TRADIŢIE ŞI CULTURĂ LA TIMIŞOARA

Înainte de a privi spre latura culturală a unei localităţi e necesar să-i cunoşti originea. Fiecare localitate se naşte asemenea unei fiinţe, creşte şi se înalţă în funcţie de particularităţile ei. Adună obiceiuri şi tradiţii specifice zonei de care aparţine.

Urcă scara cunoaşterii, a descoperirii de sine, a înţelepciunii, cu fiecare tradiţie valorificată cultural sau transformată în funcţie de oameni şi timpul în care trăiesc. Toate localităţile îşi făuresc o tradiţie, o cultură aşa cum toţi oamenii îşi formează personalitatea. Singura diferenţă între localităţi sau oameni este felul în care îşi cultivă tradiţiile pentru a progresa în plan cultural şi spiritual, maturitatea de care dau dovadă atunci când învaţă să crească. Dacă evoluţia unei localităţi e guvernată de maturitate şi înţelepciune, ea se va dovedi foarte curând o verigă importantă în lanţul cultural al zonei căreia îi aparţine.

Timişoara a dat dovadă de maturitate în ascensiunea spre cunoaştere, spre devenirea a ceea ce este. Numeroase edificii stau mărturie a progresului ei cultural.

În acestă lucrare nu o să mă opresc asupra edificilor ce etichetează dezvoltarea culturală a Timişorii, ci o să vorbesc despre păstrarea tradiţiilor şi sporirea în plan cultural a localităţii prin păstrarea dulcelui grai bănăţean.

Frumosul grai bănăţean este redat cu sfinţenie de iubitorii condeiului prin slovele pline de învăţături. Scriitorii în grai s-au dovedit buni păstrători ai tradiţiilor şi culturii unei zone.

Unii scriitori în gari băneţean s-au născut în localitatea Timişoara. Dintre aceştia aş aminti pe Marinela Panţiru, Violeta Tipa, Petru Ionică şi Dan Radu Ionescu. Prin operele lor ei nu au făcut altceva decât să ajute la urcuşul cultural al localităţii lor natale.

În poezia Rugă, scriitorul Petru Ionică aduce în dulcele grai bănăţean un elogiu plugului, un instrument agricol ce ajută la cultivarea pământului. „Ungie eşti bătrâne plug / Ce ara-i brazdă adâncă /Păntru pita bănăţană, / La tăt natul să ajungă. / […] / Să punem plugul în brazdă, / Iară holda bănăţană / Să-nflorească, să rogească, / Să ne-aducă-n lume faimă!“[1] Se poate observa îndemnul scriitorului spre păstrarea obiceiurilor moştenite de la strămoşii noştrii, a instrumentelor de muncă tradiţionale care au ajutat în urcuşul material, spiritual şi cultural al unei zone.

Târgul nu lipseşte niciodată atunci când vorbim de păstrarea obiceiurilor şi tradiţiilor culturale ale unei zone. Acest lucru îl demonstrează şi scriitorul Petru Ionică în poezia Târgul. „Dacă toamna o vinit, / Iar să ţâne târgu mare, / Îi frumos şî fain chicit, / Ca dă mare sărbătoare. / […] / Oale, cigăi şî butoaie, / Porşi, găini, răţe, ciurcani, / Murături, căşuli dă oaie / Poţî să cumperi, dă ai bani. / Boi şî animale mari, / Cai frumoşi şî doi măgari / Rugie păntru la coşie / Câcie, şî mai câcie-o mie. / Cărămidă păntru căşi, / Uşi dă sobe şî fireşci,“[2]

La târg se poate observa bunăstarea şi hărnicia omului de la ţară. Obiectele gospodăreşti precum oale, cigăi, obiectele necesare oricări gospodări ca de pildă coşie, animalele, păsările, materialele de construcţie, îmbrăcămintea, înfăţişează iscusinţa omului simplu şi dorinţa acestuia de a progresa atât material, cât şi plan social şi cultural.

Poezia în grai aş putea s-o asociez cu doina, cântecul ce a însoţit mereu omul din popor, indiferent de anotimp sau momentele vieţii lui.

Scriitoarea Marinela Panţiru în poezia în grai Doină dor, dîn fluieraş aminteşte de importanţa şi frumuseţea doinei. „Purtată uşor dă vânt, / Doina-dor, dân fluieraş, / O aud, da’ ăl d-o dzâs-o / Nu-i cu turma pă imaş ... “[3] Aceeaşi scriitoare în poezia Nu zuitaţi ... îndeamnă la păstrarea cu sfinţenie a tradiţiilor şi obiceiurilor din străbuni „Nu zuitaţi, la pită coaptă, / Să îi faşeţi cruşe dreaptă / Şî să spuneţi, oamini buni, / Rugăşiunea dân străbuni!“[4]. Doar păstrând tradiţiile şi obiceiurile din străbuni ne cunoaştem originile aşa cum ne cunoaştem părinţii. Păstrându-le cu sfinţenie putem progresa cultural ştiind mereu cine suntem şi care este drumul cel adevărat al vieţii fiecăruia.

Pe lângă păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor din străbuni e important să nu uităm niciodată învăţătura din bătrâni după cum bine grăieşte scriitoarea Violeta Tipa în poezia Vorba dîn bătrâni „Dîn pământ până la soare / Toace-s umbre trecătoare, / Iar dî la soare-n pământ / Toace să cuprind în gând.“[5]

Scriitorul Dan Radu Ionescu s-a născut şi el la Timişoara în data de 15 decembrie 1922. El a prezentat frumuseţea graiului bănăţean, tradiţiile şi obiceiurile zonei în piesa de teatru Uina Sida are goşci „la Teatrul Popular Buziaş (1972; 1978) şi la Căminul Cultural Topolovăţ (1973), de trupa de teatru sătesc din această localitate.“[6]

Fără literatura dialectală o localitate ar fi săracă cultural. Timişoara se bucură şi de acestă latură culturală atât de importantă în definirea oricărei aşezări urbane sau rurale.

Bibliografie:

1. Turcuş, Aurel, Poezie în grai bănăţean, Editura Orizonturi Universitare, Timişoara, 2009.
2. Teatru în grai bănăţean : antologie, Nicolae Vucu-Secăşeanu, Dan Radu Ionescu, Ioţa Vinca, …; vol. îngrijit, note şi glosar de Ioan Viorel Boldureanum Simion Dănilă şi Cornel Ungureanu. – Timişoara : Editura Marineasa, 2011.

[1]     Aurel Turcuş, Poezie în grai bănăţean, Editura Orizonturi Universitare, Timişoara, 2009, pag. 205.

[2]     Idem, Ibidem, pag. 211.

[3]     Idem, Ibidem, pag. 329.

[4]     Idem, Ibidem, pag. 328.

[5] Idem, Ibidem, pag. 409.

[6] Teatru în grai bănăţean : antologie, Nicolae Vucu-Secăşeanu, Dan Radu Ionescu, Ioţa Vinca, …; vol. îngrijit, note şi glosar de Ioan Viorel Boldureanum Simion Dănilă şi Cornel Ungureanu. – Timişoara : Editura Marineasa, 2011, pag. 19.