Poezii de Cristian Ţîrlea

CAPHARNAÜM

 

Îmi pusesem un cuvânt deoparte.

L-am răstălmăcit şi m-a certat.

I-am adus aminte că eu l-am inventat.

Fără mine n-ar fi existat şi s-a scuzat.

 

Înadins plouam iertări deşarte.

Nu minţeam, eram departe.

 

Cuvântul acela l-am uitat.

Îmi veni, în vis, cu ortografia completă.

L-am notat, dar nu-l pot spune oricui.

Nu-mi dă voie deontologia verbului.

 

Începea cu o literă şi se termina cu o alta.

Las că inventez un cuvânt

ce începe şi nu se mai termină!

 

Văd eu!

 

Mă compromit...

 

Mă mai “te iubesc” ca să-l găsesc.

 

 

 

SĂ NU UIȚI CĂ EU TE-AM PICTAT PRIMUL !

 

 

Ascultam sfios.

Îmi năzăreai capricii...

Ce ne mai iubeam!

 

 

DA ?

 

Motto:

Stai să caut metafore...

personificându-mă!

 

Mi-e dor de mine!

 

Nici două, nici una,

am împânzit speranțe

în pasul spre tine.

 

Se făcea că m-am împiedicat de-un vis.

 

Ai venit, nesam-netam,

să-mi întinzi mâna.

 

Nu ți-o cerusem.

 

Florile zâmbeau.

Copacii se ascundeau sub scoarță.

Sărutul nostru mirosea a aleluia.

 

- Mai vrei metafore?

"- Da."

 

Sunt cinic când iubesc…

 

Nu! Nu pregătesc...cina.

 

 

 

ÎNTREVEDERE

 

 

Stau și cochetez cu ea.

Ne spunem ofurile reciproc.

 

Al ei?

Hm!

Simplu...

Vrea să vină iarna.

 

Al meu?

Îi spun că iubesc.

 

Ea stă cu gura deschisă,

pleoștită și imobilă.

Nu-nțelege sau nu vrea să-nțeleagă?

 

Caut să-i explic...

Măi, uite-așa, așa și pe dincolo.

Ea...nimic.

 

Oare așa sunt toate sobele sau a mea este, puțin, îndărătnică?

 

 

 

ŞI AŞA MAI DEPARTE...

 

Motto:

"Fericirea este satisfacţia tuturor înclinărilor noastre."

Kant

 

Da, mă înclin spre femeie

şi...mă las să dorm.

 

Da, mă înclin spre o carte

şi...mă simt fremătând.

 

Da, mă înclin spre un copil

şi...mă văd surâzând.

 

Da, mă înclin spre alcool

şi...sper să ţin.

 

Da, mă înclin pe partea dreaptă

şi...mă doare spatele.

 

Da, mă înclin şi te văd

şi...fac pe mortul.

 

Da, mângâierile tale mă vrăjesc

şi...când se opresc,

mă înclin spre soarta mea

găsindu-mă...nu prea.

 

 

CIUPIT DE...VERSAT

 

Motto:

Cei care mă cunosc, un pic, vor spune că sunt un tip adorabil.

Cei care mă cunosc, mai bine, vor spune că sunt o bestie.

Eu, care mă cunosc de-adevăratelea, aș spune că sunt...ca voi.

 

La op'șpe,

de o timiditate incoerentă,

îți luam pulsul la plimbare.

 

Nu voiam Soare

ci Lună obscur-părtașă.

 

Holtei...

Aveam un licăr la sfadă,

celălalt în sânii tăi.

 

Mi-am împrietenit timpanul

cu vocea-ți adulmecătoare.

 

Pe-atunci

agățam suflet în ape plângătoare...

Lăsam meduze să-mi traducă spusa.

 

Gând slobod, înjghebam țanțoș declarații feciorelnice.

"- Cum se spune -Te iubesc -?"

- Ei, na! Mănânc și plâng...și fug.

 

Acum tac, neaoș, fărădelegea bătrâneții oarbă de maturitate.

 

Povești muritoare...

 

Era pe vremea când îmi vedeam lungul nasului.

 

Normal!

 

Avea un coș pe el...

La Tour Eiffel.

 

 

TU ?

 

Motto:

Te-ai întors?

Unde mi-ai fost?

De ce-ai fugit?

N-ai să mai pleci?

Şi inima-mi ce o aveai, ca adăpost,

se vede, iar, în ochii tăi cei reci?

 

Vreau să te botez din nou.

Să cred c'abia te-ai născut

și să pornim în viață, agale,

spre zilele cu dureri de șale.

 

Aminti-ne-vom, atunci,

senili, bătrâni și fără rost,

de un botez și-un popă prost.

 

Vino să te prind în brațele mele,

lungi cât o privire în deșert!

 

Vreau să-ți citesc uimirea, de sub gene,

când îți voi spune te iubesc, încet.

 

PARCĂ VORBESC...SINGUR !

 

Pe viața mea!

"Lira" est n'importe quoi.

 

Am venit. Am văzut. Am vicii.

Certitudini îndoielnice cu poeți capricii.

 

Armii métaphoriques et incomprises.

Lăuntric deziluzionat, oftez la mise.

 

Este amalgamul pur du moi.

Ainsi soit-il!

Bufonul este roi.

 

La mai multe ! dirais-je incompris...

Ai mei colegi sont des copii.

 

Dincolo d'un Horizon impair

est la statue d'un haios Enfer.

Împarte sang et mouille le noir...

Le Paradis est désespoir.

 

Tout an, ca-n mon...vis,

j'suis pénitence de nedescris.

 

Amin și, chiar, un inch'Allah!

Poezia este ce-o fi...

Eu sunt valah.

 

Ridendo castigat mores...

- morile de vânt se câştigă râzând -

 

Ispite moravuri rieuses, langoureuses.

 

Iarmaroc...

Encore Maroc?

 

Şi...

 

A plecat din noi intrându-se în el,

timidul, singuratic menestrel.

 

Parcă mi-e dor de ea și frică de mine.

Parcă mi-e mie, dar nu mă vreau cu ea.

Parcă ce-aș dori, fără ea?

Parcă ce-aș fi, fără ea?

 

Parcă plâng...

 

Parcă nu mă doare.

Parcă mănânc strigând înlăuntru-mi.

Parcă mi-este aici sufocându-mi gândirea.

Parcă mi-s fiindu-i trecut.

Parcă mi-ar fi dor.

Parcă-i adevărat c-o vreau fiindu-mi frică de mine.

 

Parcă vorbesc...singur.

 

 

EXIST !

 

Nu încerc să reconfortez un trist.

"- Hai că nu te doare!"

Cum să-i spun lui Crist?

 

Rog lacrimile-mi să tacă.

Privesc aduceri aminte.

Buchisesc versuri pe dinlăuntru.

Rotesc priviri şăgalnice.

Învăţ melancolii, anapoda mergătoare, ce-mi aprind mocnirea.

Înconjor Universul.

Mă bălăcesc în ocean.

Pun mâna pe Orizont.

 

Aud un..."- ECCE HOMO!"

 

Dumnezeu îmi surâde.

 

EXIST !

 

 

MEMENTO MORI

 

 

Motto:

Observându-mă atent, din când în când, arareori şi foarte des...

realizez că aparenta mea evoluţie dinspre animal, nu-i decât un moft.

 

La un moment luat...

- de ce, mereu, dat? -

a-nceput să-mi urle câinele la piept,

pe inima-mi parte.

Urla a mort şi aşa a fost.

 

Murisem.

 

Atunci am decis să-mi iau momentul înapoi.

Am reînviat şi eu.

 

De ce numai alţii?

 

RENDEZ-VOUS

 

Cum să vă-"mpielesc" de găini, pe brațe,

de nu-mi plâng-râd cuvintele?

 

Încă n-am epuizat elucubrațiile-mi.

Mai am de "stors."

Pune-voi cărțile, pe masă, la un "stos."

 

Ce-mi place fraza mea!

"Modestule!" -strigă eul-

 

Dacă-mi, tot, spuneți că sunt...

egocentric, narcisist, nombrilist...

Ei, bine...

Aș vrea să mor în brațele mele.

 

Modestia am concensionat-o proștilor...

Să aibă, și ei, ceva.

 

Eu?

Eu nu scriu poezie.

O spun ca să se știe.

 

Sunt mofluz, difuz, confuz, obtuz...

Cu verbul mă amuz.

 

Sunt un epigon trist și monoton.

Un singuratic menestrel

care a ieșit din voi intrându-se în el.

 

Ce-aș vrea putea vă face a râde-plânge!

Ce-aș mai tăcea să vă ascult "iubescul!"

Ce n-aș face să cred că exist!

Ce mi-aș topi regrete în versuri desuete!

Ce n-aș mai scrie!

Ce nu mi-aș dormi oboseala!

Ce...Gata!

Mi-am plictisit "ceurile."

 

S-au baricadat cuvintele-n dicționar.

Norocul meu?

Luasem unul ostatec.

 

Sunt însurat cu LIBERTATEA.

Ea face ce vrea...

Eu?

O imit.

 

 

CÂND TAC ÎMI ŢIPĂ OCHII DESPRE TINE

 

Motto:

Aș vrea să mor, dar, pe zi ce trece, viața nu-mi dă timp.

Bine face!

Am toată eternitatea dinainte-mi.

 

Nu sunt poet.

Alții mă cred...

- eu îl transform pe ură în dezmierd -

Nu-i contrazic că am răbdare.

Aștept să devin mare...cunoscător de voi

și ce îmi dați dau înapoi.

 

Ura v-o păstrez.

Nu sunt poet...

Doar mă distrez.

 

Cu toată "modestia" ce-mi inundă eul,

în tot ce scriu e apogeul.

Răsfăț cuvinte, cam, demult uitate -

respect, iubire, dor și-ncerc da tuturor un vers ce-ncântă.

 

Mă plimb "neaoș" și mă-ntreb...

Vreau rime albe sau nu am nimic de zis?

 

De ce nu tac?

 

Mi-am ispășit pedeapsa-ți.

Am scris.

Tu ai citit.

 

Se vorbește-n versuri-eresuri.

Se consumă poezie-erezie.

Se caută rime pe aici.

Nu știu face.

Mi-s licurici.

 

În noapte veghez privighetori.

Sărută-mă!

De ce să mă omori?

 

Ți-aș mai spune, eu, ceva,

dar "ne-aude" lumea...

 

Era ceva frumos despre sâni și fese

şi-un tânăr care visează la mirese.

 

Mai bine, tac.

Ce, dracu', să fac?

 

Singur, stingherel, mai beau nițel

să-mi aduc amintiri de vremea rea...

Rea de bună.

Mi te cocoțai în brațe.

Merci, furtună!

 

Nu insista în depărtări de șoapte!

Sunt singur.

Pădurea e departe...

Doar lacul ce, în zori, uit că e visat.

 

Îmi cern speranțe.

Îmi cad și ploi.

E-amarnic fără voi!

 

Strigi disperări, apoi îmi râzi spunând că ai glumit...

Eu, ce să cred?

Că-s fericit?

 

Sunt tu strigându-mi "Pleacă!"

că să revii pe pașii-ți...

"- Mai stai, oleacă!"

 

Cum ți se pare?

Ești prima care-o citești.

Nu te sfii când îmi vorbești!

 

Eu, oricât m-oi tot gândi,

tot cu tine m-oi găsi...

Într-un parc ori într-un pat

ori, singur, mâncând asfalt.

 

Ești femeie nepereche ce șoptește, la ureche,

teiubescuri inutile și versate și futile...

Numai mie, numai mie.

 

Din când în când, arareori şi foarte des

îmi plec privirea spre mine

și îmi întorc o palmă de rușine.

Mi-am stat, prea, necuminte.

 

Să-ți dau, eu, sfat?

 

Priveam, în ochi, cum străbați nemuriri.

Nici tu nu crezi când spui că nu te mai iubesc.

 

Te iubesc pentru că...

Pentru că...

Nu am nimic, mai rău, de făcut!

Te iubesc de te-aș muta în viața-mi!

 

Bunînțeles că da!

Ba da! Ba da!

Tu ești vinovată că te iubesc!

 

Nu!

Viața-mi nu este goală.

Gândul la tine îmi ocupă și visele.

 

Ba da! Ba da!

Bunînțeles că te chem.

 

Te țip.

Te implor pe acoperișuri.

 

Nu!

Nu plâng!

 

Știi de ce?

Mi-ai adormit în brațe.

 

Nani! Nani!

Nu mai pleca!

 

Nu!

Nu mai caut!

Te am.

 

Nu!

Nu mai căuta!

 

 

PRIMA POEZIE

 

Strada mă vede, strada mă crede,

când râd pentru tine şi plâng pentru mine.

 

Închizându-mi odaia, aprins ca văpaia,

masa mă vede, masa mă crede.

 

Vremea mă vede, vremea mă crede,

când te mint că nu-s trist şi sper să rezist.

 

Uitându-mi iubita, pe veci sortita,

inima mă vede, dar nu mă crede.

 

 

GENEZĂ

-în trei haiku-

 

 

Veni

 

Ursitor cioc alb.

O personna non gata.

Freamăt al vieții.

 

Vidi

 

Soare, frig, lume.

Sperietură de vis.

Binele cu voi!

 

Vici

 

Laptele matern.

Măreție de freamăt.

O existență.

 

 

SOARE PEREMPTORIU

- haiku plus -

 

 

Avant-propos:

Oceanul este, dintotdeauna, afluentul...Oriyontului.

 

Motto:

Nu știu alții

cum este dorința

de la capătul fragilității.

Presimt o urcare pe tânjală

când n-o iau

pe drumul lui Panurge.

 

Amărăciune.

Nor, veșnic, nemulțumit.

Soare în casă.

 

Gheață topită.

Acolo, în vârf de Soare,

rugi diletante.

 

Psalm încovoiat.

Ochi transpirați de jale.

Soare răsare.

 

Neliniștire.

Pămătuf de oușor.

Încordare-n calm.

 

Dincolo de Eu,

la un butoi lumină,

o lampă veche.

 

Rumegătoare

amiază-n mare caldă.

Idee lipsă.

 

Nori rupți în coate.

Zămislire imberbă.

Ploaie cu Soare.

 

 

În față, Orizont.

În spate, Orizont.

 

Eu?

Virgula celor două.