După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
Poezii de Codrut Radi
- Detalii
- Scris de: Codrut Radi
- Categorie: Poezie
- Accesări: 1
Iarăşi prag
Nu mai ştiu
vremelnic
cum să ies din mine
adulmec realul
vieţilor ce-am fost
printre cenuşare
bob de-aprins ruine
îndurându-mi focul
singur
altui rost,
Ars din temelii
devorat la cine
nopţii m-a ales
dup-atâta post
confundat
cu-n nimeni
să nu-mi fie sine
temniţei şederea
fostului anost,
Să rămân ce-n mine
n-are adăpost.
O…frandă
Mă ascund de cuvinte
fiecăruia-n parte
înţeleg necuprins
altceva când să fiu
mai departe
repetând ce n-am fost
deghizat timpuriu
în erou
fără carte,
Mă ascund
uneori reuşesc
umbrei sparte
să-i înşel chipul meu
aşternut pământiu
pe o coastă de-adânc
regăsirii-napoiei deşarte
la un loc unde sfinţii
m-adulmecă viu
durerilor moarte.
Ricoşeuri
Contrar nemărginirii
m-ascund în unghiuri moarte
ce-astâmpără-a cădere
de ochi căutătura
să nu mai bată ceasul
secundele-ntr-o parte
când noaptea se tot vaită
că nu-mi adorm tortura,
De-a arde printre stele
cu gândul mai departe
tăcerii din cuvinte
ce nu-şi găsesc măsura
în geometrii mărunte
ori lucrurile moarte
scornite să nu doarmă
deodată cu natura.
Acoladă
Al câtelea ochi
mai clar
ca ghiocul
învârte tot cerul
în juru-mi mărunt
împrăştie norii
să nu-şi afle locul
ori chipul din spate
cât e de cărunt,
Din petice rare
ce barbă-i e smocul
să nu-şi afle faţa
pe cât să-l înfrunt
când lacrima nopţii
va stinge tot focul,
Al câtelea ochi
mai vede că sunt.
Când prim…eşti
Adulmec şoapte
ce n-aş gânguri
fără de crez
mereu improvizat
aceleaşi lacrimi
susuri timpurii
sub ochii adormiţi
de zei la sfat,
Adulmec zvonuri
vremii c-aş muri
orb dintr-un crest
luminii refuzat
în spectrul ferecând
ani plumburii
şi sufletul prin ei
tot mai plecat,
Spre zeii care
mor cu-adevărat.
Decadenţă
Câte-n ziduri
fără rost
temniţe contradictorii
n-au repaus
cei plecaţi
să se cearnă sufleteşte,
trudei pricină-n păcat
seacă altfel
de victorii
să-şi întrebe alţi confraţi
cărui vis
se mai trăieşte,
Pentru tot ce-i inventat
că nu i-au rămas memorii
nici puteri
la nesfârşit
să se fi târât câineşte
pe sub porţi la care bat
numai cei avizi
de glorii
şi-s deschise
doar de-un pol
pentru cel care cerşeşte.
Rest întrerupt
Orice trezire-nseamnă
nopţi diforme
când însăşi veghea-i
carne tremurândă
bătrânii-n cor uitând
de chei şi norme
că vorba spusă
poate fi osândă,
Câte păreri
prin ascultări conforme
transformă aşteptarea
într-o pândă
când umbrele îmbracă
alte forme
ruginelor de castă
mai flămândă,
Mocnind mereu
durerii
ca izbândă.
D-alean
O seară la fel
niciodată cu ea
mă petrece-n nesomnul
aducerii-aminte
spinărilor goale
deasupra-mi în şea
să le-mbrac
altui munte-n cuvinte,
Nori cu ei
că l-au luat înainte
inundând zdrenţuroşi
Valea Rea
-scurtătura
ce-ntruna mă minte
că la capăt moartea
începe cu-o stea,
Totdeauna aceeaşi
niciodată a mea.
Eco…uri
Muzica-ncepe din adânc
de pământ
şi se-ntinde ca el
mai departe
ca potopul luminii-n
descânt
ori clopote trase
nemoarte,
O parte
se sparge
în colţi de cuvânt
poeziei
rătăcind printre arte
înşelând reciproc
crezul frânt
c-or să cadă
tăcerii deşarte,
Altă parte
se-ntoarce ecou
în acelaşi pământ.
Ţinută de vie
Viaţa-i pe trecute
şi tot nu-nţeleg
cât suflet se pune
unei mâini de oase
să fii om
întreg
într-o nouă lume
altora descoase,
Timpul
când mă-ncurcă
iarăşi să dezleg
taina de a bate
limbile tăioase
întru simetrie
cum să le aleg
fără traiectorii
să se ştie
trase.
Zbor tăcerii
Ce mai contează lumii
un sihastru
prin ochii lui deja
recunoscând
lumina că îl umple
de albastru
pe faţă zilei
doar
din când în când,
Că-n universul
cu un singur astru
hotarele tocmindu-se
prin gând
nu-i va rămâne locul
câtuşi castru
să vadă cum se cade
tot arzând,
În orice foc
ce seamănă
dezastru.
Terţuire
Nu pot cuprinde
amintirea
cu un gest
atoate simţuri
să rămân dator
când am jucat
numai frânturi
ca rest
din ţinerea
Măreţului dresor,
Să mă descopăr
măştilor
ce-am fost
că-n locul feţei
n-a rămas nimic
o palmă bat
absenţei
câtu-i şest
şi din spectacol
ies
tot ucenic.
Tonuri minore
Mi-e tors auzul
noaptea
de tăceri
pândind ecouri
vămii dintre pleoape
în umbra învelită
până ieri
să mă strecor
pereche
mai aproape,
De vise măsurate
în himeri
ai focului revoltă
peste ape
zădărnicind
nestarea din dureri
ce se descântă
nopţii
să mă-ngroape.
În consecinţe
Nu se mai opreşte
privirea în ochi
abia de răzbesc
printr-o râpă seacă
unde vânt domneşte
brumei stins deochi
timpul spart pe când
morţii se apleacă,
Nici nu potrivesc
tăceri pe ureche
zvonului ce-aş fi
cumpănă-n tumult
că încă mai caut
umbra ca pereche
pe care s-o mint
c-am trecut demult,
Prin alţii-n ce dacă
dinadins ocult.
Ţin de lăsare
Cerului în fine
nu mai am de leac
rob al detaşării
karmei dinadins
când mă caţăr umbrei
eul să-l refac
cad la loc în cine
mi-e rugul nestins,
Ochiului ce-i ţine
focul peste veac
toată veghea strânsă
de-al sorţii respins
să mă-ntorc la mine
de oriunde zac
împăcat treziei
cel mereu învins.
Mozaical
Prin glas respir tăceri
vieţii pe-ascuns
mirarea-ncremenită
chip de rană
la capătul poveştii
c-am ajuns
cu ochiul încurcat
luminii-n geană,
Atâta colorit
că-i nepătruns
de nu mai cred
urzeala diafană
când ce respir
simt pieptului
împuns
cu-o vină-nchisă
piedică-n emană,
Tăcerilor la care
n-am răspuns.
Cam suferind
Pe urme isihiei
abandonării-n parte
tăcerea-nsingurează
să nu mai fie-ntreagă
luminii ce-mi închipui
că n-am deschis
prin carte
ori adevărul dintre
pereţii
ce-l reneagă,
Când poate nu-i chilie
lăuntrul ce-i desparte
prin taina rugăciunii
ca ultimă zăloagă
privirea ocolindu-mi
c-o dincoacelui moarte
să nu mai ştiu
de-i rană
ce sângele-şi încheagă.