După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
PRIETENIE CU ARIPA FRÂNTĂ
- Detalii
- Scris de: AURELIA OANCĂ
- Categorie: Critica literara
- Accesări: 7
Mi-e greu să scriu despre Elena Borcuti, la timpul trecut.
Mi-e greu să accept că aripa prieteniei noastre s-a frânt, dar destinul a fost de altă părere.
A luat-o dintre noi, transformând-o într-un poet la cenaclul din ceruri, ca împreună cu îngerii și alți poeți să-și cânte dorurile aproape de Dumnezeu.
Harul dat de Dumnezeu a făcut din Elena, un poet cu sufletul deschis spre natură, spre tot ce este frumos în jurul nostru.
Ea a observat și descris în poemele sale natura cu tot ceea ce înseamnă ea.
Folosind metafora a transformat cunoștințele ei de profesor de biologie în pasteluri, care prezintă cititorului un alt mod de a privi o floare, o salcie, un izvor și multe altele care au inspirat-o în creația ei. Primăvara, anotimpul tinereții naturii dar și al omului, face popas în versurile Elenei Borcuti în poezia „Aștept să văd”, „E timpul liliacului”, „E timpul trandafirilor”, versuri ce împletesc suavele miresme ale primăverii.
Goana printre anotimpuri, cu schimbările inerente, este punctată prin întrebări puse timpului: „Întreb timpul”. „Noiembrie” își plimbă zilele cu nori și cu ploi, prevestind prin zile reci, apropierea iernii.
Ploaia de idei se abate în versurile poemului „E toamnă”, când respiri ușurat după zilele toride ale verii. Ropotul „Ploii de Mai” este descris într-un ritm alert, determinând cititorul să vadă cu ochii minții acea dezlănțuire furioasă a naturii.
Iarna este anotimpul purificării prin ger, îngheț și albul imaculat al zăpezii, ne relatează poeta în poezia „De iarnă”.
Nici poezia cu tentă religioasă nu i-a fost străină.
Credincioasă fiind a pus în versuri toate marile evenimente biblice, transformând rugile ei în poeme pline de evlavie și lumină.
Imaginea și minunile Sfântului Nicolae sunt redate în versurile poeziei „O sărbătoare aleasă”.
Frumusețea ajunului de Crăciun, cuprinsă în colindele străvechi și noi în același timp este prezentată cu emoție în „Dangăt de clopot”. Miracolul învierii, adormirea Maicii Domnului sunt stihuri așezate în volumul ei.
Patimile Fiului Sfânt sunt prezentate cu putere creatoare în poemul „Te văd Iisuse”.
Dragostea de neam și țară, i-au atins sufletul în nenumărate rânduri, iar lacrima de sânge a devenit poem plin spirit patriotic.
Unirea Principatelor Române se regăsește în versurile „De la Moș Ion Roată”.
Tema aceasta este reluată în multe alte poeme unde respiră prin porii versului, tot ceea ce a frământat-o și a durut-o privind starea națiunii noastre și al prezentului ei jalnic.
Gingășia sufletului ei s-a îndreptat și spre cei mici, dedicându-le și lor versuri pline de farmecul copilăriei.
Dorul de propria copilărie îl cuprinde în versurile „Aș vrea copilăria”.
În căutarea iubirii „Printre stele”, poeta așază în versuri delicate amintirile tinereții și regretul că un drum anevoios stinge acea flacără arzândă, acea pasiune tinerească.
Sufletul ei zbuciumat își caută liniștea și drumul fericirii în poezia „Caut”.
Și iubirea este căutată în versul ei tandru, cântând taina miracolului sublim. „O liniște-mi doresc” ne spune și-n poemul „De-atâta timp”.
Dragostea de viață, de frumos, de natură, este prezentată în versurile poemului „Deschide sufletul”. „Destinul” o determină să-și înșire dorința de a fi iubită și de a fi alături de omul vieții sale.
Ecoul astral al marelui Luceafăr al poeziei românești își află locul în poezia „Când tu”.
De asemenea este prezentat în versuri grăitoare și purtătoare de mesaj literar și istoric, în rândurile poemului „Solul dragostei”.
Deși a venit mai târziu talentul dat de Dumnezeu, ea nu l-a îngropat, ci l-a sporit cât i-a stat în putere, aducând în fața Domnului o recoltă de volume tipărite.
Acum când scriu aceste rânduri pentru volumul care urmează să vadă lumina tiparului, ea este departe, acolo durere nu mai este.
Dar sunt sigură că ne vede și se bucură de faptul că familia ei va pune sub lumina tiparului tot ceea ce a scris până în ultima clipă, dar nu a mai apucat să le vadă între coperți.
O poezie premoniție este „Icoana bătrâneții”, în care parcă-și simte sfârșitul apropiindu-se cu pași repezi.
Aici îmi închei cuvântul pentru acest volumul (PE)TRECEREA POETEI, dorindu-i drum lin printre îngeri, draga mea prietenă, ELENA BORCUTI!