Poezii de Maria Pop

Poemul dedicat

Suspină mugurii-mpietriți în mine,
Că nu au puterea de a-nflori,
Se stinge viața lor în fașă,
Și sufletul mi-e ghemuit.

Acum ,când tu m-ai părăsit,
Pasul meu a îngenuncheat,
Elanul iubirii s-a rezemat,
De mugurul înfășurat.


Tu mi-ai recitat din poemul dedicat,
În amiaza cu multă lumină,
Simțeam că-n mine mugurul înflorește,
Din lacrimile de drag vărsate.


Când glasul tău în suflet mi-a pătruns,
Mugurii au început a-mi zâmbi,
Și din glasul sufletului tau, a înflori,
Un chip angelic din alte sfere.


Am rămas cu zâmbetul neîntregit,
Și mugurii mi-au încețoșat privirea,
Din vina glasului dulceag,
Ce din poem a înviat.


Acum ,când tu m-ai părăsit,
Mi-e clipa osândită,
Zâmbetul mi-e plâns de soartă,
Și sufletu umbrit de glasul dulceag.










Strop de soare
                                


Credeam cu o credință acerbă,
Că pașii tăi nicicănd nu vor pleca,
Golindu-mi sufletul de dragostea ta...


Credeam cu o credință sfântă,
Că sufletele îngemănate nu pier,
Și rămân îmbrățișate-n eternitate.


Dar sufletul tău încet s-a desprins,
Și inima- mi în lacrimi se-neacă,
Zdrobită de marginile-ncinse,
Închinată ție,încet se stinge.


Într-o zi ,când trupul îmi va pluti,
Și vei dori a-l îmbrățișa,
Mă vei găsi la marginea zării...
Unde un strop de soare înlăcrimat,
Îți va încălzi sufletul plecat.


Soarele iți va da din fărâma mea,
Fărâma de suflet ce te-a hrănit,
În zilele în care toți te-au părăsit,
Sufletul meu te-a ocrotit.


Va fi ultima hrană sfântă,
Și poate te vei închina...
Și sufletului meu omagiu vei înălța,
Și stropul de soare te va îmbrățișa,
Și un ultim sărut te va salva.






Stele hoațe
                     


Pe voi ,stelelor ,ce mult v-am iubit,
Pe fiecare-n parte v-am fericit,
În nopțile triste și reci v-am povestit,
De iubirea și dorul de al meu iubit.


Acum ,voi ,dragele mele stele,
Sunteti hoațe, hoațe rele,
Ați furat fluturii mei,
Și valsați pe gingașele lor aripi...


I-ați dezbrăcat de catifeaua iubirii,
Și acum ,încarcate cu iubire,
De povești plânse- n noapte,
Le purtați în zboruri valsate.


Ați furat ale mele vise neumbrite,
Ați furat floarea vietii mele,
V-ați îmbatat cu parfum de frezii,
Pe pămant să nu mai fiu eu gingașa floare.


Printre stelele trufașe,
Un nor milos se strecoară,
Și din miez de luna plină,
Varsă lacrimi parfumate.


Să-mi plângă pașii spre altă lume,
Unde stelele au valsat
Și la ele m-au chemat,
Din pamântu-nlăcrimat.


Rău v-ați supărat pe mine,
Aripile mi le-ați frânt,
Florile mi le-ați cules
Când cu puține zile m-am ales....


Și mă desprind din chip de lut,
Făra niciun sărut...
O ,voi ,stele ,acum sunteți bogate,
De povești incărcate și flori parfumate.


Am o mare rugaminte,
Lăsați fluturii să zboare,
Lăsați fiecare floare ,
Să zâmbească....
Să pazeasc-a mea iubire,
Ce mi-a calăuzit pieirea.


Vă rog ,dragele mele,
Pe iubitul meu să-l fericiți,
Iubire să-i dăruiți
Să-i fie viața fericire ,
Și moartea mea iubire.










Glas nepământean
     .                              


Azi mi-e sufletul iubire,
Să fie oare fericire?
Un glas din alte sfere,
Mi-a îmbrățișat suflarea.


Un glas de om nepământean,
Mă cheamă-n sufletul iubirii,
Să-l răstignesc în nemurire,
Să-mi fie-n veci iubire.


Aud chemarea pătimașă,
Să mă desprind din lumea mea,
Să mă-nalț în lumea ta,
Îmbrățișândune lumile.


Pe aură de curcubeu,
Iubirea noastră înflorește,
Din glas de muguri colorați,
Ne-a îmbrățișat iubirea.


Te port în suflet voce dulce,
Ce mă îmbii să te ador,
Și vreau sufletul să-mi colorezi,
Iubirea să-mi potolesti.












Fărâma de iubire
                               


Sunt o fărâmă din suflet aprins,
Ce se coboară haotic in abis,
Să hrăneasca un suflet stingher,
Cu hrana din sufletu meu .


Tu mi-ai furat steaua mea,
Crezând că nu pot trai fară ea,
Dar fărâma de iubire,
Mi-a fost hrana în zile străine.


Neînsemnată sunt în lume,
Cu trup cu pas anevoios,
Dar fărâma de iubire,
Îmi e pe veci menire.












Hrănește-mă
                                


Hrănește-mă cu miez de rază,
Să-ți fiu iubire pământeana,
Să mă cobor  în viața ta
Să te găsesc din urma ta.


Hrănește-mă cu miez de lună,
În pragul nopților firave,
Cu flori din ceruri rușinate,
Îți voi îmbujora privirea...


Cheamă-mă și voi veni,
Pe urma pașilor mărunți,
De unde roua voi sorbi,
Să-mi sting dorințele  fierbinți.


Cheamă-mă și voi veni,
În suflet de mă vei primi,
Cu flori de cer plămădite,
Cu roua din urmă stropite.


Hrănește-mă cu a ta dorință,
Și eu iți voi fi raze și lună,
Și-ți voi potoli dorința,
Cu roua din buzele mele.


















Aburul iubirii
                       


Îmi curge aburul iubirii,
În tălpi de dor bătătorite,
Și se prelinge înfrigurat,
Peste ape înghețate.


Luminile patrunzătoare,
Din așchii înghețate,
Se topesc în suflet grabnic,
În galop de pași aprinși.


Îmi curge aburul tomnatic,
Și iubirile mă lasă,
Cerșesc din apă și din nor,
Un abur de iubire.


Sufletul bătătorit,
Ce-a luminat atâtea vieti,
Scriind a lor durere,
În rânduri de mângâiere.


Azi singur și înghetat,
Nici unul nu te-mbie,
Cu un abur de iubire,
Ce le-a fost cândva menire.


Norii în culori pagâne,
Își revarsa ploile,
În cântări de aburi dulci,
Ca tu ,viață, să nu te scurgi.










Hoț de inimi
                             


Tu ai știut să-ți faci culcuș,
Doar în inimi iubitoare,
Și ți-a curs iubirea-n sânge,
Până te-ai umplut de hibă.


Și cu vasele umplute;
Cuibul tu l-ai părăsit,
Ca și hoțul de monede,
Ai lăsat cuibarul gol,


Neștiind că-n sânge fierbe,
O iubire fără leac;
Ce te va conduce-n beznă,
Și aroganței fi-vei slugă.


Vei rămâne sluga ei,
Încâtușat în proprie hotie;
În blestem și în pustiu,
Culcușul ți-l vei gasi.












E ziua ta tată
     ..                 


E ziua ta , dragă tată,
Ce cadou să-ți dăruiesc?
Când tu plecat-ai printre astre,
Să-ti  închini sufletu sfânt.


Să dai povață sfântă,
Îngerilor călători,
Să mă ungă cu iubire,
Să-mi  fie veșnica prețuire.


E ziua ta ,sufletul meu,
Aș vrea mâinile să-ți sărut,
Să-mi fie vorba alinare,
Sufletelor bolnăvioare.


Spre casa părintească pornesc,
Și-n cruci de uliți mă opresc.
Primul pas e-n cimitir,
Unde somnul te-a prididit.


La crucea ta eu mă închin,
Și lacrimi de sânge-ți dăruiesc,
Cu ele viața să-mi colorezi,
Și calea sa-mi-o luminezi.














Lacrima dorului cernit
                                    


Iubirea mea, cu chip ceresc,
Te las acum ,ramâi cu bine...
În palme îți vei ține leacul,
Hrănindu-se cu lacrimi reci.


Lacrimile dezmierdate
Vor înflori iar dorul,
Ce lin vibrează-n colț de inimi
Și se preling cu-atâta drag...


Te las ,rămâi cu bine,
Tu ,hrana mea din nopți cărunte
Când nici luna nu răzbea
Să îmi aline mie "of-ul"..


Într-un râu de suferință,
Mi-a dăruit căldura ei,
Buchet de stele căzătoare
Le-a revărsat la gemul meu.


Să-mi fie-n noapte alinare
Și dorul să nu mă omoare.
A mea taină am păstrat-o
Ca pe-o poruncă-nsângerată.


Te las acum ,rămâi cu bine,
Tu, iubire fără leac...
Ce-ai pecetluit în mine
Hazardul înfrigurat.