Poezii de Hura Mihaela

Povestea ta

Copile,-n inima ta crește

o lume-ntreagă de magie,

în care Făt-Frumos clădește

un vis și o împărăție.

La tine, prin nămeți sosește

un Moș ce-aduce bucurie,

în casă, bradul strălucește

și iarna-ți povestește ție

 

de o Crăiasă de zăpadă

dintr-un tărâm de prea departe.

Tu lasă-ți inima s-o vadă,

n-o-nchide într-un colț de carte.

 

Prin ochii tăi se plimbă zâne

și zmei, și păsări fermecate,

iar sub pernuța ta rămâne

un vis în care-aievea-s toate.

 

La geamul tău e dimineață

și râde-n soare-un curcubeu.

Fii bun, copile, și mă-nvață

să intru-n basmul tău și eu.

 

Desenul meu

 

Astăzi, doamna-nvățătoare

ne-a vorbit despre natură,

iar la ora de pictură

toți am desenat o floare.

 

Ne-a spus doamna: -Orișicine

are voie să aleagă

floarea care-i este dragă,

s-o picteze cât mai bine.

 

M-am gândit și mi-am dat seama

că eu n-am flori preferate,

mie-mi par frumoase toate.

Și-atunci, am pictat pe mama.

 

Iar când doamna a venit

și-a văzut pictura mea,

a râs într-un fel, așa...

Oare s-o fi necăjit?

 

Înainte de culcare,

mi-a zis mama: -A sunat

doamna ta învățătoare

și mi-a spus ce-ai desenat.

 

Ce-i cu mama, de ce plânge

și de ce mă pupă-atât

și mă mângâie pe gât?

Of, ce tare mă mai strânge...

 

Ce-i cu ea, cine-și dă seama?

Zău că n-o-nțeleg pe mama.

 

Iarnă cu miros de stele

 

A venit iarna-ntr-o noapte

și-a bătut la geamul meu

mirosind a mere coapte

și-a surâs de Dumnezeu.

 

Mi-a adus zăpadă multă, 

eu i-am mulțumit râzând.

Hai și tu, vino și-ascultă

fulgi în palma mea cântând!

 

Vântul suflă peste casă

curcubeu de stele mici;

soba-i caldă, nici nu-mi pasă -

du-te, vântule, de-aici!

 

Ninge vesel de trei zile

și miroase ca-n Ajun.

A venit iarna, copile,

vrei să-l vezi pe Moș Crăciun?

 

Un copil

 

Un copil a spus odată:

-Mamă, ceru-i ca o mare.

Mama s-a uitat spre zare

și-a văzut marea-nspumată.

 

Un copil a spus așa:

-Uite-un nor, parcă-i un fus.

Mama s-a uitat în sus

și-a-nceput a depăna.

 

A-ntrebat copilul: -Oare

de ce plânge Luna bună?

Mama s-a uitat la Lună 

și-a spus: -Plânge după Soare.

 

Dacă pot să văd și eu

Luna-n lacrimi după Soare,

norul - fus și cerul - mare,

un copil e-un Dumnezeu.

 

Ce gândește o băltuță

 

O băltuță oarecare

de pe-o margine de drum

se întreabă-n disperare:

-Ce-am să mă mai fac de-acum?

Ploaia văd că-i cam pe ducă

și răsare soarele;

simt așa, că mă apucă

toate supărările.

Știu și eu că-i primăvară,

doar e martie, ce vrei,

și se încălzește-afară,

ca să iasă ghiocei.

Nu-s chiar tare tinerică -

de opt zile tot băltesc -

dar mă ia așa o frică,

n-aș vrea să secătuiesc.

N-am avut zile ușoare;

oamenii nu mă iubesc,

căci se udă la picioare

când în mine nimeresc,

iar mașinile, haine,

m-au călcat de-atâtea ori

și s-au adăpat din mine

sumedenie de ciori.

Nu sclipesc, sunt cenușie,

de căldură mult mă tem

și niciun poet n-ar scrie

despre baltă vreun poem.

 

Dar, în serile senine,

când pe cer nu-i niciun nor,

oglindesc adânc în mine

strălucirea stelelor

și mă simt, atunci, frumoasă,

nu mai sunt chiar un nimic...

 

Du-te, soare, și mă lasă,

vreau să mai trăiesc un pic!

Cum bârfesc zmeii

 

Într-o frumoasă dimineață,

în Codru, la o cafenea,

cu câte o cafea în față,

doi zmei vorbesc despre ceva,

cu barba sprijinită-n coate:

 

-Auzi? Tu care zici c-o fi

eroul cel mai dur din toate

poveștile pentru copii?

-Mm... habar n-am, nu m-am gândit...

Eu zic așa, că... Moș Crăciun!

-Hai, lasă-mă! Chiar m-ai uimit -

moșneagul ăla gras și bun??

-Da, măi. Tu te-ai gândit vreodată

c-așa cum e, și gras, și moș,

poate zbura prin lumea toată

și se strecoară printr-un coș?

-Mda... ai și tu dreptatea ta,

e tare Moșu'. Dar mai tare

e Baba-Cloanța, că e rea

și are mătură-n parcare.

Tu știi cât mi-am dorit și eu

o mătură, să zbor cu ea?

-Da' la ce-ți trebuie? Ești zmeu,

doar poți și singurel zbura.

-Sigur că pot, da-mbătrânesc,

nici nu mai am viteză mare,

iar câteodată amețesc

și-aripile mă dor cam tare.

-Serios? Să știi c-am auzit

mulți zmei plângându-se așa;

eu cred că ai vreun deficit

de fier sau vitamina A.

-Nu știu exact ce-o fi cu mine,

dar cel mai rău e că s-a prins

și Făt-Frumos că nu mi-e bine,

și mă atacă dinadins.

-Minunea aia fandosită??

S-a cam certat, am auzit,

cu Cosânzeana sclifosită

și cică s-au și despărțit.

-Pe bune? Da' de unde știi?

-Mi-a povestit un căpcăun -

ăla cu șapteșpe copii.

Da' m-a rugat să nu mai spun.

-Aaa, ăla minte de îngheață...

Mi-a povestit mie odată

că a văzut o cotoroanță

în rochie și coafată.

-Să știi că știe el ce-a zis,

fiindcă mi-a spus lupul Mardare

că Baba-Cloanța și-a deschis

Salon de înfrumusețare.

-Pfuai! S-au prostit cucoanele...

În loc să sperie copii,

acum o fac pe zânele?

S-au dus poveștile, să știi...

 

Oftând cu mult-amărăciune,

au tras concluzia cei doi

că au rămas, orice s-ar spune,

doar zmeii cei mai duri eroi.

 

Moș Crăciun și lupul rău

Cu desaga în spinare,

merge Moșul pe-o cărare

prin pădure, căci se pare

că puțin s-a rătăcit.

Și-i atât de obosit...

Renii-n urmă au rămas

la un prelungit popas,

fiindcă i-au strigat, în cor,

că-s sătui de-atâta zbor.

Și acum e singurel...

 

Dar deodată, lângă el

dintr-o tufă a sărit

un lup mare și zbârlit:

-Un' te duci, scumpete mică?

Nu cumva la o bunică?

 

Moșul a rămas trăsnit -

„Lupul o fi-nnebunit??”

-Ce e, lupule, cu tine?

Ești bătrân?Nu mai vezi bine?

 

Însă lupul dă-nainte:

-Un' te duci, fată cuminte?

Și-n desagă n-ai cumva

ceva ce-aș putea mânca?

 

-Lupule, n-ar fi mai bine

să te uiți atent la mine?

Am păr alb și barbă mare - 

semăn cu Scufița, oare??

 

Lupul se uită la Moșu',

îi vede doar fesul roșu

și începe a răcni:

-Crezi că mă poți păcăli?

Ți-ai pus barbă și-ai sperat

că pe lup l-ai înșelat?

Știu, Scufiță, cine-mi ești;

am citit și eu povești.

Dă desag-ncoa', mai bine,

altfel te mănânc pe tine, 

cu barbă, cu păr, cu tot!

 

-Gata, simt că nu mai pot!

Lupule,-ți mai spun o dată:

dacă-ți semăn eu c-o fată,

ai probleme foaaarte mari.

Mergi și pune-ți ochelari!

De nu, îți promit eu ție:

te transform în jucărie

și sub brad am să te pun

la Scufița, în Ajun!

 

O căsuță plictisită

Început de toamnă cu vânt îndrăzneț.

O căsuță albă de la Voroneț

șade zgribulită și nimic nu-i place,

fiindcă de trei zile ploaia nu-i dă pace;

 

îi tot bate-n ziduri și-n acoperiș,

chiar și prin ferestre intră pe furiș,

îi udă cerdacul, ușa i-o pictează,

o sâcâie-ntruna și o enervează.

 

-Lasă-mă odată, vreme dușmănoasă!

Mi-a ajuns o vară rece și ploioasă.

Din pricina ta, tot satul bocește;

ia fii tu drăguță și te potolește!

 

Nu vezi că-n grădină ai făcut băltoace,

iar stăpânei mele gura nu-i mai tace,

fiindcă trandafirul pe care-l iubește

se-neacă, sărmanul, și se ofilește?

 

Știu și eu că-i toamnă, dar mai taci și tu,

peste alte sate-ncearcă și te du!

Ia-ți cu tine vântul și norul răzleț.

Ce-ți veni să umbli doar prin Voroneț?

 

Și-mbufnată, casa ușile și-a-nchis,

așteptând să treacă și acest plictis.

 

Supărări de spiriduși

La Pol ninge tare frumos

și fulgi râd pe cer, jucăușii,

dar Moșu-i grozav de nervos -

l-au scos din răbdări spiridușii.

Sunt harnici, ce-i drept, și voioși,

fac treabă pe brânci nopți și zile,

da-s tare de tot sperioși,

sensibili ca niște zambile.

Acum, când e Moșul grăbit,

căci vine îndată Ajunul,

micuții s-au pus pe bocit

și nu mai muncește niciunul.

-Ce-i, frate, cu voi, ce-ați pățit? -

i-a luat Moșul de dimineață.

-Răspunderea ne-a copleșit

și nu mai putem face față.

Tot anul muncim, cum ne știi,

să-ți umplem enorma desagă

din care primesc jucării

copiii din lumea întreagă.

Dar puștii de azi nu mai țin

la cărți, cai de lemn, trotinete;

ne cer telefon cu touchscreen

și laptop, iPod și tablete.

Tot puștiu-i acum competent

și-nvață IT din pruncie,

doar noi nu suntem la curent

cu ultima tehnologie.

Te-am tot cicălit, ani la rând,

să ne mai trimiți pe la școală.

Ei, spune, acum ce-ai de gând?

Desaga cea mare e goală

și sute de mii de copii

te-așteaptă, ca-n zilele bune,

să-mprăștii din sac jucării.

Ce faci tu acum, Moș Crăciune?

Știind Moșul că-i vinovat

și vrând să rezolve problema,

un gând i-a venit, nesperat:

-Ia stați! Ascultați stratagema!

Nu-i cazul deloc să fiți triști,

căci am rezolvarea pe masă:

chiar mâine v-aduc specialiști

în tehnici de ultimă clasă

și-n cel mult o lună veți ști

să faceți, ca nimeni din lume,

tot felul de noi jucării

de nu le pot spune pe nume.

Deci luați-vă inima-n dinți,

puneți-vă burta pe carte

și nu mă mai scoateți din minți,

că vreau, de Crăciun, s-avem parte

(știind că sunteți silitori)

de cele mai cool sărbători.

 

Două roșii și-un ecler

 

Pe un raft, în frigider,

două roșii și-un ecler

lângă un castron cu ciorbă

s-au trezit intrând în vorbă :

- Domnule ecler, am vrea 

să vă întrebăm ceva.

- Chiar vă rog să mă-ntrebați.

- Sper să nu vă supărați,

dar noi credem că-i firesc 

să știm la ce folosesc

toate lucrurile-n lume.

Așadar, ne puteți spune

la ce-i bun în casa noastră

un ecler ca dumneavoastră?

Noi suntem două tomate

și intrăm cam în de toate :

și în paste, și în pizza,

mai gustoasă-i și ciorbița

iar tocana, nu mai spun,

noi îi dăm un gust mai bun.

Înainte să ne coacem,

bune murături ne facem;

ca să nu mai pomenim

că suntem și de regim,

căci salata e, se știe,

sănătate-n farfurie,

poți să-i pui și busuioc

și nu te îngrași deloc.

Avem fier și vitamine

și nu facem decât bine.

Da, și peste toate cele,

mai suntem și frumușele.

Dar o prăjitură mare

cam la ce-i folositoare?

- Domnișoarelor, știu bine, 

nu vă comparați cu mine;

eu sunt mare și cremos,

lunguieț și lipicios,

foarte dulce, am glazură

și fac neplăceri în gură,

căci eclerul, chiar de-ți place,

carii multe poate face.

Aș vrea mai finuț să fiu,

dar sunt lung și durduliu

și știu bine, peste toate,

că n-aduc nici sănătate -

n-am nici fier, nici vitamine,

nu fac niciun fel de bine.

 

Dar spuneți-mi mintenaș :

când e trist un copilaș

și mămica vrea să șteargă

de pe pleoapa lui cea dragă

orice strop de lăcrimioară,

o să-i dea o roșioară?

O să-i facă o salată

dintr-o rumenă tomată?

O să-i spună cât fier are

roșia încântătoare?

 

Ei, vedeți, domnițelor,

toate își au rostul lor

și, chiar dacă n-are fier,

tot e bun și un ecler,

când alung-un nor vrăjmaș

dintr-un ochi de copilaș.