Poezie de ION GEORGESCU MUSCEL

De-un timp de vreme, de mă-ntrebi
cine sunt sau ce sunt,
îți voi răspunde cu gândul pierdut,
cu suflet durut  -
Sunt Marius și Ruth...
Când le-au fost smulși
preaiubiții lor fii de la piept,
s-a smintit din lume măsura unghiului drept!
Avalanșe de vise, suspine și zbateri -
părinți și bunici, unchi și mătuși,  
frați în Iisus laolaltă duruți...
Îmi curg imagimi prin minte, fierbinți
Eliana, Naomi în dor de părinti...
Matei si Ioan rupți de plâns în vreun colț,
cu ochi aiuriți, cu sufletul stors...
Dar micul Ezechiel, drăguțul de el !
Îl vor adora ca pe floarea de crin,
precum odinioară, în vechiul Egipt,
Iosif pe Beniamin !
Ah,blestemata putere și sete de bani,
cum naște slugi viclene si perfide!
L-au luat,Doamne Iisuse, plânge mama,
l-au luat si pe micuț de lângă mine
să nu apuce-a-nvăța iubirea de Tine !
Ca glastră-n fereastră în toiu-nfloririi
Satanice mâini cu lame tăioase
încrestează frunza, din frunză curge sânge
în atâtea zile de ieri și azi
și încă-n atâtea zile de mâine !
Din filele Căr ii mai poate să răzbatăț
strigătul după prunci al Rahelei
ce nu se mai vrea mângâiată !
Sus inima, frați!E fiara-nfuriată...
dar crește-n noi revolta,și speranța crește -  
Săde te Domnul așa de vie durere în noi

tocmai pentru că ne iubește !
Când a adus Domnul pe prinșii noștri de război,
parcă visam -spunea împăratul poet...
Parcă visez la bucuria ce va să vină
să văd copiii slobozi zburând spre părinți,
iar oamenii planetei cu inimi fierbinți
să laude-n clocot iubirea divină !
Dar până atunci, cu glasul durut,
vă spun la toți, sunt Marius și Ruth