Poezii de Melinte Cristina

Ceasul

Printre mormane de fiare-nvechite

Am găsit ceasul acesta stricat

Plin de-amintiri şi iubiri ruginite

Şi mirosind, tot, a păcat.

Ticăie şi încă trage ponoase

Din vremea când era aurit.

Dar timpul mănâncă nerozii

Ce nu îşi ţin sufletul tivit.

Parcă mai scârţâie câte-o rotiţă,

Dar, când îl deschizi, sar arcuri din el.

E liniştit, pentru că ştie,

Că toate ceasurile ajung la fel.

 …………

Tablou

Dintr-un tablou se scurge marea,

Picură scoicile din el.

Presar nisip, să-i fac intrarea

În peisajul efemer.

Cad scoici cu perle și cu suflet

Iar timpul a-ngheţat în loc.

Mă urmărește ca bezmetic

Și-mi picură în ochi noroc.

În mâini își ține dăruirea,

Dorința îi îmbracă talpa,

Dintre culori plânge iubirea,

Iar trupul i-e cioplit cu dalta.

Teribilism sau neștiință...

Nebune pictor, ce-ai gândit?

În lume-ai dezgropat dorință

Prin liniștea ce-ai oferit.

………………

De ce nu te iubesc

Dacă te iubeam aseară,

Lacrimile s-ar fi cultivat în sticle

Ce s-ar scurge sincron prin vitrine prăfuite.

Dacă te iubesc acum,

Drumurile ni se sculptează golgotic,

Alunecând şi urcând sinuos

Prin cronologii războinice.

Dacă te-aş iubi mâine,

Degetele ni s-ar intersecta în scamele timpului

Fără să liniştim epopeea vremelniciei.

…………

Iubita lui Darwin

Iubitule, cum de ai reușit

Ca fanteziile-ți sexuale

Să le transformi în legi

Și să le-nvețe puștii din manuale?

Că ne iubim în apă precum peștii,

Ne tăvălim prin glod așa ca porcii,

Ca la maimuțe-ți place să fii mascul alfa,

Dar chiar nu ai știut când să spui gata.

Așa cum big bang-ul vrea să ne arate că o floare

Se poate naște din nimic,

Așa încerci să gâdili ’’întâmplarea’’

Ce ne-a făcut ființe vii.

Și vrei să ne explici că ’’simpla întâmplare’’

Ne-a ajutat să fim persoane muritoare.

De la bacterii din oceane, iată,

Că am ajuns maimuțe vorbitoare.

E drept că părul ne-a cam părăsit pe drum

Și că vorbim ceva mai mult acum.

E drept c-avem la purtător rațiunea

Şi nu ne mai urcăm de mult în pom.

Eu chiar încep să mă infrigurez

Gândind cum din nimic s-or naște monștri,

Iar ’’întâmplarea’’ ne va face

Să ne mândrim că suntem proști cu toții.

Iubitule, aș vrea să lași cu literă de lege

Ca din maimuță să ne facem papagali,

Că poate s-or găsi şi cei care să creadă

Iar casele și le vor pune în copaci.

Iubite Darwin, hai, îmbracă-te degrabă

Că-ncepe slujba imediat

Şi nu vreau să întârzii nici măcar o clipă

Să ridic imn, Celui ce m-a creat.

…………………………..

Pictură

Voi desena pământul în culori pastel

Şi am s-aşez pictura în peisaj rebel.

În roz, am să îmbrac clădirile şi-asfaltul.

Printr-o mişcare de penel ascund neantul.

De nebunie am să mă ocup târziu,

Pentru-a putea o clipă să mă simt zurliu.

Coşărcile cu fructe le voi aşeza

Direct în inima de pe pictura mea.

Am să presar pe nori şi câte un mic strop

Din tot ce-a fost imaginaţia ca joc,

Iar cerul o să mi se pară încărcat

De îngeri, de copii, de tot ce-i împăcat.

Pribeag, târăsc copilăria înapoi

Să tai felii de inocenţă pentru voi.

M-oi prinde şi de coada unei rândunici.

Zburând cu ea, am să mă-mpiedic de-un arici.

Îl voi rostogoli încet prin frunze...

Imaginea aceea roşie m-amuze.

Cu degetele am să-l gâdil pe burtică

Să ştie că nu trebuie să-i fie frică.

Apoi, cu pensula am să trasez trei linii,

Spre cer, înspre pământ şi chiar deasupra lumii.

Şi în final cu picături albastre

Stropesc tabloul şi-l agăţ de astre,

Ca toată lumea-n cer când va privi

Doar în pictura mea s-o oglindi.