Poezii de Adela Onete

A trăi - trăire

Într-o lume mare, plină cu de toate,
prea puţină viaţă şi prea multă moarte!
Alergăm bezmetici după-navuţire
şi uităm esenţa: a trăi – trăire…
Frecventăm biserici, sperând la reînviere,
dar ne măsurăm credinţa doar în cai-putere,
cât îţi creşte averea, mai mare şi mai mare,

îţi creşte şi ţie plusul de valoare…
Şi, de sufletul-ţi se transformă-ncet, în putregai,
nici nu mai contează, scopul tău-i să ai,
iar, de-n juru-ţi miroase a foame şi a moarte,
nimic nu te atinge, tu eşti peste toate!
Dar va veni o vreme, când astea fi-vor scrum
şi-ai vrea să fi fost altul, să te-ntorci din drum,
să fi strâns prieteni, să fi strâns iubire,
să nu mai uiţi esenţa: a trăi – trăire…

Din boabe de piper şi coji de portocală


Şi de mă voi naşte, iar şi iar,
din boabe de piper şi coji de portocală,
coborî-voi să-ţi aduc în dar,
încă o zi, încă un cer şi înc-o seară.

Voi curge-ncet, prin vene de copac,
de mă vei vrea, îţi voi picura în palmă,
în strai ţesut din frunze, am să mă-mbrac
şi-ţi voi fi dans, şi foc, şi-ţi voi fi toamnă.

Te voi îmbăta apoi de mine
şi te voi plimba prin sfere de iubire,
îţi voi fi cald şi-ţi voi fi bine
şi dor de viaţă îţi voi fi, şi amintire...

Voi râde stropi de amurg în flori de măr,
şi-i voi presăra peste lacrimi, să nu mai doară,
voi pleca, încet, încet, pe aripă de zbor,
eu, cea din boabe de piper şi coji de portocală.

Gonesc


Azi sunt pasăre. Mâine voi fi zbor.
sunt ploaie - voi fi nor.
sunt vis. Şi mă trezesc.
Gonesc.

Azi sunt răspuns. Mâine voi fi întrebare.
sunt umbră - voi fi soare.
sunt cuvânt. Şi şoptesc.
Gonesc.

Azi sunt drum. Mâine voi fi cărare.
sunt insulă - voi fi mare.
sunt privire. Şi clipesc.
Gonesc.

Azi sunt poveste. Mâine voi fi vers.
sunt citibilă - mă veţi fi-nţeles.
sunt femeie. Şi iubesc.
Gonesc.

Azi sunt mâine. Mâine voi fi ieri.
sunt aici - voi fi nicăieri.
sunt tăcere. Şi tresar.
Dispar.

High technology


Ne-am rebranduit:
am devenit unidirecţionali
şi, neapărat, mai importanţi.
Suntem imuni la sentimente.
Îi arătăm cu degetul
pe cei ce mai ştiu să viseze
şi îi privim bizar
pe cei ce mai ştiu să râdă.
Le suntem superiori
oţelul este de cea mai bună calitate.
Muşchii feţei ni s-au atrofiat,
iar inima este în plin proces de criogenizare.
Mergem în pas ostăşesc spre nicăieri
şi suntem atenţi să nu ieşim din rând.
Ne hrănim cu propria lehamite.
E desuet să spui "iartă-mă",
iar "te iubesc" blochează  mecanismul.

Ne-am rebranduit.
Tipografiile lucrează la capacitate maximă,
mâine vom primi şi etichetele:
high technology.