Poezii de Ioan Dorel Todea

În lumea mea

 

În lumea mea

de lumină şi-ntuneric,

fac tot posibilul

să-mi prelungesc lumina.

Stelele sunt picături de viaţă,

dar se scurg şi ele

undeva fără întoarcere.

 

Eu îmi aprind faruri,

îmi iau măsuri de siguranţă,

am grijă ca fiecare lumânare

să ardă până la capăt.

 

Mai spre târziu

le aşez cu grijă la căpătâi

şi mă odihnesc puţin, pe întuneric.

 

 

Înţeleptul

 

Dintr-o dată m-am trezit

înţelept.

Cum am ajuns?

Ce am făcut să merit

un loc printre înţelepţi ?

Nu ştiu !

Şi, ar trebui să ştiu

dacă sunt înţelept !

 

Dintr-o dată

am început să ştiu tot:

să înţeleg sentimentele,

să cunosc durerile,

să visez spre ce va urma.

Dintr-o dată

am început să fiu bun,

să-i iubesc pe cei din jur

- chiar dacă ei mă urau -

să iert toate greşelile mele

şi ale altora.

De unde atâta înţelepciune

şi atâta iubire ?

 

Cred că atunci când

m-am răstignit

de crucea trupului meu,

suferind pentru păcatele lui,

spre iertarea Lui,

am fost luminat

şi binecuvântat cu har...

 

Muza

 

( în grădina poetului Gheorghe Pârja din Deseşti)  

  

Mă spăl la ochi

Cu seva adunată

Din iarba călcată

De paşii poeţilor...

 

Pe o bancă de lemn

Stă ca un semn

Aprobând din când în când

Cine ştie ce gând

EA...

Muza poeţilor

Farmec dimineţilor

Când la cafea

Se vorbea

Doar de Ea.

 

Poeţii rostesc

Poezii...şi golesc

Câte-un pahar

Ca să aibă har.

Pe un scaun de lemn

Încordată ca un semn

Stă ea

Care se pregătea

Frumoasă şi vie

Să devină poezie.

 

Mai cade un măr

Ca un fir de păr...

E o altă toamnă

Cu o nouă doamnă.

Mâine la cafea

Vor vorbi de ea

Şi încă după-o noapte

Ea va fi o carte.

 

Mă spăl la ochi

Cu seva adunată

Din iarba călcată

De paşii poeţilor.

E linişte acum

Ca peste drum,

Unde-i veşnicie

Ca în poezie.

S-a golit clondirul...

Tace cimitirul,

Stelele şi luna

Ne-or veghea într-una.

 

 

Clepsidra

 

Aud pietrele de moară

zdrobind cu răutate

secundele

boabe de grâu copt

pline de seva

înţelepciunii.

 

 

Noapte de toamnă

 

O doină veche de caval

Se-aude-n noaptea de cristal

Şi luna-n cântec priveghiată

Străluce rece, nemişcată

               De-al vieţii val.

 

Iar frunza care-a adumbrit

Al cărnii pământeşti iubit,

Tăcută tremură pe ramuri

Sub vântul toamnei fără hamuri

               A-ngălbenit.

 

La poarta inimilor bate

Curajul frunzelor rotate.

Se stinge doina de caval

Şi trece valul după val

               Pierind în noapte.

 

 

Regăsire

 

Multă vreme trupul meu

         a umblat singur

         printre lucruri,

         printre oameni,

         printre flori.

Din când în când

         se-ntâlnea cu un gând.

Şi-atunci trupul meu

         era viaţă

         şi lacrimi

         şi cânt.

Trupul şi gândul

       depănau în tăcere

       întâmplări dintr-o lume

       cu un nume nerostit.

Dar trupul şi gândul

       s-au îmbolnăvit brusc

       de-o boală incurabilă:

- de-nţelepciune şi adevăr.

 

 

Speranţa

 

Gerul a îngheţat

orice sentiment.

Se-aşterne un gol imens...

Ochii multiplicaţi ai gândurilor

rotesc ca nişte fluturi

                       idei.

Gongul bate la marginea lumii

                       închisă

                       în cercuri perfecte.

 

Caut bâjbâind

                     Lumina.

Arde undeva o speranţă:

                     Eşti tu ?

 

Te ştiu

 

Ne vedem în treacăt

cu o atingere de suflet

în fiecare zi.

Te ştiu înaltă

la una din ferestrele

sufletului meu;

privindu-mă cu ochii tăi

ca nişte peşteri

încărcate de surâs.

 
 

Cuvântul

 

Sub streaşina cerului

Am rupt o bucată de timp,

Nu mai mare decât

Un Răsărit şi-un Apus.

 

Ce-am avut de spus am spus,

Am cioplit hotărât

Într-un semn rotund

La poarta Stelei Polare.

 

Singurătate

 

Plouă a toamnă.

Mai fac o dare de seamă.

Mi-e frică. Mă-ndoi

În strigăt de ploi.

De-atâtea lozinci

Am idei în opinci.

În tâmplă îmi bate

O clipă de singurătate.

Prieteni să bem

Visând un poem !

 

Poemul I

           ( lui Laurenţiu Ulici)

 

„Mai ratând o care, mai ratând o fată”

Am putea s-o facem împreună lată !

Risipindu-mi clipa le-am pierdut pe toate.

Inima-mi din piept pentru cine bate ?

Am ratat o fată...am să scriu o carte !