Poezii de DAN MINOIU

Floare

Nu vreau să-ţi cer cuvântul înapoi.
E lumea tristă fără să o doară,
Şi nu mai vreau să mai petrec prin ploi

O rugăciune spusă-abia aseară.

Potecile sunt pline pe-nnoptat
Şi noi urcăm încet, cu grele trupuri
Te-aştept să-mi dai covrigii de furat

Şi timpul că mai vrei să te mai scuturi...




Dar n-ai să poţi şi pasul tău de şoapte
Se-ntoarce iarăşi neprivind fereastra
La tine e târziu, la mine-i noapte

Şi fără scări ne va rămâne treapta.




FLUID

Totul s-a scurs peste fruntea noastră
Săngele s-a topit pe creştetul fiecăruia
Şi inima mai bătea...
Tropot de clopot ne învârtea, ne răsucea
Când inima noastră mai bătea...
Doamne, cât mai bătea ?!...





Frunză


Sunt frunzele toamnei complete
În visul din care ne-am scurs
Ne pierdem uşor în regrete

Când albul e greu de parcurs.




Cu lacrima toamnă-n vecie
Te aştept pe o bancă cu rouă
Ca-n vis să îmi dai numai mie

Petale de streşini când plouă




Şi-n frunza de bocet ce plânge
Uşor depărtarea de trup,
Să-mi dai doar bucata de sânge

Din care eu, singur mă rup.




Fugă


Dă-mi clipa Doamnă
Nu mai fugi cu-albastrul
Şoseta e purtată

Nu-mi da stomacul gol.




Nu mă lăsa pe stradă
Te chem într-un sihastru
Să-mi tulburi amintirea

Lăsată în nămol.




Fum


Noptea-nlănţuită de tăcere
Lasă doar amnare fumegând
Când te schimbi în scurtă adiere

Şi te-aştept la poartă tremurând.




Când apari învăluită-n vânturi
Cad uşor petale din fereşti,
Cântul nu mai saltă dintre rânduri

Şi cu mine-n toamnă te-nsoţeşti.




Şoapta ta de dor învăluită
Prescurtarea nopţii pe obraz
O aştern în taina chinuită

A colierului, ce strânge-al tău grumaz.




Nopţile învăluite-n pulberi
Într-o za ce prinde rădăcini
Ţi le dau pe bon să mi le cumperi

Când la mine-n poartă te închini.




Gând


Ningea curgând…
Toamna plecase demult.
Lumea petrece la bal.
Te-ai învârtit ca toate cele.
Te-am văzut. Te-am iubit.

Ne-am învârtit…




Glas...


Nu vreau să privesc cruce în cimitir,
Aş vrea să privesc doar un om de departe
Şi timpului şansei, aş vrea să-i dau mir

Spunea o femeie, uitată-ntr-o carte.




Nu pot fereca nici timp ce răsfaţă
Nici vremea ce-n viaţă, adăpost nu va fi
Te vreau să îmi dai o căldură ce-ngheaţă

Spunea o femeie, într-un freamăt de zi.




Cu foşnet de vis n-am să-ţi murmur eu drumul,
Când zgomotul nopţii se-apleacă încet
Şi-n tâmpla ţigării să scutur eu scrumul

Spunea o femeie, cu glas imperfect.




Te vreau pe o noapte egală cu mine,
Cafeaua fierbinte o vreau între noi
Şi vinul să curgă într-o cană cu tine

Spunea o femeie cu umerii goi...




Hazard




Se zbate clipa toamnei de-a nu mai fi cu tine
Zgomotul scurs de şoapte se sparge în fiori
Te chem când noaptea cade şi scrijelit de şine

Mă-ndreaptă către vara din care mă cobori.




E versul neîntâmplatei şi ultimei dorinţi
De-a te avea pe prispa în care petreceam
Când zgomote de şoapte şi de copii cuminţi

Ne rostuiau în barca cu care dispăream.




Eu fiu al ploii toate, tu lespede de gard
Mă însoţesc cu frunza, de mine părăsită
Te chem când şoapta-i dusă şi visul e bastard

Şi clipa e tăcere, pe treapta mult promisă.




Blestemele sunt surde şi ude pe poteci
Te-aştept cu-nchinăciune să-ţi dau în clipă daruri
E surdă mângâierea şi clipele prea reci

Când visul tău de-o taină, s-a dus să joace zaruri.




ÎMBRĂŢIŞARE


Ţi-acopăr sărutul cu buzele mele
Sălbatică îmbrăţişare de dor
Şi tâmplele curg cu seva din ele

Şi timpul se-ntoarce fior.




O floare pe ram zace tristă
Când dangăn de clopot apare
Îţi prind faţa strânsă-n batistă

Când lacrima cade şi doare.




Mi-e dor de-ntâmplarea aceasta
În care suspine suntem
Te rog, hai deschide fereastra

Şi vino atunci când te chem.






INTOARCERE


Şoapta mea de doliu se întinde
Pentru-o clipă cât ai fost a mea
Se rostogoleşte şi mă prinde

Într-un timp cât încă se putea.




Doar fântâna a rămas pribeagă
Fără ciutură şi mult nămol
Slujba totuşi s-a cântat întreagă

Pentru cei plecaţi cu suflet gol.




Greu e să desparţi corzi de vioară
Într-un nefiresc ivit în noi
Versul s-a întins şi o să doară

Când ne luăm tăcerile -napoi.




Suflet trist nepângărit de lume
Timpul se întoarce-n urma ta
Te urmez când calea fără nume

Poartă pasul meu în viaţa ta.




Joc

Între lacrimă şi stea
Pe oblânc de vreme rea,

Zace biată dragostea…




Spune că de la fântână,
S-a întors mai mult nebună
Că şi-a prăpădit norocul,
Lua-l-ar grijile-n tot locul,
Numa-n patimă şi foc,

Colo jos, la iarmaroc.




Pe obraz de turturele
Prinse dragostea a-mi cere
Să uit pasul dragei mele…