Poezii de STELA CHEREGI

NELINIŞTI

M-am aşezat pe aripi de umbre
îmbătată cu lacrimi de înger
ce-şi plângeau zborul frânt
într-o grea încercare de a uita durerea
că au pierdut pe drum din a lor pene...

Cuprinsă de uitare
se-ntoarce-n mine toamna
şi-mi picură pe buze
nectar din bob de struguri
prin mine trec fiori de gheaţă
apoi din umbre te desprinde
când glezna se afundă-n colbul vremii
în cuibul nopţii mai ţipă o stăncuţă
şi-n mine urlă noaptea
plângând căderi de stele
înghiţite de tăcere în tristele eternităţi.
Aducerile-aminte pe mine mă doboară
şi bântuită de nopţi întunecate
mă-ntorc din veşnicia umilelor tristeţi
sorbind nectarul ce fierbe în pocale
şi-mi îmblânzea durerea

de-a hoinări prin alte vieţi.


ACCEPTARE
 
Nu-s femeia ce trădează dacă visul a-ncetat
Regăsindind iubiri pierdute pe-un tărâm nevinovat
Am s-aştept un zbor de fluturi să-mi aducă gând uitat
Şi din veşnicia sorţii dă-mi un semn că n-ai plecat.
 
N-am să drămuiesc tăcerea rătăcită prin sipeţi
Dar voi căuta dulceaţa unor alte dimineţi
Clipa noastră este dramă ce se scurge-n alte vieţi
Şi în templul fantomatic noi ne pierdem prin tristeţi.
 
Am s-accept dezmăţul sorţii risipit în calendar
Când doar clipa adormită se agaţă-n secundar
Şi în aşteptări perene destinul pare hoinar

Dezmierdatul fără suflet este jertfă în zadar.


IDENTITATE
 
Sunt un pisc de munte sărutat de nori
Şi clocoteşte-n mine măreţia unor clipe
Răvăşite doar de vânturi uneori
Şi de zborul unor condori visători.
În aşteptări de veşnicii eterne
În mine urlă tunete răsfrânte
La temelia unor rugăciuni.
Şi-n liniştea suişului spre cer
Zbate-n mine dorinţa unui zburător
De-a mângâia seninul cu aripi de cocor.
Dar Dumnezeu striveşte un val de lacrimi
Şi spală piscul cu ploi nebune
Mi-e veşnicia un dor încrâncenat
În măreţia clipei nefiind uitat.
Şi uneori strivită de talpa unui nor
Când fruntea obosită stă plecată
Şi-n tăcere zbate sub albele ninsori
Iar sufletul îngenunchează toropit de sori.
Pleoapa-mi cade ostenită şi aşterne linişti
Îmbrăţişând sărutul unui timp trecător
Iar gândul luntrea călătoate
Alunecând pe val de stele
Se-ntoarce-n ameţirea unor tulnice uitate
La poala unor stele căzătoare
Spulberate de căderea într-un abis
Uitat şi ocolit de soare.
 
VIS
 
În mine s-a-nchegat o poezie
Iar chipul tău cernut mărunt în versuri
Apare ca o dulce fantezie
Ce răzbate-ncet printre anotimpuri.
 
Îmi apari călcând cuvântul printre maci
Râsul ţi-e foşnet dintr-o primăvară
Ce ne-mpresoară lăsându-ne buimaci
Când fiorul până în tălpi coboară.
 
Din ochii toamnei se revarsă plânsul
Şi masa e-ncărcată cu bucate
Iar dragostea îşi unduieşte dansul
Pe un covor de frunze adunate.
 
Mă ninge în suflet cu zăpezi de dor
Şi cresc în mine oameni de zăpadă
Iar tu mă aştepţi din sănii să cobor
Când şoapta pare-a fi dulce baladă.
 
Rămâi un vis ascuns în lutul vremii
Dar întoarce-te chemării să-i dai glas
Şi să uităm de suferinţa lumii
Când printre ani trecuţi vom face popas.
 
 SĂRUT
 
Pe-o geană de tăcere vibrează gândurile toate
Atingeri alunecoase incită simţirea
Buze răsfrânte cerşesc atingerea oftând
Culeg în tăcere sudoarea dulce şi sărată
Mireasmă ce-mbată în anotimpul iubirii
Sărut... atingere ce freamătă sub buze ca un foc
Nectar pentru suflet când pare că totul e joc
Te ceartă simţirea că încă mai cerşeşti iubire
Tu vrei să te simţi femeie când flăcările te mistuie
Şi încă mintea cerşeşte pierzându-te in scrumul tăcerii
În mine se prelinge fiorul şi-mi frânge gleznele
Îngenunchez într-o iubire risipită-n zori
Mă pierd în risipa atâtor alte ninsori
Căzute în ploaie din norii goi
Apoi te chem în anotimpul iubirilor din noi
Îţi murmur iubirea când poezia plânge
Şi clopote îngroapă sărutul apoi ca pe-o uitare
Ce va reveni când buze fierbinţi adulmecă
În fumul vremii ca pe-o răsplată
Când amintiri se-ntorc din alte veri cu speranţă
Şi-n dulce clipă răstignită mai cobori un ultim sărut...
 
 CLIPĂ ÎNTÂRZIATĂ
 
Vreau să evadez din vise pribegind prin altă viaţă
Dar în jur miroase-a moarte, un ecou răzbind prin ceaţă
Versuri frânte se-mpletesc ca-mbrăţişarea a doi amanţi
Printre sfărmuri de-amintire ne regăsim doi bieţi perdanţi.
 
Prăbuşită în clepsidră ca o clipă-ntârziată
Mă cuprinde strâns deşertul cu mişcarea lui înceată
Însetată doar de tine, sechestrată-n veri toride
Veşnicia-i izbăvită de tristeţile aride.
 
Prinsă-n visul de o noapte mă închin încă o dată
Când privirea-ţi mă striveşte sub un colţ de stea uitată
Calc apoi pe umilinţă şi încep la viaţă-a cere
Picături din veşnicia ce se scurge în tăcere.
 
Nopţi pierdute-n val de vise se transformă în oceane
Iar sfinţi căzuţi din ceruri împărtăşesc cu noi canoane
Ani cerniţi în sita vremii suferinţele deznoadă
Şi sufletul cade răpus într-o ultimă cruciadă.
 
 RĂTĂCIRE
 
Când privirea-mi rătăceşte printre negurile reci
Gândul stă ascuns sub pietre şi mai geme uneori
Iar în scorburi de visare se pitesc speranţe seci
Rostuite-n val de şoapte de noi simpli trecători.
 
Uneori ne leagă umbra de al minţii aprig joc
Răsfirat ca ploaia peste clipele ce-s plânse
Ca o răfuială dusă la extremă de noroc
Şi în asfinţirea blândă pier iubirile învinse.
 
Şchiopătând cu glezna frântă căzută-n amorţire
Un fior s-a furişat ca să prindă rădăcină
Într-o ameţire tandră împletită cu iubire
În tristeţea verde rece din a ochilor lumină.
 
E stinsă tăcerea şi pare că urlă-n durere
Lacrima se prelinge-n răsfăţul primenit în zori
Nopţile toate-s încătuşate în lanţuri şi fiare
Răscolindu-mi liniştea în care azi mă înfăşori.
 
 REGINĂ PENTRU O CLIPĂ
Ştiu că ieri ţi-am fost regină respirând în versuri albe
În mine gândul se-nchină şi din lacrimi îmi faci salbe
Eu aştept să-mi scrii răvaşe din eterna depărtare
Unde nopţile-s părtaşe îmbrăcate-n nepăsare.
 
Iar de gându-ţi modelează chipul meu pierdut în noapte
Şi pe cer o stea oftează risipită-n mii de şoapte
Tu în vis să îmi fii rege în castelul din răscruce
Să te laşi condus de lege şi de vorba cea mai dulce.
 
Te aşează-n jilţul vremii războit cu-ntreaga lume
Sfinţi te cheamă la vecernii rugăciunile-s postume
Şi-n castelul cel de zgură ridicat în vis rupestru
Cavalerii în armură păzesc azi ţinutul nostru.
 
Eu mă-nclin numai o dată ca o umbră în cădere
Sub privirea ta albastră împânzită de himere
Tu-mi fii rege, eu regină într-o lume de-ntristare
Nu ne-a fost cunună nouă decât noaptea-n felinare.
 
 SUNT ŞOAPTĂ...
O şoaptă-ţi sunt şi ea vibrează
În nopţi târzii pe valuri rătăcind
O stea aprinsă-n noaptea neagră
Un vis în visul nedormitelor tăceri
Doar paşi pierduţi în paşii mei
Şi umbră rătăcind pe-a visului cărare
Trecut închis în cercul braţelor uitate
Eu undă a recelui fior
Tu doar vibrezi în lumi îndepărtate.
 
Se lasă noaptea între noi, acelaşi vis neîmplinit
Şi paşi pierduţi făr-a fi regăsiţi
Cărări de foc prin gându-mi răvăşit
Şi ele rostuite cu răbdare-n infinit
Eu gând tăcut al timpului tacit
Tu şoapta unui dor purtat pe mare
Când pescăruşul s-a-nălţat în zbor
Cu ochii lui mi-a căutat privirea

Ce aştepta sărutul soarelui răsare...


SĂ-MI FII
Mi-am dorit să-mi fii cădere într-un val de aşteptare
Gând ascuns în noaptea ce-a deschis poarta viselor tale
Şi-n desfătarea clipei rătăcindu-mă cu candoare
Prin miresme troienite de o mare de petale.
 
Am îmbrăţişat speranţa uitând deziluziile
Şoapte de dor amintesc în vreme că am pierdut cândva...
Dar din răzbunarea timpului rămân amneziile
Spălate cu lacrimi pentru o clipă,sub cer, undeva...
 
Din întunecimea timpului se întoarce ecoul
Glasul lăuntric care-şi revendică râsul uitat
Iar cerul aşterne linişti peste-al lunii tăcut halou
Când cercuri de lumină în eternitatea clipei zbat.
 
Uneori am să mă-nalţ peste cădere, măcar în gând
Şi apoi am să te chem să îngenunchezi speranţele
Îndrăzneaţă dorinţă, să păşeşti peste greşeli visând
Şi-n faldurile timpului s-ascunzi toate neşansele.
 
Când visul se destramă şi-nghesuiţi în ochiul minţii
Jelim lacrima rostogolită ce cade în eter
În margini de tăcere ne dăruim fidelităţii
Şi-n gloria de-o clipă, gândul va urca spre cer.
 
Când şoaptele tale devin doar sfărmuri de amintire
Cerul trist, ca un tăciune, aşterne noaptea în cuvânt
Să poţi îmbrăţişa cu lacrimi deşertul din simţire

Iar zei plecaţi din ceruri, privind spre noi, se-ntorc pe pământ.


DIN TRISTEŢE M-AM NĂSCUT
 
Din tristeţile mărunte m-am născut precum un fum
Cugetând întunecimea clipelor dintr-un amurg
Dar când lacrima coboară, stinge focul, lasă scrum
Şi-n convoiul fantomatic toate lacrimile curg.
 
Port în mine biruinţa unui suflet dărâmat
Sfâşiată de cântarea unui timp fără de rost
Doar de trista aparenţă vrând să spun că am uitat
A trecut un ger prin mine ca şi cum nu ar fi fost.
 
Moartea-i încercare stând la temelia vieţii
Adormind îndurerată şi cu capul aplecat
Când cu chipul slut îşi numără-n tăcere adepţii
Şi privind cu ochiul minţii cu-ndrăzneală micşorat.
 
Nu-i un moft să stau desculţă pe zăpada îngheţată
Când în mine se sfâşie o durere-agonizantă
Libertatea mi-e vândută şi cu lanţ încătuşată
Viaţa mi-a fost povară şi cu lacrimă scăldată...
 
 SUFLET GOL
 
Uneori eu mă cutremur într-o clipă de uitare
Printre şoaptele ce murmur un oftat în depărtare
Gândurile îmi curg valuri şi-s preschimbate-n amintiri
Ce se-ntorc mereu la maluri zdrobind atâtea amăgiri.
 
Şi din nori uscaţi de ploaie se scurg liniştile-apoi
Cerul încet se despoaie şi plângem că rămânem goi
Dar tăcerile mi-s frânte şi pe umeri mă apasă
Liniştile mă descânte, cu-n sărut mă fă mireasă.
 
Iar când nopţile mi-s albe genele strecoară lacrimi
Risipind în mol doar salbe plăsmuite-n gând cu patimi
Tălpile calcă veninul şi-ngenunchez lângă altar
Oglindind în vreme chipul tâmpla-i învelită sumar.
 
Scrijelind străfundul vremii patimi trec prin anotimpuri
Simt durerile femeii răstignire în răstimpuri
Tu te-ntorci să-mi spui femeie, eu te-alint cu drag bărbate
Cu-n sărut m-aprinzi scânteie, şi-ador patimile toate.
 
DEZLEGARE
 
Gându-i obosit şi fruntea plecată
Mă-neacă tăcerea încă o dată
Ţipăt întors dintr-un stol de albatroşi
Ecoul ţi-l pierzi prin vulcani noroioşi.
 
Zborul se frânge întors în regrete
Şi pare un nor pierdut de comete
Dezleagă uitarea şi las-o-n lume
Când noaptea şi timpul se-ntrec în glume.
 
Te-ntoarce-n veacul străpuns de uitare
Flămând te hrăneşte cu o chemare
Îngenunchează când plânsul te-neacă
Şi dorul de tine să mă petreacă.
 
Cu talpa striveşte lacrimi pierdute
Din ochiul ce plânge şi-s neştiute
Te-ntrece-n despletirea unui sărut
Dezleagă-mi iubirea în ceasul tăcut.
 
De noaptea mi se-ntoarce-n stele
Suspinul pătrunde până-n plăsele
Gânduri se sparg în tâmpla obosită
Trezindu-ţi pasiunea adormită.
 
TAINA REGĂSIRII
 
Azi mi-s înger prăbuşit în abisul fără nume
Aripile-mi mă cuprind în singurătăţi bătrâne
Iubirea-nfăşurată-n strai sărac mai face glume
Fericirea se piteşte împlinirea s-amâne.
 
Sunt doar umbră-n întuneric şi pătrund în visul tău
Plămădesc cu jinduială un sărut pe care-l vreau
Sub căuşul palmei tale sânii-n taină-mi fremătau
Şi în noaptea-ndepărtată simţurile te chemau.
 
Dar pe luciu-ntins de ape luna se-oglindeşte trist
În nefericirea nopţii mă supune la torturi
Din vechimea blasfemiei aminteşte-ţi că exist
Profeţind apocalipse în iubire să înduri.
 
Azi mi-e soarta-ncătuşată în genunchi eu mă aplec
Cu nisipul strâns în palme soarele stau şi-l aştept
În singurătăţi banale rătăcesc şi te petrec
Şi iubirile flămânde se zdrobesc la mine-n piept.
 
Eu mă pierd în adevăruri şi-n veşnicii apuse
De se lasă înserarea îţi trimit un albatros
La ceas târziu în noapte gândurile-ţi sunt pătrunse
Să mă regăseşti în taina răsăritului sfios.
 
DE TRISTEŢE
 
Îmi strâng pumnii în tăcere agăţându-mă de-o clipă
Şi mă tem să-nfrunt timpul pentru fiece risipă
Mă cuprinde-nfrigurarea la ceas târziu în noapte
Când prin umbrele tăcute se strecoară mii de şoapte.
 
Ceru-i sărăcit de stele şi în mine toate cad
Se cutremură cu zgomot şi-n întunecime ard
Eu sting foc călcând pe flăcări şi-n urmă rămâne jar
Iar din ochi hrăniţi cu noapte se prelinge doar amar.
 
Dacă-n somnul fără vise ai să cazi şi ai să plângi
Nu-ţi fie teamă golul născut în tine să-l frângi
Şi dacă-n smoala nopţii cucuveaua ţipă iar
Pângărind întunecimea ţipătul e în zadar.
 
Se coboară-n pleata ninsă câte-o lacrimă de stea
Şi-n însingurări uitate n-am să-ţi spun durerea mea
Doar tornade mai cutreier, răscolind sufletul trist
Veşnicia-i spune morţii că sunt vie şi exist.
 
Şi cu-n vers uitat de lume mă întorc într-un amurg
Să strivesc în mine gânduri ce-n tăcere iară curg
Peste veacuri de-ntristare eu aştept să te întorci
Şi din tâmpla obosită zbaterile să îmi torci.