Motto: „Așa cum o zi plină de evenimente aduce după sine un somn dulce, la fel o viață trăită din plin este încununată de o moarte ferice.” Leonardo da Vinci
A trecut un an de când Ioan Romeo Roșiianu a plecat dintre noi, dar parcă nici acum nu ne-am obișnuit cu absența lui. Sunt oameni care trec prin viața noastră și oameni care lasă urme adânci, ...
Biografiile oamenilor mari nu sunt „linii drepte”, trasate în laboratoare sterile de moralitate. Uneori, cele mai profunde spirite se nasc din coliziunea cu propriile prăpăstii. Valoarea unui om nu se măsoară prin absența greșelii, dar prin uriașa forță de a se ridica, de a se reinventa și de a dărui celorlalți. Poetul și ziaristul Ioan-Romeo Roșiianu ...
După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
Scriitorul maramureșean Vasile Muste s-a stins din viață la vârsta de 70 de ani. Poet și om de presă, acesta a lăsat în urmă o operă construită în peste cinci decenii de activitate literară și o contribuție importantă la viața culturală a Sighetului.
Născut la 30 ianuarie 1956, în Coruieni, localitate cunoscută astăzi sub numele de Coroieni, Vasile ...
Odată cu noua stagiune. A douăzecea la număr. Ce-a debutat cu un excelent concert al Orchestrei de Tineret Pitești. Dirijor Tibi Dragoș Oprea. Urmat de un recital, de Ziua Națională a Chinei, de alt recital cu muzică din ambele țări, susținut de violonista Diana Jipa și Marius Doniga la pian. A urmat Alex. Tomescu, violonist de top și un cvartet ...
A plecat și Mircea M. Ionescu de pe pământ...
S-a dus la Ceruri să comenteze meciuri și să scrie piese de teatru printre nori. L-am cunoscut demult și mi-a fost un bun coleg de presă. Când și când vorbeam la telefon. L-am întâlnit pe viu acum un an sau doi la Festivalul de Teatru de Studio desfășurat la „Davila" piteștean. Unde i-am văzut o excelentă ...
În societatea tradiţională, căsătoria reprezenta cel mai complex
fenomen folcloric, având interferenţă cu toate celelalte manifestări folclorice.
Unele obiceiuri nupţiale maramureşene s-au pierdut sau sunt pe cale de a se pierde sau de a se contamina cu obiceiuri preluate din alte zone ale ţării sau chiar cu tradiţii importate de peste hotare de către cei care ...
Nunta este unul dintre cele mai importante obiceiuri în comunitatea tradiţională atât pentru viitoarea familie, cât şi pentru structura de neam.
În locuinţele monocelulare, camera de locuit casa, îndeplinea toate funcţiile familiei. Astfel, pentru a evita pericolele viitoare, concepţia, naşterea, căsătoria şi moartea se realizau în acest spaţiu sacru şi intim.
Fondator al revistei „Moara lui Gelu”, scriitorului și jurnalistul Dragoș Gelu s-a născut la 22 februarie 1967, în Lucăcești, și face parte din categoria personalităților maramureșene recunoscute pentru bogata activitate pedagogică, literară și culturală. Profesor dedicat, jurnalist, poet și coordonator de proiecte editoriale, dl. Dragoș Gelu a debutat în ...
O asemenea cercetare nu poate să facă abstracţie de cele două publicaţii principale care apăreau la Bucureşti şi care erau publicaţii ale Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti, mai exact ale U.A.S.C.R.-ului: Amfiteatru (1966-1991)şi Viaţa studenţească (1956-1989). Trebuie aşadar făcută o distincţie clară între revista de universitate şi ...
Marian Ilea: Domnule Nicolae Breban, domnule Augustin Buzura,
cred că oriunde v-aţi afla, aveţi în memorie un loc drag, o amintire legată de Baia Mare.
Nicolae Breban: Eu m-am născut în acest oraş, dar foarte curând, pe când aveam eu doi ani, prin '36, tatăl meu care pe-atunci fusese funcţionar la episcopie, a fost numit preot paroh în comuna Recea, unde în '40 a ...
Ca un meteorit..
Ca un meteorit, te-ai prăbuşit
peste tulburările mele,
peste durerea mea cronică,
orbindu-mi privirea însetată de zborul cocorilor,
înălțăndu-mi căderea, prin căderea ta!...
Spre golul meu de sub stern ai plutit,
împroşcându-mă cu schije de fluturi multicolori,
neaşteptate şi necrezute mirări!...
Spre visele mele rebele,
cineva ți-a îndreptat strălucirea căderii:
Marele Nevăzut,
călăuzindu-ne mereu neştiut!...
Te-ai înghesuit în arterele mele
şi curgi implacabil spre nemurire...
Te-ai culcuşit în neliniştea mea,
cu neliniştea ta,
minus cu minus să renască plus,
un bilet spre nemărginire,
numai de dus!...
Nu ştiu nici acum,
din ce galaxii de iubiri ai venit,
din ce explozii de stele!...
Ştiu doar atât:
Că exişti,
clipă de clipă,
în rugăciunile mele!!
Am uitat să murim...
A venit frigul peste respirația noastră
de fluturi nomazi din visare-n visare...
şi am uitat să murim...
Zbaterea noastră plăpândă, de aripi,
ne coboară în noapte,
dar ne ridică în fragede şoapte...
Cu polenul de ceară aurie pe aripi,
înfruntăm ploi despletite în timp
şi distanțe pătrate,
pentru o oră, o zi sau un veac, amândoi,
cu pumnalul tăios ne feliem clipele moi,
să muşcăm din dulceața nebună,
ca şi cum ar fi ultima oară,
ca şi cum am muri împliniți,
după o seară barbară...
având timp doar târziu, într-o străfulgerare,
să ne amintim, îmbrățişați în cuvinte,
de tot ce a fost sau nu însângerare,
de ce a putut să însemne venire, plecare,
rostogolire în răsăritul inconfundabil, pe mare,
năucire, plutire, secunde strivite brutal,
muşcături otrăvite, şuierat de trotal...
Deci, am uitat, iubito, să murim,
deşi am fost de-atâtea ori crucificați,
căci suntem fluturii născuți din sublim,
pe altarul speranței, soldați!...
Am fost plecat...
Am fost plecat, iubito, undeva departe,
unde furtuna de nisip îmi şuiera în față,
mă răscolea şi mă orbea pe viață!...
Când m-am simțit doar eu, cu mine, supt
şi rupt în nouăzeci şi nouă de fărâme,
crezând că doar în basmele cu zâne,
cu feți frumoşişi zmeii groaznici,
sunt luptele pe viață şi pe moarte...
când m-am simțit trăsnit de fulger,
precum un elefant,
împresurat de boarea sfârşitului nebun,
eu am plecat cuminte, mai departe!...
Dar m-ai întors, iubita mea, din drum,
cum ai întoarce, printr-un şoc electric,
bătaia unei inimi rătăcită-n scrum,
chemarea ta, din moarte m-a trezit,
n-am apucat să te iubesc postum!...
Tu mă doreai, te agățai de mână,
ca un copil plângând, de mâna mamei...
voiai să te iubesc precum nemărginirea,
cu tot ce este dincolo de viață şi de moarte,
să te străpung pe veci doar cu privirea
şi vocea să te doară în timpane!...
Ah, vântul, şuierat acum de şoapte-ncrâncenate,
cum mai vuia fierbinte în lumina vie,
în vorbele barbare, revolute, brute,
când ne năşteam din nou, pentru o noapte
sau pentru-o viață care nu se ştie!!...
Ah, vântul dezmățat, din poezie!!...
Pentru toate câte există...
Pentru că am ştiut înainte de a şti,
pentru că am iubit înainte de a iubi,
pentru că mi te-ai dăruit
înainte de a mi te dărui
şi eu ți-am aparținut,
cum aş aparține acestui pământ!...
Pentru că nu te poți împotrivi
mărilor de jad şi mareelor,
mângâierilor,
vocii de catifea,răsfirată precum o adiere caldă, de vânt,
nu poți trăi fără cuvântul sfânt!...
Pentru că paşii tăi
sunt urmele paşilor mei
tropăind în neuronii încinşi,
în nerăbdările tale,
iar palmele tale pe trup
sunt palmele mele răvăşindu-te,
rostogolindu-te în absolut!...
Pentru că sărutul meu
pe lacrima buzelor tale de rouă,
e magnolia mov, grăbită să renască
înaintea frunzelor ce o hrănesc!...
Şi pentru toate câte mai există,
de necrezut şi confuze,
eu sunt singurul tău aşternut,
în care poți adormi cu surâsul pe buze!!
Dacă tu nu erai...
Dacă tu nu erai,
cum aş fi suportat eu răstignirea frunzelor
în ceața acestei toamne mohorâte,
frigul ascuțit săgetându-mi infernul,
tremurul oaselor în înnoptarea devreme?...
Dacă tu nu erai,
cum ar fi sunat paşii mei,
pe caldarâmul rătăcirilor mute,
prin ce labirint obsedant
mi-aş fi învârtit neîmplinirile,
amețindu-le sensul de zbor şi de dor?...
Dacă tu nu erai,
ce ar fi fost cuvintele mele,
izbindu-se gol, de ziduri deşarte,
ce ar fi fost mângâierile lor,
fără seninul şi dulceața
din dorințele buzelor tale de magnolie mov,
din chemările tale imponderabile?...
Dacă tu nu erai,
cum m-ar fi ars în timpane clepsidra,
cernându-mi oftatul nătâng,
timpul tăios cum m-ar fi durut?...
Dacă tu nu erai în sufletul meu,
eu ce aş fi fost?...