Scrisori către un prieten

 

Nu-mi place ceva anume,

vechi sau nou…

ştiu să iau totul cum este,

sentimente, copaci, sau cuvânt,

le iau în minte şi lumesc lumea.

este ca atunci când crapă ceaţa

şi vezi deodată minunile verzi ale pământului.

 

am vrut să fi auzit scrâşnetul frânei,

cum roata sărută patimaş asfaltul

pentru salvarea hulubului.

al treilea hulub s-a înstrăinat.

suflă din arţarul românesc

sau insuflă înţelepciunea ta de poet.

tabloul 2, televizorul vechi

are numai câteva programe

şi perdeaua,

un model fad cu dreptunghiuri portocalii,

se aud cocoşii cocoşind şi găinile găinăţind,

lumina de mai îmi dă migrene,

unde păşim spre fericire,

ascult, life is feelings

dar cine măsoară ce am putea simţi

cu adevărat prin carcasa de fum.

 

Aproape împreună

 

Îţi spun că e dimineaţă de februarie

şi mărirea ei sapă altă cavitate

în inimă

dar chiar şi în colina fără brânduşe

se face peşteră

de-aproape mai e un pas

până la verde

mai e un pas până la dorul de vânt

n-am chef de fraze docte

un february song

schimbă priviri amuzante cu ochelarii tăi

şi-mi sufli eşarfa de pe umeri.

eu numai aşa pot călca reavăn pământul

după cum m-ai învăţat

să te sărut

ca însăşi măreţia iernii fără de sfârşit.

mi-ai adus ghiocei

striviţi pe sub piele

ţi-i frunzăresc

prin păr

blând februarie

eşarfă-n roşu brumat

îndrăgostind

îndrăgostind

 

             ***

 

fascinantă ceaşca de ceai

până la negru aburea coborâri

tu mai crezi în memorii

câteva bancnote asudate

fac toate amintirile istoriile

plânsurile cu sughiţuri

ştii cum închide un glonţ?

ca o uşă pe care o cauţi toată noaptea

şi când o găseşti

îi vezi pietruirea...

 

***

 

...alb...alb...alb...

 

impetuos înflorit ca iubirea de bulb

stai înclinat

eşti acordul Dumbledore

când ţine spre buze

sceptrul rădăcinii

 

de ce ţi-e teamă de oblicul luminii?

sigur că face războaie

în tango dirty prin noi

nesigur rămâne timpul tuns

la fiecare barieră

 

de alb...alb tânjit

 

***

 

Allegria

 

Uită amiaza ghimpată!

când te vei însera

(eu m-am născut seară)

vei privi dinăuntru rănile

doar înţelegi de pe acum

miezul zilelor din palme

eu marţea încălzesc prietenii elaborate astral

şi până vinerea următoare

tu nu mă găseşti

nici dacă ţi-ai aminti de mătasea albă

o numeai fluturi fierţi

şi n-o atingeam

 

o beam câte-o gură

câte-o rană din sâmbur

îţi spun amnezia înserării

nu are nevoie de lumi

 

de iubiri sfârtecate

sau de găunoase singurătăţi

înserarea înseamnă

văzutul culorii de urmă-n nisip

îţi spun

mă vei găsi luni lângă o mare a serii.

 

***

 

tălpi vulturii tăi

au togi stacojii

ca-n credinţa Romei corupte

îmi ciugulesc ruga

din paşi

e o rugă despărţitoare împovărării

şi negrului celest

vulturii tăi au creierul tânăr

şi pe tine te înşală cu alţi prădători

de tălpi însfinţite

cine eşti tu, iarbă de mare?

pe cine vrei tu nicidecum?

 

tu eşti prietenul umblând

în umbra visului

dacă n-ar semăna cu mine

ar fi exact vălul gros de nori

peste o epocă stranie

 

veghea...veghea...

 

asta e importantă în amintirile noastre

culorile galbene ale veghii

sunt bucuria fanteziei de a fi

eu nu dorm vreodată

ca un copac alb aţipesc

mă vezi între zenit şi orizont

botezându-mă capăt

 

***

 

...între păsări aerul aripa avântul sunt veritabile.

lemnul mesei tale e lăcuit

pentru că s-a inventat substanţa otrăvitoare la feţuire

şi am chef ecologic

biroul meu fiind şi mai nenorocit în fals

din pal troglodit.

mouse-ul alunecă anticipând taste cică de sentiment.

 

m-am visat între pereţi de piatră urcam şi mă scrijeleam

de vreri idioate şi lumină transpiram claustrofobă panica mă situa în sfârşit pasăre fără respiraţie

fără putere o relicvă

abia când m-am trezit

i-aş fi scris lui Jung că e mai tare Al Green

în explicaţii de zbor anima(t)

şi eu vreau să-mi trădez regnul

care m-a zeflemit

lasându-mă

om

și

nu pasăre,

lăsându-mă între trenuri,

oraşe, străzi în sepia, meserii şi legi absurde

şi nu între fiarele iubirii din deşert.

 

  • ada, vorbeşti de iubire?
  • vorbesc de animal, vreau să fiu animal. capăt iniţiere şi curaj.
  • nu trăieşti?

 

  • trăiesc pe o pernă din fulgi de gâscă.
  • declină a ploua!

 

  • tranzitiv eliptic de prezent.

de persoane. eliptic de orice când numai plouam.

 

***

 

Azi paşte fericit mielul

 

îmi adun puterile să continui

 

ca auzul aievea al unei pustietăţi neprimitoare

în dunga lunii bătute de tine

mă uimeşti sau mă sperii

 

ca-n dorinţa de culcuş

în plin câmp viscolit năpraznic

 

ce să trăiesc?

 

să trăiesc înadins pe o insulă goală

să aştept un vânător

doi vânători

cincisprezece vânători pentru o buburuză

şi să nu-i iau la ochi

de după colţul desprins de nori

 

nu m-a călcat picior omenesc

m-au stricat numai sloiurile

dar pasc încet încet fermecată de basmul

 

în care mielul năzdrăvan vorbeşte.

 

***

Tristețea

…vine dintr-o literă gri numită tăcere

 

eu iubesc tăcerile, domnule,

o, cum iubesc tăcerile!

le am aşezate ordonat, în sertare cu dantele

mai întâi tăcerea sânului supt uimitor de aproape de cer

apoi urmează o tăcere de piatră funerară

cântată-n fanfară kaki

şi după ele toate culorile tăcute

existente-n curte, copaci, copii, manuale şi pian.

 

toate au tăcut măcar o dată-n abisul celei mai lungi tăceri.

eu nu trăiesc decât cu tăcerea

şi trec aşa stranie printre vorbitori printre strigăte şi maşini

privesc ochi

 

doar doar voi găsi în vreun iris

înţelegerea colorată a griului

din tăcerile mele

eu iubesc tăcerile, domnule,

şi cea a amintirii de mine

e în sertarul de jos, ultimul,

ajung la el atât de greu

încât mai bine rostesc cuvântul Dumnezeu

încălcându-mi fiinţa uitată

 

 

***

 

Cinci griuri fac aşteptarea ilustrată?

dar e aceeaşi beznă de-a dura până-n vis...

dacă ar fi antimateria unei adăugări la lumină

linia de demarcaţie doar în clavicula mea prinde viaţă

nu poate fi cotidian un colţ dual

şi noi avem atomi galbeni

îi lăsăm

să ne cadă din palme

la următoarea nuanţă repetabilă

perioada din paranteza negării

ce aromă de soare frânt în nisip are ceaiul nostru!

ştii care e vina supremă a galbenului?

 

îi tresare treapta...

 

 

***

 

contra mea contra ta

contra buburuzelor

ele se urcau pe sloi una după alta

se chemau

prin ele ştiu ce sunete nepământene

sus se întindeau spre soare

adulmecau văzduhul

şi făceau dragoste cu neruşinare

în plină lumină de-april

ele două păreau neclintite în carnea lor

doar că lăsau urme calde pe gheaţă

şi-ncet încet în ritmul timpului de cleştar

a apărut o şuviţă verde

sub trupul unul

împresurate de viaţă s-au desperecheat

fugind una spre nord şi alta spre scoarţa însingurării

poate ştiau că şi-n cele 7 puncte negre

sunt vietăţi libere

de chitina roşie a iubirii

 

Poetul tace, poetul împotrivă

 

nu ştiu cine-i poetul

poate numai lui îi răsare zarea

din vrafuri de hârtie

mai departe mai departe

zumzăie din ierburi negre

se ascunde melc în murmur

se ascunde-n epitaf

 

poate numai poetul

e ţintuit de Dumnezeu

pom scorburos pe o potecă undeva la ţară

în cătunul Francescăi

giulgiul artei vechi

 

sau poate numai poetul

Sarmis

vinovat de iubire

naufragiază luntrea

pentru a-şi vinde colacul de salvare

rechinului cântăreţ

de romanţe furate sirenelor

 

dar numai necunoscutul poet

tristul

ftizicul

beţivul

perorând în taverna albastră nefacerea poeziei

numai acela recunoaşte azurul

şi azurul îl scrie-n tiparniţa noimei de artă.

adevăr necitit.

 

***

 

 

au mai fost curcubeie,

au mai fost genunchi sărutaţi

totul e să le vezi noutatea

 

ca la şcoală, da!

 

pe când se râdea în clasă la amintirile lui Creangă

şi duduia Lizuca ochii şi-i mărea cât noaptea

pierderii ei prin pădure

 

pe atunci, spun, nimic nu prevestea

lunga iarnă a oglinzilor noastre

pe când Bolintineanu încă striga frumos şi politicos

- ce spui tu, străine, Ştefan e departe!

scrisul mai era prilejul cununiţelor de maci

şi cicoare nimic nu anticipa ortografierea nelegiuirilor

acelei nopţi instalată

 

în a ne privi ani şi ani la rând

 

 

şi pe când tu compuneai versuri caduce

sub cireşii de la ţară

nicio umbră nu mirosea amar

nicio întâmplare nu tăvălea agonia

eram cântec

eram noroc eram sănătate

azi degeaba îl înţelegem pe Kant

zarathustrăm degeaba binele şi răul

degeaba nemărginim creţii minţii

imitând nebuni şi poeţi

dacă nu înţelegem

că lumina aceea

ne-a trecut în acta încercărilor de iubire.

o arhivă

 

şi nimeni