Poezii de Cristina Mariana Bălășoiu

Spălată de ploaie...

în mal de suferință,

în clătirea unui vânt rebel,

apretată în apa provenită

din cascadă,

uscată de soare

pe axa vieții,

atârnată în cârligele

numerotate în ani,

își schimbă culoarea,

dar niciodată forma

măcinată ,

făcută compost,

pierdută de seva vieții,

transformată în îngrășământ

pentru Terra.

Urmele...

cu miros de cerneală

impregnate în pământ,

ocrotite de soare

rămân în urmă

sub greutatea elefantului,

care se grăbește

cu viteza luminii

să ajungă la destinație.

Mărțișor...

purtat pe piept în culoarea

prin care dai naștere

la prunci cu durerea mamei,

împletit în dragoste

cu fir gros când apele

se limpezesc în albul

imaculat al unor nori trași

prin ochii andrelelor

dintre iarnă și vară marcat

în haina feminină

la început de primăvară.

Instinct  matern

Aruncată peste bord

în oceanul vieții,

având memorie de elefant,

purtată pe spatele lui

cu dinți de fildeș

sub pielea groasă,

dură plină de riduri

privesc cu o inimă

instinctul matern.

Trafic

A pus femeia piciorul pe zebră

defilând în tocuri de girafă,

cu unghiile în culoarea jertfei

aducându-ne aminte de eroii,

care au fost și nu mai sunt.

Cu părul de abanos

și ochii de tigroaică

îmbrăcată în indigo,

cu un corp de manechin

privirea  roșie,

uit de timp, de semafor...

Claxonâdu-mă din spate

Am pierdut și-acest tablou.

Cerboaică iubită

Cu mers de gazelă

cuvântul tău este legea firii.

Mă înec în mirosul farmecului de seară,

nu îndrăznesc să îți fac prizonieră gura

pentru că este fagurele mierii de mai.

În plânsul copiilor ce vor sânul

văd oglinda lumii.

Eu îi privesc prin porii anotimpului care trece.

Scânteia din ochii de păun

învârte moriștile din nori.

Mă hrănesc cu tine, cu cerul din noi

și înmoi dumicatul pâinii

în vârtejul dimineților

din apa sufletului meu.

Spionul

Prins pe tabla de șah,

dacă apă n-ar avea

nu ar mai aluneca.

Mâinile îi sunt legate

și fermoar are la gură,

își dă viața pentru bani.

Cap sau pajură-i pe lună.