Poezii de Ana Onică

Ningea cu scrisori

A fost război

bunicul meu poştaş era

un fel de legătură

dintre suferinţa şi speranţa

celor de-aici

cu a celor înrolaţi în război

                 

îşi ştergea lacrimile amare

cu podul palmei

când mătuşa Maria

îl bocea pe moş Ion

plângea şi el alături

de ţaca Ioana

când în coşciug a fost adus

unicul ei fecior – Anton

            

întro zi de vară spre seară

iarăşi urca în podul casei

dar...a fost oprit

la mijloc de scară

un glonte rătăcit

obligându-l

forţat să coboare

n-a mai urcat

         

peste ani la chindii

pe o altă scară

veseli copiii mei

urcară şi ei

în podul casei

ca mai apoi

să ningă cu scrisori

din geanta bunicului

          

scrisori îmbătrânite

scrisori

ce încă a mahorcă

miroseau

a pământ ce se află

între două gemete

a celor de aici

şi a celor

de dincolo

 

Toamnă tristă
                      

E toamnă tristă

şi bate un vânt uşor

copacii plâng cu lacrimi

curse în frunza lor

             

cerul închide geana

de mari şi greii nori

când omul drag de artă

pleacă dintre noi

              

a plecat şi n-a plecat

căci rolurile bune

cântecul ori cartea

vor exista neîncetat

             

ca lacrima de ploaie

ca cerul înstelat

vor dăinui ca o

dulce reverie

a sufletului însetat

de artă de frumos

de tot ce-i luminos

veşnică lor

amintire

 

Drumul  vieţii

Drumul care parcă

vine de nicăieri

nu are nici început

nici capătul

nu-i vezi

rătăceşte

ca într-un

labirint

prin zilele de

mâine de azi

şi de ieri

obosit de multiple

nefaste căutări

îşi găseşte

într-un sfârşit

stăpânul mult

prea de vreme

îmbătrânit

fiind singur

ca un cuc

în al vieţii

răsărit

singuratic

e şi la asfinţit

 

Lacrimi de ninsoare

De sub pleoapele-îngrelate

ale cerului bătrân

pe obrazul trist şi palid

lacrimi de ninsoare se preling

poate gerul va îngheţa durerea

strămoşilor noştri sfinţi

care în lupte şi-au dat viaţa

dar averea cu sfinţenie păstrând:

tradiţiile graiul

şi acest pământ

e durut

când cei de la putere strigă

că iubesc acest popor

când de fapt turbând

cu nepăsare îl împing

în groapa fără fund

a muribunzilor

şi părinţii duşi

se vaietă-n morminte

când văd ce fac copiii lor

se roagă-n ceruri

să-i oprească Domnul

cu lăcomie să nu fure tot

din ceea ce-a rămas

să lase măcar câtuş

de puţin nepoţilor

 

Chipul mamei

Mă trezii în zori şi găsii

picături de rouă cristalină

cernute din cer peste firele

de iarbă creştină

asemeni pelerinilor aveau

vârfurile plecate

parcă băteau mătănii

să scape de păcate

          

privind boabele

de rouă cristalină 

văzui chipul mamei - copilă

cu buzele arse de sete

avea mâinile de o schijă rănite

roşea iarba cu şuviţele

de sânge tânăr fierbinte

erau două: mama şi bunica

bunicul căzuse-n război

ea cu picioarele degerate

muncea alături de bunica

în Siberia de gheaţă

gonite de copoi

        

mai târziu avea casă şi masă

dar sufletul îi era pustiit

corpul ei tânăr plăpând

prea timpuriu îmbătrânit

 

 

alt regim copiii i-a silit

să plece din casă din ţară

ca păsările călătoare

să-şi caute rostul

printre străini

în lumea mare

ea rămase oftând

cu doruri grele şi amare

 

 Viaţa e ca o floare

Viaţa noastră e ca o floare

când înfloreşte

e la mare căutare

pe toţi îi bucură

cu a sa aromă

şi culoare

e trist când îi vine

ceasul

se ofilileşte

şi ne băgată

de nimeni

în seamă

dispare

         

unele flori au norocul

să aibă mai multe petale

răspândind un dulce parfum

îşi pun în evidenţă

a lor valoare

în timp ce altele se usucă

mult prea de vreme

            

sunt şi din cele

mai amărâte

de nimeni îndrăgite

şi nepreţuite

se ofilesc şi dispar

încă

neînflorite

 

La mila Domnului 

Domnul le vede

Pe toate, pe toţi,

Pe oamenii buni,

Pe nebuni şi pe hoţi,

Pe cei ce ne fac

Reforme mimate,

Pe cei ce din bănci

Scot miliarde furate.

Domnul îi vede

Pe toţi şi pe toate,

Vede guvernul

Investit peste noapte,

Vede cum unii se zbat

Între viaţă şi moarte,

Alţii îşi vând sufletul

Şi devin mai bogaţi,

Dar săraci peste noapte.

Doamne, dacă  îi vezi

Pe toţi şi pe toate,

Îndură-te de noi

Şi fă-ne dreptate.

 

  Îngrijorare

Ce se întâmplă Doamne

pe cer şi pe pământ

de mame disperate

copiii în braţe

îşi strâng

că-i fură sărăcia

şi-i duce peste

mări

şi cine ştie dacă-i

mai vede până

pleacă în cer

             

ca mama e şi

soarele

trist îşi adună

razele să nu le

ia vântoaicele

la întuneric

să le ferece

         

ce ne facem

Doamne

cum să mai trăim

fără de lumină

şi fără de copii

 

Măicuţa la apusul vieţii

Se vaită când afară

e timpul de ploae

plânge când cerul

e noros şi ceţos

i se macină

de durere

oasele când

gerul scârţie

sub tălpile

bocancilor

grei şi reci

ca sângele ei

şi doar când

cerul e senin

şi soarele o încălzeşte

mai puţin o aud oftând

 

     Visul 

Văzui un oraş de poveste,

Cu oameni veseli, fericiţi,

Nimeni nu se grăbeşte,

Nu se îmbulzeşte,

Toţi aşteaptă rândul cuminţi.

Urcând în troleibuz

Respectuoşi îşi zâmbesc,

Se ajută, amabili fiind,

Însă o gură rea m-a trezit

• Scoală, fa, noaptea n-ai dormit?

M-am trezit,

Ochii îmi deschid.

În jur culori sumbre,

Mizerie şi miros urât,

Feţe triste, zbârcite, chinuite,

Ascunse sub măşti de oi,

De porci, pline de noroi.

Acesta nu era vis,

Aceştea eram noi.

 

Labirintul  

Viaţa este un labirint

niciodată nu ştii unde

este începutul nici

capătul nu ştii unde e

simţi o chemare

ca un magnet

te atrage

te mistuie te frige

setea mare de dragoste

îţi usucă până la sânge

buzele inimii tinere

focul marei iubiri

şi sufletul ţi-l arde

laşi frate şi soră

laşi mamă şi tată

şi pleci în lumea

mare

iubirea

nu are hotare