socială şi politică a României de azi.
Volumul de poezii „Iluminări perene” este tipărit la Editura „Valea Verde” Sighetu Marmației, director Ion Mariș și are trei părți: „Poemele peregrinării”, „Regatul amintirilor” și „Poemele dezmărginirii”.
Fiind la a 29 carte de autor, vă dați seama că George Petrovai, economist la bază, stăpânește cu acuratețe limba română și reușește să capteze atenția cititorului prin versuri melodioase, simple, dar tăioase ca un bisturiu!
George Petrovai face un lucru firesc dacă ne gândim la modul cum gândește viața știind că suntem trecători pe acest pământ: „Suntem cu toții călători/ pe-acest pământ batjocorit/ și doar sfârșitul iminent/ ne pune-n față ce-am greșit.// „Atunci cu toții devenim/ mai înțelepți ca niciodată,/ căci viața ni se-nfățișează/ absurdă și-n greșeli bogată” („Suntem cu toții călători”).
Violeta CÎMPAN
Nicicând, niciunde, nicicum
Eu sunt un suflet bătrân, de prea de demult
Ca să iubesc această nebunie
Și sunt de prea de devreme, ca să mor!
Eu sunt un suflet străin, de prea de departe
Ca să mă poți aștepta cu sinceritate
Și sunt de prea de aproape ca să înăbuș iubirea în uitare!
Eu sunt un suflet letargic și prea de neînțeles
Ca să îmi pot găsi leacul în oricine
Și sunt un suflet prea lizibil ca să îl mai pot feri de durere!
Eu sunt doar un suflet!
Nicoleta Munteanu
te întrupezi
în cea mai blajină formă
a zgomotului de fundal
ești reper
și gând
și poveste
când zâmbești
devii etalonul
vidului din mintea mea
clipesc și respir
Violeta CÎMPAN
Contraste
Plin de floare-i câmpul, de miresme-i plin
Și petale-n păr, pe sub pași petale
De corole-i plin, semnele-s vitale,
Numa-n suflet ploaie, numa-n suflet chin.
Și prin pomi, în salturi, ciripit zglobiu
Ramul greu de floare-ndeamnă la sărut,
Drumurile toate-s de nou început,
Numa-n suflet pare că e prea târziu.
Plin de floare-i cerul, parcă-i baldachin
Nopțile-s de vrajă, visele-s de dor
Toate-a prinde viață pare-se că vor
Numa-n suflet spaimă, iarnă și venin!
Ana Florian
Altfel de joc
Joc secund, banal, murdar-
într-un iureș infernal,
lume fără ideal...
Într-un joc iscat de toți
tu rezistă, dacă poți!...
O, cât aur e în noi
când în tine e noroi!
O, cît bine e în mine,
când în tine sunt ruine!
Poate- nțelege oricine
ce e rău și ce e bine...
O, dezbracă-mă de mine.
Violeta CÎMPAN
Zbucium
Mi-e dor de tine ca de-o caldă mare
Ce are-mbrățișarea pân’la zări,
Ce-ți pune blând sărutul la picioare
Purtându-te prin magice visări
Mi-e dor de tine ca de-o primăvară,
Ca de fervoarea unui început,
De scrânciobul ce urcă și coboară
La pieptul mamei care te-a născut
Mi-e dor de tine ca de-o noutate
De care încă m-aș îndrăgosti,
De viața-n doi în ziuă și în noapte
Și de poemul ce-ai putea rosti!
Ion Dulugeac
Când mă gândesc la tinerețea mea, petrecută la poalele Munților Carpați, o asemuiesc cu ce se petrecea într-un stup ca cel pe care îl aducea deseori la noi în curte moș Anghel, prietenul cel mai bun al bunicului. Erau prieteni de când fuseseră împreună în armată, fiind combatanți și colegi de front în Primul Război Mondial.
Tânărul Bujor privea spre grupurile de oameni grăbiți care se foiau pe străzile orașului, în acea dimineață de primăvară târzie, și cei din amintirea sa păreau ca albinele, ducând întruna și necontenit gândurile, trăirile și cunoștințele lor, îmbogățindu-i sufletul.
Se împrietenise cu Petre Bulumac, căruia-i cumpăra de la birtul din colțul străzii câte-o țuică. Îi era drag, pentru că semăna cu bunicul său, Ion. Bărbatul, la fel de uscățiv ca bunicul, curățel și mereu îngrijit, cu haine scrobite, părea mărunțel și mai slăbuț, ca un băiețandru care se îmbrăcase, cu totul întâmplător, în haine de moșneag. Fața îi era arsă de soarele de munte, iar ochii săi încercănați, dar luminoși, priveau precum un vultur din înaltul cerului înainte de atac. Fruntea lată era acoperită de un păr creț, încurcat, cu perciunii cârlionțați și strălucitori.
Liliana Gabroveanu
Aceasta nu este o poveste cu zăne şi prinţi. Nici vorbă. Sunt câteva amintiri dragi despre Linda, căţeluşa noastră.
Din păcate, ea nu mai este printre noi. Făcea parte din rasa beagle, acei câini folosiţi la vânătoarea de păsări, vulpi şi alte animăluţe mici.
Când ne plimbam în parc, Linda mă ducea pe unde voia, trăgând energic de lesă. Tot timpul amuşina cu botul în pământ, apoi în aer la orice adiere, îmbătată de sutele de mirosuri ce-i poposeau pe la nari..
Când am luat-o acasă, era un pui mărişor, cam de vreo cinci luni. Citisem într-o carte că cei din rasa ei sunt câini blânzi, iubitori şi foarte jucăuşi. Prin urmare, am sunat la uşa stăpânei căţeluşilor cu multă convingere.
- Imediat! mi-a răspuns o doamnă, cu o figură veselă şi primitoare. M-a poftit să mă aşez pe o sofa, într-o încăpere pardosită cu gresie. Pe podea erau înşirate peste tot castroane, jucării şi tot felul de oase ...
Dintr-odată, uşa dinspre grădină se deschise şi năvăli, precum o herghelie de cai sălbatici, mama Wendy şi puii ei, vreo trei la număr. Doamna îmi spusese că Linda era singura ce rămăsese fără stăpân.
Cum mă văzu, Wendy sări pe sofa lângă mine. I-am întins mâna iar ea îşi puse botul în palma mea, semn că voia să ne cunoaştem. Apoi, îşi împinse spre mine creştetul capului, ca să o mângâi.
Marinela Belu-Capşa
Un zâmbet îmi brăzdează faţa de fiecare dată când îmi amintesc de prima mea întâlnire cu un băiat, într-o vacanţă de vară. Eram acasă la părinţi, în micul sat din Câmpia Dunării, sat cu uliţe drepte, încât vedeai totul de la un capăt la altul al comunei cu casele ei albe, curate, în faţa cărora ţăranii aveau grădiniţe cu flori sau cu răzoare de zarzavat.
Venise în satul nostru un tânăr din Craiova, în vizită la nişte rude şi, într-o duminică tare călduroasă, l-am cunoscut la horă. Pe atunci eu aveam vreo cincisprezece anişori. În faţa Căminului Cultural, veneau lăutarii satului şi cântau cu foc, iar flăcăii şi fetele se prindeau în horă sub privirile femeilor şi ale bărbaţilor strânşi în grupuri, curioşi să vadă cine mai vorbeşte cu cine. Fetele se plimbau în cerc, aruncau ocheade în stânga şi-n dreapta, aşteptau să fie luate la dans. Atunci se făceau aranjamente şi-şi dădeau întâlnire cu băieţii seara, la fântână. Când se întuneca bine şi oamenii intrau în case, se auzea câte un fluierat discret şi toţi ştiau că fata lu` cutare e chemată la gard să vorbească. Ea lua repede găleata şi pleca să aducă apă. De multe ori însă, de Rusalii în special, fetele erau furate şi duse la casele băieţilor, ca să se mărite mai repede, fără voia părinţilor. Mare zarvă era în tot satul, « Auzişi, fă, că a lu` Peşte a furat-o p-a lu` Neajă, să vezi bătaie ! ». Dar se împăcau repede şi, după tocmeală, puneau de nuntă.
Violeta CÎMPAN
E atât de frumos când simți puterea lui Dumnezeu, e minunat să crezi în El și în toate minunile Lui, e minunat să fii recunoscător pentru viața ta!
E atât de frumos când te trezești în zori și poți să te bucuri de încă o zi!
E atât de minunat să poți iubi, să te îndrăgostești, să-ți pleci capul pe umărul celui drag și să știi că inima lui bate și pentru tine, să te simți iubită și să petreci timp cu el!
E atât de frumos când poți să te bucuri de singurătate, armonizându-ți viața, găsind bucurie în liniștea care de multe ori te împresoară sau în alte preocupări care te fac să tresari și să te bucuri.
E atât de frumos când ai copii, să le observi evoluția, să te emoționezi de gesturile lor, să te cauți în ei și să găsești asemănări cu tine, cel ce ai fost cândva copil, apoi să te bucuri când ei reușesc mai mult decât ai reușit tu!
E atât de frumos când nu ai copii să poți bucura pe cei orfani, să te bucuri de bucuria celor pe care-i cauți și de care te îngrijești.
Marinela Belu-Capşa
Nea Gheorghe iubea tare mult caii. Avea în curte un armăsar, o iapă şi un mânz, de care era foarte mândru. Pe Mişu îl cumpărase de la o crescătorie de cai, când avea doar un an. Când l-a apucat de dârlogi, murgul s-a înălţat agitat în două picioare, nechezând şi lovind aerul cu copitele, dar bărbatul nu s-a speriat, l-a ţinut puternic de ham:
„ Ho, Mişule, stai cu tata că nu-ţi fac nici un rău!”şi cu vorba blândă l-a liniştit. Şi Mişu i-a rămas numele. Era un armăsar puternic, de care nu se putea apropia nimeni, altfel sărea cu copitele pe orice necunoscut. Noul lui stăpân avea grijă să nu lovească pe cineva, ferească Sfântul! Văzându-l trist prin curte,bărbatul s-a gândit să mai cumpere şi o iapă, aşa că, după câteva săptămâni, a venit acasă cu o frumuseţe de mânză, spre încântarea calului şi supărarea nevestei, care ştia că tot ea va duce greul cu îngrijirea lor, când bărbatul era plecat de acasă. „ Hai, nu mai fi supărată! Uite, o s-o cheme Flori, ca pe tine, să-i fii naşă de botez.”şi, râzând, a dus iapa în şopron, unde o aştepta puţin agitat Mişu. Nea Gheorghe nu se mai sătura privindu-i, avea o pereche de cai cum nu mai era prin împrejurimi. După un an, au avut şi un mânz frumos, cu o pată albă în frunte, pe care l-a numit Steluţu. Acum prietenii curţii erau Mişu, Flori şi Steluţu.
Simona Mihuțiu
Muzeograf - Puteți vedea aici celebra compoziție a marelui maestru Miguel de la Ganet, „Copilul și cornul”.
Vizitator 1 - Oare care este copilul și care este cornul?
Muzeograf – Este o metaforă a unei reacții idiocrazice și dilematice la problema funfamentală a existenței contemporane, o contopire a temelor fundamentale ale omenirii într-o simplă și totodată complexă variațiune alchimică a unui ev cuprins de înflăcărări și îngrijorări urbane...
Vizitatoare 2 – Ooo, așa...
Vizitator 3 – Într-adevăr!
Muzeograf – Domnule, domnule!
Vizitator 1 (se uită în stânga, în dreapta) – Cu mine vorbiți?
Muzeograf – Domnule, ați călcat în mușuroi! Ați stricat opera de artă a artsistului Jean Jean Gunod!
Nina Gonța
- comedie… de Bahlui într-un act -
Personaje:
2 jurnaliști
1 chelner
Ionel Holbănescu – critic literar
Costache Drămuiescu- critic literar
Azinia Iacovescu – critic literar
Mărculescu, poreclit Euripide (de „prea multă școală”) – critic literar (de mâna a doua)
Pocăita, scriitor
Bătrânul, scriitor
Medicul, scriitor
Tehniciana, scriitor
Băiatul bun la toate, scriitor
Observatoarea, scriitor
Funcționara Roza
Vlad Grecu
Scena 7
Pe fundal, nişte pereţi de bloc murdari, scobiţi de gloanţe, cu două geamuri sparte din care fumegă ceva. În faţă, dosul unei bănci de parc. Înnoptează. Se aud explozii sporadice şi rafale de armă automată. Nicolae, cu două arme pe umeri, îl târâie pe Radu rănit şi-l sprijină cu spatele de spătarul băncii. Ambii sunt în ţinute de militar, Radu are epoleţi de locotenent, Nicolae este fără grad dar încins cu două curele, una de ofiţer cu diagonală. Se opresc pentru a se odihni un pic.
NICOLAE (respiră din greu, se şterge pe frunte): Stai să-mi trag un pic sufletul.
RADU: Am tras o sperietură soră cu moartea, uite cum mi se scutură mâinile. Îmi tremură carnea ca-n agonie.
Valentin Lupea
Cu siguranță că ceea ce a stârnit la Platon pornirea cu atâta înverşunare a cenzurii împotriva imitației artistice au fost mişcările contemporane analoge din celelalte arte. Bunăoară, Timoteu, unul dintre cei mai vestiți inovatori ai vremii, în domeniul tehnicii muzicale, a mărit numărul corzilor la liră, până la unsprezece sau douăsprezece, complăcându-se concomitent într-un "realism imitativ nesăbuit", redând, de exemplu, într-un mod plin de culoare, vaietele răsunătoare ale Semelei în durerile facerii, la naşterea lui Dionisos, manifestare care i-a adus o mustrare publică din partea senatului spartan (A. şi M. Croiset - HISTOIRE DE LA LITTÉRATURE GRECQUE, vol. III, p. 34 - traducere).
De fiecare dată când e condamnată imitația, este condamnată şi multiplicarea inconsecventă a formelor pe care ea le implică, deoarece, o existență adevărată şi o definiție concretă a ei presupune unitate, iar o existență de-a doua sau de-a treia mână este o existență multiplă şi nelegitimă.
George PETROVAI
La data semnării Tratatului de neagresiune dintre Uniunea Sovietică stalinistă și Germania hitleristă (la Moscova, pe 23 august 1939), tratat cunoscut cu numele de Pactul Ribbentrop-Molotov (a fost semnat de miniștrii de externe Joachim von Ribbentrop și Viaceslav Mihailovici Molotov, în prezența și spre marea satisfacție a lui I.V. Stalin), cele două lighioane, vorba lui F.M. Dostoievski, erau în raporturi atât de „amicale”, încât neîncetat se suspectau și căutau să se înșele prin declarații ce urmăreau două scopuri:
1)Politica proprie (a lui Hitler în luptă cu timpul, a lui Stalin de așteptare a sfârșitului conflictului dintre puterile occidentale, conflict pe care-l dorea și-l alimenta prin periculosul joc la două capete, fără angajarea militară a Uniunii Sovietice și – desigur – spre folosul ei);
2)Adormirea vigilenței celuilalt/celorlalți, prin angajamente formale și neruperea totală a relațiilor cu occidentalii, în principal cu englezii și francezii.
Valentin Lupea
Neîcrederea lui Platon în arta imitativă a poeților, precum şi în cea a pictorilor, pe care, din acest punct de vedere îi plasează în aceeaşi categorie cu poeții, îl face să compare operele lor cu reflexele unei oglinzi, ale unei oglinzi rotunde, cu ajutorul căreia, "rotind-o în toate părţile, vom putea crea atunci degrabă soarele şi pe cele din cer, tot degrabă pământul, după cum pe dată te vei produce pe tine (n.n. ne vom produce pe noi) şi toate celelalte viețuitoare, mobilele, plantele şi cele de care era vorba"(STATULUI, X, 596e. Traducere fragmentară de C. Noica în ARTE POETICE). "Iată dar ce fel de creator sau imitator e pictorul. E într-adevăr de tot hazul să încerci măcar a-l numi creator pe un asemenea artist-oglindă"(SOFISTUL, 234).
Simbolul oglinzii rotitoare reprezintă aşadar inconsecvența şi iraționalitatea lipsită de sens a poeziei ṣi a picturii prin numărul şi varietatea infinită a lucrurilor pe care le pot imita, deoarece, aşa cum toate lucrurile sunt dedublate nediferențiat de oglindă, la fel şi artistul imitator este un individ versatil care-şi poate schimba cu uşurință părerea, transpunând înfățişarea exteriorului oricărui lucru, pentru că nu înțelege nimic din rigorile ideii sau definiției lui stabilizatoare. Astfel, cu cât profunzimea este mai puțină, cu atât va fi mai multă lărgime.