Poezii de Iulia Pațiu

Poeme fără titlu

1

în fiecare dimineață salut soarele
de la pămînt la cer îi cer o lămurire
de ce clopotul fierbinte trădează locul cu dangătul și
îndrăzneață nu mă ia în seamă

când trec pe lângă biserici îl salut pe Iisus
hei Iisus!

și îi cer pe cea care aș putea fi
în jocul simțurilor reală aici
să văd printre brândușe primăvara

ps
încălzesc cu suflul vocea
care soarbe liniștea clopotului
și mă las luminată de cuvânt
ca un pictor ce desenează zâmbetul pe chip
și pune iubire în inima de muzica sângelui zidită
îndumneziind integral fiecare particulă
instantaneu integrată
în ridicarea tăcerii din mine la cer

2

măreție în atitudine fără condiții fără așteptări
dă în clocot puținul care lipsește
și-n roșul de octombrie stagnează de adrenalină
prețul a ceea ce a trecut
prețul a ceea ce vine
prețul a ceea ce rămâne

în unduirea subțire generos selectivă
îngerul văzduhului
la gât cu crucea cu brațe egale
mă caută în cea care a murit
și-n câmpul electric între mental și emoțional mă alege pînă mă înalț
până mă întâmpină trilurile ADN
susținerea afectivă procesul de gândire
altfel direct subtil imposibil de atins

pe unda biochimică unde câmpul cuantic la ceasul atomic
influențează tot ce există pe lume celula și codul genetic
când miroase a Dumnezeu
înflorirea toamnei visătoare sentimentală dăruită
ghemotoc de must din bob mic arămiu în ochi căprui se adună
să gust
să văd cât de bun este Domnul

3

la micul dejun
precum la fiecare masă principală
ia fier
nutrient esențial în multiplicarea celulară
în spațiu orientată
și
cereale cacao vitamina C
ouă nuci spanac
desigur să te faci mare

ps
îngerii nu joacă poker
atunci când joacă poker și beau vodcă
uită să fie păzitori
și omul se accidentează...
îngerul meu păzitor însă
se joaca abracadabra cu mine
îndeobște pe versuri
și când dispar
bea înserarea turcoaz
cu leii întunericului

4

la cină
m-a prins toamna cu un coș țiclam de struguri
culeși din grădina creaturii cu floricele de porumb în buzunar
la sorocul vremii când se zămislește
din noroi fecund profeția
și
vîlvătaie de ghețuri în patul convertirii desveșmîntă via
unde malurile lespedei cu umbre de suflet prăvălesc îmbrățișarea
pe umeri de îngeri puri și goi

îngerul pământului copil matur
bea albastrul din lumină
și ca un luceafăr pe cer sihastru
crainic printre muze
freamătă
cum urc adânc
pe buze noaptea cu ninsoarea care vine
și traversează profund copacii sorbind din frunză clorofila

când intru și ies cu cuvinte albe ca neaua din rugă
scrie cu mine cu toamna
despre setea cu sete de cuminecătură
despre iubirea Biblică de făptură
și fructul iertării
în Biserica aflată cu sânge bun
în vița-de-vie de pe munte

5

m-ai omorât în ziua în care nu m-ai omorât

dar m-am născut ieri din pântecul mamii cu parfum
mă nasc și azi cu Domnul Dumnezeul meu la altar
și fără pauză mă voi naște mâine și mâine
din placenta din altă lume cu sângele din feți
între alte tentative

din rana morții mă nasc peste veac
în munți de piatră la izvor cu soarele smalț
căci fără mine sarea la ospăț
oceanul
fără spațiu fără timp flămând
nu are leac

ps
cu conștiința din conștiență
dispare distanța dintre pământ și cer
și adaptarea valorii fără zbor iese cu heruvimii din infern
instinctul raiului străbate fructul din atom

pps
paradisul s-a pierdut intact
(în substanța din atom)
cu îngerul din esența sîmburelui cel mai profund
cu valuri însuflețite în teaca amară
hai să strivim coaja
printre picături din brazdă să îl căutăm

6

e octombrie anotimp reîmbrăcat
ehei sufletul arde sângele îngheață
și toamna își cheltuie dărnicia

hai să citim împreună ce scrii
(nu mă interesează de ce scrii ci cum
în ce fel)
și minten te angajez ghid în dimensiunea traducerii
unde
rătăcim în voie după obiceiul cerului
risipă după plac în păcatul moral
să ne regăsim fii buni după obiceiul pământului
dincolo de hotarul uman al răbdării
de obicei cu pușchea pe limbă

ps
mă extind pe coala albă de hârtie
stelele se învârt cu carnea pe oase
soarele se învârte în versuri în raze
pe strune de-a-dreptul se aruncă de pe case
când supun încredințării imaculatul din poezie
și cu mortul în zale mă îngroapă de vie
ca o dragoste neîmpărtășită
de tine îmblânzită

7

alt octombrie

îngerul din care mă înaripez
din curcubeu ia certitudini pentru pământ
alese timpuriu de mierea și lămâia din cuvânt
în tăinuiri pe obrazul cerului să mă-ntrupez

văzduhul cu colțurile-n sprijin se dezleagă-n suflet
ghid printre semne minuni din soarele fierbinte
o lume-ntreagă martor din cuvinte
tresare sub orizontul din răsuflet

marea din genune darkviolet
plină ochi de idei fumegând fosforescente
devine aprinsă gheață sub rîvnele abstinente
incendiu din lacrimi pe valul incomplet

mulaj de fluturi pe sârma ghimpată decupez
tai sfori de flori uscate de pe mormânt
pe buze desfrunzite șterg praful tânăr sub acoperământ
secretul vălului de stele întruchipez

8

și alt octombrie

primul nufăr negru al primăverii
rămas ultimul mărturisitor al toamnei
elixir cu mir în extazul lunei
sclipește pentru întreg poporul serii

frunzele cos altiță pentru alteța regală
din vie vinul miraculos e foarte cuminte
ca o vrajă ce desfată ideea de sete
din povestea jumătate de tine acompaniată

9

stele cu boltă pe cerul în risipire
tresar galeș cu focul nopții
durerea în mișcare respiră pe-o amintire
de parcă ochii sprijină suflul vieții

mișcarea din durere clipește în simțire
mai mult decât dorul afectivității
stele cu boltă pe cerul în risipre
tresar galeș cu focul nopții

printre rânduri strecor universul de iubire
ceasul cu inima în aglomerații
din foc aprind lumânările din mănăstire
și-l rog pe poet cu Iisus în aspirații
în viața de apoi să ia stele cu boltă pe cerul în risipire