Însuflețirea gândurilor, în poeziile poetei Mariana Kiss

Volumul de poezii ”Miezul gândurilor” scris de poeta Mariana Chiss, a fost tipărit la editura ECREATOR Baia Mare, în iunie 2024.
Poeziile din cuprinsul acestei cărți, introduc cititorul în imaginarul poetic al autoarei, stabilind încă de la început granițele frământărilor sufletești parcurse de aceasta.
Mariana Chiss cochetează cu jurnalul versatil al sufletului său încărcat de lumină și culoare, de emoții și sentimente, iar aceasta se pliază pe cuvinte de fiecare dată când harul dumnezeiesc revine asupra sa, îndemnând-o să scrie ce simte în momentele de singurătate, de tristețe, bucurie,  sau de beatitudine.
Nu lipsesc din acest volum: metaforele, comparațiile, personificările, epitetele, enumerațiile, repetițiile, antitezele, hiperbolele și numeroase alte figuri de stil care desăvârșesc arta cuvintelor scrise.
Pentru Mariana Kiss, poezia este un ”mir” și ”altarul speranței”, convinsă fiind, că muza care o inspiră este Însuși Dumnezeu, cel care a creat Cuvântul, pornind de la sintagma: ,, La început a fost CUVÂNTUL
Și CUVÂNTUL s-a întrupat în noi”.

Autoarea cărții vine în sprijinul acestor afirmații prin poemul: ”eleganța cuvântului”,  convinsă fiind că legătura dintre ea și Dumnezeu este liantul care-i oferă darul poetic de a scrie versuri cu impact emoțional sau extrem de profunde din punct de vedere al raportării la conceptul meditației și filozofiei asupra existențialității:
”cuvântul mă îmbracă în fiecare zi”
”cuvântul mă-mbracă în nopțile târzii”
”cuvântul e partea ruptă din mine / pe care am învățat să scrijelesc / sentimente și doruri străine”
Poeta se află sub nostalgia unei iubiri pe care nu o poate înlocui cu ușurință, chiar dacă acea poveste de dragoste nu mai este actuală. În viziunea spusă prin vorbele bărbatului iubit ”iubirea nu moare”dacă există o dragoste adevărată și sinceră, afirmă aceasta.  
”mi-ai spus cândva / iubirea nu moare... / se retrage în raiul ei / să se odihnească un pic / să-și pună aripi de îngeri / și coroniță din stele / să-și spele obrajii cu praful lor / ca să poată străluci / când se așează în inima ta”.
Parcurgând paginile cărții, ajungem la concluzia că eul liric se află în permanență în comuniune cu momentele fericite, petrecute împreună cu cel pe care l-a iubit cu mintea și trupul. Influența trecutului pune stăpânire asupra poetei, determinând-o să colinde imaginar prin versurile sale cu ajutorul imaginilor vizuale, către locurile unde dragostea s-a descătușat ca un vulcan.
Astfel, crezul poetic este de nestăvilit, iar slava divină primită, este cea care îi alimentează esența cuvintelor ce îi definitivează frământările sufletești. Acest volum de versuri are abordată ca temă principală, iubirea, o iubire care a marcat-o de-a lungul întregii vieți, alături de alte iubiri care au dezamăgit-o pe parcurs.
În poezia: ”nu știi”, autoarea își reiterează acest sentiment la final, acordând o notă distinctă celorlalte iubiri pe care le-a experimentat.  
”tu nu știi / că ești Alfa și Omega / tu nu știi / că ești eu”, poeta substituindu-și propria ființă, iubitului  său. Alfa și Omega, simbolizează începutul și sfârșitul( prima și ultima literă din alfabetul grecesc clasic), așa cum regăsim în Apocalipsa 1 (8): „Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, zice Domnul Dumnezeu, Cel Ce este, Cel Ce era și Cel Ce vine.”
Gândurile străbat esența unui om, ele sunt vii și sunt transmise Universului, lumii, în contact cu mintea și creierul care le produc. Lumea mentală este diferită… Unii oameni aleg gândurile pozitive, alții pe cele negative. Unii oameni aleg să iubească, alții să urască… Mariana Kiss a găsit ca un răspuns pentru ea însăși, un refugiu în poezia pe care o scrie, încercând să-și aștearnă gândurile transparent, fără bariere, menținând la un nivel ridicat linia poetică.
Refugiul Marianei Chiss în poezie, capătă o conotație aparte, în poezia: ”refugiu”, aceasta încercând să explice cititorilor săi, motivele care au îndemnat-o să compună poezii. Motivația sa este lăudabilă, deoarece își oglindește sufletul său, în palmele celor care iubesc poezia, oferindu-le un tablou al propriei vieți, pentru a fi mai ușor înțeleasă. Astfel, poeta etalează destăinuirea finală și simte că se eliberează de gândurile care o frământă, conștientă fiind că oferă tuturor,  răspunsul la întrebările celor care îi lecturează poemele.
”m-am refugiat în poezie / unde am găsit metafora / balsam inimii să-mi fie / versul nopții a-l înviora / m-am refugiat în poezie / visul începu să prindă viață / tâmpla argintie s-o adie / în fiecare dimineață”
”m-am refugiat în poezie / mi-am deschis sufletul cerului / eliberând iubirea târzie /
în cântecul menestrelului”
” m-am refugiat în poezie / într-o noapte de făurar / într-o iarnă străvezie / ce n-avea loc în calendar”
”m-am refugiat în poezie / să-mi plâng dragostea pierdută / condeiul să scrie o elegie”
Însuși titlul volumului ne sugerează faptul că nucleul gândurilor autoarei pornesc din inima sa, în speranța că se va descătușa de dorul și neliniștile metafizice pe care le experimentează din momentul în care marea iubire trăită cândva, nu mai este palpabilă, ci doar o simplă amintire care doare și îi provoacă răni adânci în sufletul încărcat de dorința revederii.
Vom observa pe parcursul acestei cărți că poeta Mariana Kiss poartă dialoguri cu divinitatea, cu ea însăși sau cu bărbatul iubit, în speranța că va primi răspunsuri la întrebările care-i încorsetează inima, lăsând-o în repetate rânduri, într-o tăcere totală. Multe din poeziile Marianei Kiss aparțin genului liric, deoarece autoarea își exprimă în mod direct gândurile și sentimentele, folosindu-se de eul liric, la care adaugă propriile deziluzii trăite, deziluzii care țâșnesc sub formă de speranțe, în căutarea unei iubiri asemănătoare cu cea din trecutul în care a fost fericită.
Infidelitatea persoanelor pe care le-a iubit, o determină să țipe mut, să se ascundă și interiorizeze, în visele nopții și în diminețile însorite, iar gândurile chinuitoare o răvășesc de fiecare dată când încearcă să echilibreze balanța propriei sale vieți.
Întregul volum este presărat cu o multitudine de figuri de stil și mijloace artistice mânuite dibaci sub condeiul autoarei acestei cărți, iar acest lucru denotă o mare capacitate de așezare în text a cuvintelor, dar și un bagaj literar de excepție al autoarei.
Pentru Mariana Chiss ”clipa eternă” se conturează în jurul verbului ”aș vrea”(condițional optativ), reușind să sublinieze iubirea absolută pe care o simte pentru ființa iubită, iar repetiția acestui verb nu face altceva, decât să întărească fiecare gând și trăire interioară izvorât din inima sa. Iubirea este centrul universului, iubirea ridică sau doboară, însă la poeta Mariana Chiss, acest sentiment este sfânt și ridicat la grad de metaforă.
”aș vrea să te pot mângâia / aș vrea să pot lua / mirajul iubirii /să ți-l aștern în sufletul plăpând / aș vrea să îți pot dărui / o pană din aripa măiastrei / să poți scrie din nou / cu slove de aur / pe pergamentele cerului / visuri nebunești/ ”
”aș vrea să trăim clipa aceea eternă / undeva aproape de paradis”.
Mariana Chiss încearcă să se legitimeze ca fiind” femeia gândului și a nopții”, iar poezia ”eu sunt”, nu face altceva, decât să creioneze o parte din trăsăturile interioare ale autoarei acestei cărți, pentru a sublinia capacitatea poetică a celei care a scris aceste poezii, alături de tabloul cadru, martor al cuvintelor așternute cu migală.
”eu sunt femeia gândului și a nopții / îmi plimb printre stele arzânde sorții / calc în apele dorului desculță / mă însoțește condeiul și-o peniță / cerul mă îmbracă în straiele lui / mă mângâie ochii universului / mândra lună în plete mi se agață / împletește visuri și-mi dă speranță”.
În același timp, poeta cochetează în poezia: ”când dorul”, cu ideea de ”pasăre măiastră”, oferind noțiunii de dor un simbol alegoric. Pasărea măiastră este cunoscută ca fiind o pasăre simbolică sau alegorică, din mitologia românească, o pasăre de rang înalt, justițiară, care ajută în caz de necesitate alte păsări aflate în suferință. Aceasta apare descrisă ca fiind o entitate nepământeană situată pe Tărâmul Celălalt. Pasărea Maiastră din legendele noastre se aseamănă cu Pasărea Simorgh, menționată în cultura persană, simbol al înțelepciunii divine și al perfecțiunii umane. În unele cronici, ea apare și sub denumirea de Pasărea Phoenix, pasărea care renaște din propria cenușă. Se creează astfel ideea că dorul este cel care se instalează în sufletul omului în momentele în care nu-i  mai are pe cei dragi în jurul său. Doar de de noi depinde dacă mergem mai departe sau rămânem doborâți.
Cu toate acestea, în momentele triste și de cumpănă din viața sa, poeta se retrage discret la ”umbra destinului”, în singurătate, meditând în liniștea nopții asupra tuturor întâmplărilor și trăirilor interioare din viața sa, pentru a reuși să scrie din nou.
”condeiul meu / s-a retras / în sipetul mirificelor vise / așteptând /să-l primească zările”
De o profunzime și o sensibilitate deosebită, poeta Mariana Chiss își șlefuiește versurile( în poezia: ”versuri”), ”amestecându-se printre litere” odată cu gândurile care o ănsoțesc pas cu pas,  reușind să le transforme în diamante metaforice, pentru a pătrunde cu ajutorul lor dincolo de timp și spațiu, oferindu-le nemurire: ”sunt versuri / care fac ochii cerului / să plângă / sunt versuri / care fac diminețile / să zâmbească / sunt versuri / care împletesc iubire / din astre și ecourile liniștii / sunt versuri/ care trec / de porțile timpului”.
Capcanele timpului nu sunt uitate și odată cu reapariția lor în inima sa, singurătatea își face simțită prezența prin poezia: ”mreje”, deoarece dorul față de persoana iubită o determină să realizeze că: ” mi-e greu / să mă regăsesc / în singurătatea / ce mă apasă”.
Poeta se află într-o continuă meditație și această formă de analizare a propriei vieți îi redă speranța prin poezia: ”ecouri stelare” , ecouri care se regăsesc în anotimpurile care se scurg cu repeziciune și care trezesc natura la viață,  împreună cu dorința acesteia de compune versuri.
”o vară / ascunsă-n primăvară / vrea să culeagă în buzunarele nopții / versurile poeților / vrăjiți de notele anotimpurilor ce se împletesc / cu ecouri stelare”.
Elementele cadrului natural descrise de Mariana Kiss au influențe din universul eminescian și sunt însoțite de epitete metaforice, cromatice sau personificatoare oferindu-ne prin aceste artificii poetice tablouri vizuale în care omul poate visa și spera.  
Mariana Kiss are și note optimiste în poezia ”privește și fii fericită!” îndemnând femeile să fie fericite și aduce un omagiu femeii, în poezia : ”femeie ești specială”:
”femeie tu ești specială / mâini dibace te sculptează / roua în dimineți te spală / poetul te venerează”,  dar și bărbatului, în poezia: ”fără voi”.
”fără voi bărbaților / ce am fi noi femeile”
”am fi doar suflete pustii / căutând neîncetat / acel ceva / ce ne-ar întregi”.
Versurile închinate mamei sunt tulburătoare și încărcate de epitete și metafore atent meșteșugite, iar poemul: ”mama creația divină”, reflectă sentimentele încărcate de iubire ale poetei pentru mama sa și pentru toate mamele de pe acest pământ. Repetiția ”mama este sufletul” semnifică liantul perenității vieții, ideea de procreare și fertilitate, legătura ancestrală dintre cer și pământ, coroborată cu sensul existenței noastre.
”mama este sufletul / în care cerul cu toate stelele încape”
”mama este sufletul / în care rănile devin aripi de fluturi”
”mama este sufletul / în care furtunile vieții se potolesc uimite”
”mama este sânul vieții / este luciditatea adolescentei / este cumpătul maturității / este creația divină”.
Mariana Chiss trăiește fiecare clipă a vieții sale în ritmul profund și meditativ al poeziei pe care o prețuiește și pe care o consideră ca făcând parte din ea.
Poemele din această carte reprezintă un balsam pentru sufletul iubitorului de frumos, deoarece Mariana Chiss reușește dincolo de cuvinte, să își metamorfozeze trăirile interioare cu o acuratețe și o claritate care va încânta cititorul.
Frumusețea scrierii vine din adâncul inimii care mustește de iubire pentru semenii săi, dar mai ales din forța creatoare apărută odată cu dăltuirea fiecărui gând care o frământă și este readus la suprafață cu ajutorul cuvintelor așezate cu dibăcie și meșteșug în poemele sale.