DRAGOSTE DE TATĂ
Fetița mea, e iarăși lună plină
Ca-n noaptea-n care tu te-ai și născut
Atât e de curată, și senină
Cum niciodată parcă, n-ar fi vrut
De câte ori privesc cum se ridică
Regină între nori și printre stele
De-atâtea ori pe spate mă furnică
Că tu ești fiica visurilor mele
Tu tristă să nu fii, fetița tatei
Și dorul rău nicicând să nu te-ajungă
Tu vei pluti mereu pe luciul apei
Iar norii cu cristal or să te plângă
Sunt tatăl tău, așa eu voi rămâne
Să nu te îndoiești de vorba asta
Mă strigă azi, și voi ajunge mâine
Chiar dacă-n spate m-ar lovi năpasta
Îmi iau puterea numai de la lună
Dar tu plecată ești, așa departe!...
De-ai fi aproape, ai să-mi fii lumină
Iar dorurile scrise într-o carte
Am fost un tânăr, și-am îmbătrânit
Și-n versuri îți declin de azi ștafeta
Prin tine simt că am întinerit
Deci tu, fetita mea, ești amuleta
Distanța dintre noi nu-i materiálă
Iar luna plină azi ne va răzbi
Gândirea tuturor e ancestrală
Dar fiica și-al său tată s-or grăbi
Și astfel îți dedic, al meu odor
Atâta cât un tată poate face
Să vii acasă, să mă înfior
De dragostea de tată, apoi...pace.
ȘOAPTELE PÂINII
Cum miroase tată, pâinea coaptă?
Pâinea caldă scoasă din cuptor...
Nerostita pâinii, caldă șoaptă
Azi mă cheamă mamă, în pridvor
Ați încărunțit în vreme, peste ani
Dragii mei părinți, eu vă iubesc
De n-am alerga în viață după bani
N-am ști ce înseamnă "părăsesc"
Am ajuns la rândul meu, părinte
Și cuptorul casei, pâine coace
Cât se coace pâinea,-mi vin în minte
Vremuri vechi, ce nu se vor întoarce
Pâinea coapta mamă, cum miroase?
Dimineața-n zori, și peste noapte
Am atâtea amintiri frumoase -
Ale pâinii calde, blânde șoapte.
FATA DE LA ȚARĂ
Ai auzit, sau ai citit ce-i marea
Cum valurile-n maluri i se sparg
Din briză,-n dimineți, să-i simți răcoarea
De pe nisipul ars să scrutezi zarea
În larg să vezi, un legănat catarg...
Dar tu, o simplă fată de la țară
Trăită într-un sat îndepărtat
Să nu ajungi vreodată de ocară
Te-ai dus pe câmp, departe, şi-ntr-o doara
De toate și de tot, te-ai despuiat
Și-n iarba cea înaltă te-ai lungit
Și îți spuneai că astfel tu faci plajă
Sub verii soare trupu,-ți dezgolit
Mă-ndeamnă la păcat și la iubit
Iar frumusețea ta, m-a pus sub vrajă
Să nu mai pleci de-aici, așa prefer
Ca trupul numai eu să ți-l alint
Iar marea să-ți rămână un mister
Nedeslușit, și foarte efemer
Frumoasa mea, cu ochii de argint
Imaginea cu tine-n iarbă, nudă
E-ascunsă-n sinea mea, ca o comoară
Și după ani întregi, de scris cu trudă
Când mintea mea va bântui zăludă
Eu n-am să uit, pe fata de la țară.
TU EȘTI O PICĂTURĂ
Tu ești o picătură ce se scurge
Din vârful unei frunze verzulii
Prin tine toată viața îmi va plânge
Și-acest aspect nu aș dori să-l știi
Tu ești o picătură într-o mare
Curată cum e cel mai pur cristal
Purtată între valuri de uitare
Sticloasă și cu luciu de opal
Tu ești o picătură de nectar
Sorbită-n dimineață, pe răcoare
Sub tine azi îmi stabilesc hotar
Ca să te prind, la orice clint de boare
Tu ești o picătură între multe
Ce stau să cadă morte,-ntre cei vii
Ești singura ce știe să asculte
Galopul trepidant de bidivii
Tu ești o picătură cum niciuna
Nu va mai fi ca tine, niciodată
Să știi că mie nu îmi ești totuna
Și-am să te sorb, de fiecare dată.
IUBEŞTE-MĂ ACUM
Iubeşte-mă acum, când îți ofer
În flăcări, trupul meu fierbinte
Vei dezlega iubindu-mă, mister
Ce nu l-a dezlegat nicio sorginte
Iubeşte-mă acum, cât se mai poate
Nu sta pe gânduri ca un diletant
Pornit de gemete, să treci la fapte
Descoperi-vei mitul sacrosant
Iubeşte-mă acum, în astă seară
Sunt plină de dorinți ce nu le știi
Ai să le afli numai într-o doară
De îndrăznești alăturea să-mi vii
Iubeşte-mă acum, și vei vedea
Că la trezire,-n mii de dimineți
Nu va fi văl, nici urmă de perdea
Să ne separe-n multe mii de vieți
Iubeşte-mă acum, îți sunt ofrandă
Si devorează-mă-n fiece noapte
Spre zori, în fața casei, pe verandă
Ne-om desfăta dupa amor, prin şoapte.
NIMIC
Nimic n-a mai rămas în lumea asta
De care să mă simt îmbărbătat
De-o vreme-ncoace m-a lovit năpasta
Și singur stau pe-o bancă,-ngândurat
Nimic pe lume nu-i mai scump ca viața
Eu am iubit-o necondiționat...
Dar firul ei, subțire precum ața
Se rupe-atunci când nu te-ai așteptat
Nimic nu poate să-mi întoarcă anii
Să de-ndărăt tot timpul ce-a trecut
Pe-o bancă stau, și poate doar castanii
Știu câte-n viața asta m-au durut
Nimic nu este chiar atât de simplu
Încât să treci prin viață prea ușor
E-un Univers întreg, și este amplu
Pe zi ce trece se transformă-n dor
Nimic nu-nseamnă omul ce ajunge
În iarna vieții lui, așa de mic...
Precum ajuns-am eu, şi-ncep a plânge
Că om am fost, și-acuma sunt nimic.
FOCŞANI
Mi-ai fost cămin, de când deschis-am ochii
Cămin rămas-ai, peste ani și ani
Și zi de zi, de tine mă apropii
Frumosul meu, iubit oraș, Focșani
În ale tale școli, eu am studiat...
Nu-s eminent, mai luam și câte-un patru
Apoi plângeam amarnic, cu oftat
Pe-o bancă, sub castani, în parc la Teatru.
La filme cu bătăi, sau indiene
De lume era plină toată strada
Copii, bărbați, femei lacrimogene...
Știți unde?...chiar la Cinema Balada !
Cum te cutreieram eu primăvara
Ai mei spunându-mi, că-s un derbedeu
Și numai când sfârșită era vara
Mă dezlipeam de tine, Ateneu.
Iar prima mea iubire arsă-n pripă
Sub doi copaci bătrâni, și seculari
Iubire ce a fost doar o risipă
O știu prea bine, și cei Doi Stejari
Duminica îți vizitam Oborul...
Așa cum cetățenii toți, făceau
Talciocului mereu o să-i duc dorul
Și micilor de pe grătar, ce sfârâiau.
Sa plec la oaste, mare chin a fost
Dar am îndeplinit numai dorința tatei
Acum socot că a avut un rost
Căci te veghez, de la Casa Armatei
Ador plimbările de caldă toamnă
În zori, la prânz, ori la lăsatul serii
Ținându-mă la braț cu a mea doamnă
Pășim domol, pe Bulevardul Gării.
Gradina Publică fiind o blândă mamă
Ne-adăpostea pe toți, în loc umbrit
Ca pe tablou o voi păstra în ramă
Știind că am acordul ei tacit
De te voi părăsi, nu-mi va fi bine
Dar o voi face, doar călătorind
Cu mare dor am să mă-ntorc la tine
Pentru Focșani, eu voi trăi, murind.