După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
Poezii de Hura Mihaela
- Detalii
- Scris de: Hura Mihaela
- Categorie: Poezie
- Accesări: 17
Povestea ta
Copile,-n inima ta crește
o lume-ntreagă de magie,
în care Făt-Frumos clădește
un vis și o împărăție.
La tine, prin nămeți sosește
un Moș ce-aduce bucurie,
în casă, bradul strălucește
și iarna-ți povestește ție
de o Crăiasă de zăpadă
dintr-un tărâm de prea departe.
Tu lasă-ți inima s-o vadă,
n-o-nchide într-un colț de carte.
Prin ochii tăi se plimbă zâne
și zmei, și păsări fermecate,
iar sub pernuța ta rămâne
un vis în care-aievea-s toate.
La geamul tău e dimineață
și râde-n soare-un curcubeu.
Fii bun, copile, și mă-nvață
să intru-n basmul tău și eu.
Desenul meu
Astăzi, doamna-nvățătoare
ne-a vorbit despre natură,
iar la ora de pictură
toți am desenat o floare.
Ne-a spus doamna: -Orișicine
are voie să aleagă
floarea care-i este dragă,
s-o picteze cât mai bine.
M-am gândit și mi-am dat seama
că eu n-am flori preferate,
mie-mi par frumoase toate.
Și-atunci, am pictat pe mama.
Iar când doamna a venit
și-a văzut pictura mea,
a râs într-un fel, așa...
Oare s-o fi necăjit?
Înainte de culcare,
mi-a zis mama: -A sunat
doamna ta învățătoare
și mi-a spus ce-ai desenat.
Ce-i cu mama, de ce plânge
și de ce mă pupă-atât
și mă mângâie pe gât?
Of, ce tare mă mai strânge...
Ce-i cu ea, cine-și dă seama?
Zău că n-o-nțeleg pe mama.
Iarnă cu miros de stele
A venit iarna-ntr-o noapte
și-a bătut la geamul meu
mirosind a mere coapte
și-a surâs de Dumnezeu.
Mi-a adus zăpadă multă,
eu i-am mulțumit râzând.
Hai și tu, vino și-ascultă
fulgi în palma mea cântând!
Vântul suflă peste casă
curcubeu de stele mici;
soba-i caldă, nici nu-mi pasă -
du-te, vântule, de-aici!
Ninge vesel de trei zile
și miroase ca-n Ajun.
A venit iarna, copile,
vrei să-l vezi pe Moș Crăciun?
Un copil
Un copil a spus odată:
-Mamă, ceru-i ca o mare.
Mama s-a uitat spre zare
și-a văzut marea-nspumată.
Un copil a spus așa:
-Uite-un nor, parcă-i un fus.
Mama s-a uitat în sus
și-a-nceput a depăna.
A-ntrebat copilul: -Oare
de ce plânge Luna bună?
Mama s-a uitat la Lună
și-a spus: -Plânge după Soare.
Dacă pot să văd și eu
Luna-n lacrimi după Soare,
norul - fus și cerul - mare,
un copil e-un Dumnezeu.
Ce gândește o băltuță
O băltuță oarecare
de pe-o margine de drum
se întreabă-n disperare:
-Ce-am să mă mai fac de-acum?
Ploaia văd că-i cam pe ducă
și răsare soarele;
simt așa, că mă apucă
toate supărările.
Știu și eu că-i primăvară,
doar e martie, ce vrei,
și se încălzește-afară,
ca să iasă ghiocei.
Nu-s chiar tare tinerică -
de opt zile tot băltesc -
dar mă ia așa o frică,
n-aș vrea să secătuiesc.
N-am avut zile ușoare;
oamenii nu mă iubesc,
căci se udă la picioare
când în mine nimeresc,
iar mașinile, haine,
m-au călcat de-atâtea ori
și s-au adăpat din mine
sumedenie de ciori.
Nu sclipesc, sunt cenușie,
de căldură mult mă tem
și niciun poet n-ar scrie
despre baltă vreun poem.
Dar, în serile senine,
când pe cer nu-i niciun nor,
oglindesc adânc în mine
strălucirea stelelor
și mă simt, atunci, frumoasă,
nu mai sunt chiar un nimic...
Du-te, soare, și mă lasă,
vreau să mai trăiesc un pic!
Cum bârfesc zmeii
Într-o frumoasă dimineață,
în Codru, la o cafenea,
cu câte o cafea în față,
doi zmei vorbesc despre ceva,
cu barba sprijinită-n coate:
-Auzi? Tu care zici c-o fi
eroul cel mai dur din toate
poveștile pentru copii?
-Mm... habar n-am, nu m-am gândit...
Eu zic așa, că... Moș Crăciun!
-Hai, lasă-mă! Chiar m-ai uimit -
moșneagul ăla gras și bun??
-Da, măi. Tu te-ai gândit vreodată
c-așa cum e, și gras, și moș,
poate zbura prin lumea toată
și se strecoară printr-un coș?
-Mda... ai și tu dreptatea ta,
e tare Moșu'. Dar mai tare
e Baba-Cloanța, că e rea
și are mătură-n parcare.
Tu știi cât mi-am dorit și eu
o mătură, să zbor cu ea?
-Da' la ce-ți trebuie? Ești zmeu,
doar poți și singurel zbura.
-Sigur că pot, da-mbătrânesc,
nici nu mai am viteză mare,
iar câteodată amețesc
și-aripile mă dor cam tare.
-Serios? Să știi c-am auzit
mulți zmei plângându-se așa;
eu cred că ai vreun deficit
de fier sau vitamina A.
-Nu știu exact ce-o fi cu mine,
dar cel mai rău e că s-a prins
și Făt-Frumos că nu mi-e bine,
și mă atacă dinadins.
-Minunea aia fandosită??
S-a cam certat, am auzit,
cu Cosânzeana sclifosită
și cică s-au și despărțit.
-Pe bune? Da' de unde știi?
-Mi-a povestit un căpcăun -
ăla cu șapteșpe copii.
Da' m-a rugat să nu mai spun.
-Aaa, ăla minte de îngheață...
Mi-a povestit mie odată
că a văzut o cotoroanță
în rochie și coafată.
-Să știi că știe el ce-a zis,
fiindcă mi-a spus lupul Mardare
că Baba-Cloanța și-a deschis
Salon de înfrumusețare.
-Pfuai! S-au prostit cucoanele...
În loc să sperie copii,
acum o fac pe zânele?
S-au dus poveștile, să știi...
Oftând cu mult-amărăciune,
au tras concluzia cei doi
că au rămas, orice s-ar spune,
doar zmeii cei mai duri eroi.
Moș Crăciun și lupul rău
Cu desaga în spinare,
merge Moșul pe-o cărare
prin pădure, căci se pare
că puțin s-a rătăcit.
Și-i atât de obosit...
Renii-n urmă au rămas
la un prelungit popas,
fiindcă i-au strigat, în cor,
că-s sătui de-atâta zbor.
Și acum e singurel...
Dar deodată, lângă el
dintr-o tufă a sărit
un lup mare și zbârlit:
-Un' te duci, scumpete mică?
Nu cumva la o bunică?
Moșul a rămas trăsnit -
„Lupul o fi-nnebunit??”
-Ce e, lupule, cu tine?
Ești bătrân?Nu mai vezi bine?
Însă lupul dă-nainte:
-Un' te duci, fată cuminte?
Și-n desagă n-ai cumva
ceva ce-aș putea mânca?
-Lupule, n-ar fi mai bine
să te uiți atent la mine?
Am păr alb și barbă mare -
semăn cu Scufița, oare??
Lupul se uită la Moșu',
îi vede doar fesul roșu
și începe a răcni:
-Crezi că mă poți păcăli?
Ți-ai pus barbă și-ai sperat
că pe lup l-ai înșelat?
Știu, Scufiță, cine-mi ești;
am citit și eu povești.
Dă desag-ncoa', mai bine,
altfel te mănânc pe tine,
cu barbă, cu păr, cu tot!
-Gata, simt că nu mai pot!
Lupule,-ți mai spun o dată:
dacă-ți semăn eu c-o fată,
ai probleme foaaarte mari.
Mergi și pune-ți ochelari!
De nu, îți promit eu ție:
te transform în jucărie
și sub brad am să te pun
la Scufița, în Ajun!
O căsuță plictisită
Început de toamnă cu vânt îndrăzneț.
O căsuță albă de la Voroneț
șade zgribulită și nimic nu-i place,
fiindcă de trei zile ploaia nu-i dă pace;
îi tot bate-n ziduri și-n acoperiș,
chiar și prin ferestre intră pe furiș,
îi udă cerdacul, ușa i-o pictează,
o sâcâie-ntruna și o enervează.
-Lasă-mă odată, vreme dușmănoasă!
Mi-a ajuns o vară rece și ploioasă.
Din pricina ta, tot satul bocește;
ia fii tu drăguță și te potolește!
Nu vezi că-n grădină ai făcut băltoace,
iar stăpânei mele gura nu-i mai tace,
fiindcă trandafirul pe care-l iubește
se-neacă, sărmanul, și se ofilește?
Știu și eu că-i toamnă, dar mai taci și tu,
peste alte sate-ncearcă și te du!
Ia-ți cu tine vântul și norul răzleț.
Ce-ți veni să umbli doar prin Voroneț?
Și-mbufnată, casa ușile și-a-nchis,
așteptând să treacă și acest plictis.
Supărări de spiriduși
La Pol ninge tare frumos
și fulgi râd pe cer, jucăușii,
dar Moșu-i grozav de nervos -
l-au scos din răbdări spiridușii.
Sunt harnici, ce-i drept, și voioși,
fac treabă pe brânci nopți și zile,
da-s tare de tot sperioși,
sensibili ca niște zambile.
Acum, când e Moșul grăbit,
căci vine îndată Ajunul,
micuții s-au pus pe bocit
și nu mai muncește niciunul.
-Ce-i, frate, cu voi, ce-ați pățit? -
i-a luat Moșul de dimineață.
-Răspunderea ne-a copleșit
și nu mai putem face față.
Tot anul muncim, cum ne știi,
să-ți umplem enorma desagă
din care primesc jucării
copiii din lumea întreagă.
Dar puștii de azi nu mai țin
la cărți, cai de lemn, trotinete;
ne cer telefon cu touchscreen
și laptop, iPod și tablete.
Tot puștiu-i acum competent
și-nvață IT din pruncie,
doar noi nu suntem la curent
cu ultima tehnologie.
Te-am tot cicălit, ani la rând,
să ne mai trimiți pe la școală.
Ei, spune, acum ce-ai de gând?
Desaga cea mare e goală
și sute de mii de copii
te-așteaptă, ca-n zilele bune,
să-mprăștii din sac jucării.
Ce faci tu acum, Moș Crăciune?
Știind Moșul că-i vinovat
și vrând să rezolve problema,
un gând i-a venit, nesperat:
-Ia stați! Ascultați stratagema!
Nu-i cazul deloc să fiți triști,
căci am rezolvarea pe masă:
chiar mâine v-aduc specialiști
în tehnici de ultimă clasă
și-n cel mult o lună veți ști
să faceți, ca nimeni din lume,
tot felul de noi jucării
de nu le pot spune pe nume.
Deci luați-vă inima-n dinți,
puneți-vă burta pe carte
și nu mă mai scoateți din minți,
că vreau, de Crăciun, s-avem parte
(știind că sunteți silitori)
de cele mai cool sărbători.
Două roșii și-un ecler
Pe un raft, în frigider,
două roșii și-un ecler
lângă un castron cu ciorbă
s-au trezit intrând în vorbă :
- Domnule ecler, am vrea
să vă întrebăm ceva.
- Chiar vă rog să mă-ntrebați.
- Sper să nu vă supărați,
dar noi credem că-i firesc
să știm la ce folosesc
toate lucrurile-n lume.
Așadar, ne puteți spune
la ce-i bun în casa noastră
un ecler ca dumneavoastră?
Noi suntem două tomate
și intrăm cam în de toate :
și în paste, și în pizza,
mai gustoasă-i și ciorbița
iar tocana, nu mai spun,
noi îi dăm un gust mai bun.
Înainte să ne coacem,
bune murături ne facem;
ca să nu mai pomenim
că suntem și de regim,
căci salata e, se știe,
sănătate-n farfurie,
poți să-i pui și busuioc
și nu te îngrași deloc.
Avem fier și vitamine
și nu facem decât bine.
Da, și peste toate cele,
mai suntem și frumușele.
Dar o prăjitură mare
cam la ce-i folositoare?
- Domnișoarelor, știu bine,
nu vă comparați cu mine;
eu sunt mare și cremos,
lunguieț și lipicios,
foarte dulce, am glazură
și fac neplăceri în gură,
căci eclerul, chiar de-ți place,
carii multe poate face.
Aș vrea mai finuț să fiu,
dar sunt lung și durduliu
și știu bine, peste toate,
că n-aduc nici sănătate -
n-am nici fier, nici vitamine,
nu fac niciun fel de bine.
Dar spuneți-mi mintenaș :
când e trist un copilaș
și mămica vrea să șteargă
de pe pleoapa lui cea dragă
orice strop de lăcrimioară,
o să-i dea o roșioară?
O să-i facă o salată
dintr-o rumenă tomată?
O să-i spună cât fier are
roșia încântătoare?
Ei, vedeți, domnițelor,
toate își au rostul lor
și, chiar dacă n-are fier,
tot e bun și un ecler,
când alung-un nor vrăjmaș
dintr-un ochi de copilaș.