Domnul profesor Valentin ne propune un volum inedit de versuri, intitulat extrem de profund și sensibil Trăirile și frământările POETULUI, ce apare la prestigioasa editură din Baia Mare, editura eCreator, ce se află sub orchestra directă a scriitorului Ioan Romeo Roșiianu. Volumul face parte din colecția POESIS și pare că ar încununa sufletul și trăirile scriitorului.
Volumul se deschide cu un Cuvânt-Înainte, unde domnul profesor Valentin Lupea ni se confesează într-un mod extrem de sincer, de personal și confirmă faptul că a cochetat cu poezia dintotdeauna, că poezia a fost una dintre preocupările sale principale, pe lângă critica literară, folcloristica sau eseistica. Este un erudit desăvârșit.
Poezia a fost și rămâne pentru scriitor o punte spre descoperirea adevărului artistic, o formă de exprimare măreață ce îmbracă forme nemărginite, ce stârnește emoții și trăiri dintre cele mai frumoase și mai complexe în același timp.
Prezentul volum debutează cu o poezia, ce se intitulează De vorbă cu mine însumi. Este o poezie ce are ca temă trecerea ireversibilă a timpului, ce face apel la clipele trecute și o paralelă între vremurile trecute și cele prezente - Trec caravanele anilor în şir,/ trec amintirile mele-n delir,/ totul se duce ca şi când n-a fost,/ lăsându-mă sărac şi fără niciun rost. Poemul e dureros de adevărat, de sincer și cu un impact asupra lectorilor.
Un alt poem care mi-a rămas în minte este și Poetul, ca poezia, un poem despre creator și despre creație. Este un poem despre puterea creatoare, care se manifestă și are diferite etape, unele mai prolifice și altele mai puțin prolifice - Poetul, ca poezia/ îşi are şi el etapele lui,/ care-l rup uneori,/ din bucuria zburdalnică a vieții,/ ducându-l adesea,/ în acea învăluire în haina tristeții,/ a tristeții cunoaşterii,/ a tristeții metafizice,/ un sentiment/ al unei treceri ucigătoare.
Poezia În căutarea fericirii sugerează și scoate în evidență importanța și necesitatea de a ne bucura de viață, însă vocea lirică trage și-un semnal de alarmă asupra nevoii de a ne bucura de lucrurile mărunte în viață și cele care contează până la urmă pentru fiecare dintre noi, atunci când soarele apune și rămânem noi înșine cu sufletul nostru captivi între pereții camerei.
Poemul Speranțe pentru mai târziu amplifică crezul vocii lirice, cum că speranța nu moare niciodată. Versurile Speranțe pentru mâine,/ speranțe de lumină,/ speranțe de mai bine /mai treceți pe la mine! întăresc încrederea pentru o stare de mai bine, pentru un viitor mai prosper.
Domnul profesor Valentin Lupea și al său volum sunt de o sensiblitate aparte, scriitorul punându-și sufletul pe tavă, gata să fie devorat de iubire, de curaj, de speranță și de către noi, cititorii.
Vă îndemn să parcurgeți cu sufletul deschis acest volum de versuri, să cugetați asupra lui și să-l prețuiți!