Poezii de Dacina Dan

                          Lanţurile


nu-mi pot sfărâma lanţurile
mi-am pierdut cheia
încerc să mişc frunzele
mă desparte de ceilalţi
un peisaj
arunc cu verde

în privirile toamnei
întorc ziua noaptea cu silabe
şi-mi curge sânge din cuvânt
luaţi şi citiţi
acesta-i zborul meu
răstignit – când e grâu –
ploaie – când e tânăr –
anamorfoză – când albul se topeşte -


                               

            
                          Portret


mi-am zdrenţuit gândul
în mărăcinişul sufletului tău
mi-am rupt curcubeul
în toamna privirii
mi-a-ngheţat mâna-ntinsă
către macii iubirii
am răguşit căutându-ţi duioşia
am obosit alergând după soare
aştept o ploaie de aur
şi ea este numai cenuşă
ca şi când
s-ar fi umilit cuvintele
într-un copac tăcut
fără ramuri



                                             


       
                     Urmează-mă


eu
nu mai port în ochi
himere violete
şi nici
ierburi rănite de furtună
eu
nu-mi mai asortez pe deget
miros de mare
pescăruşi
şi nici oglinzi de curcubeu
eu
nu mai cred
că icar şi-a topit sentimentele
tăcerea e de grâu
gata de zbor
împart cu tine pâinea
dacă vrei
               urmează-mă


      
                      Peisaj


sunt
ca o potecă
dintr-o pădure verde
părăsită de căprioare
mi-am rătăcit
ecoul
printre copaci
clipa de tandreţe
a ancorat
lângă celălalt capăt
anotimpul meu
a declinat cu umbre
               pe acele unui brad