Poezii de Dan ŞALAPA

semafor
 
vapoare, vapoare
plutesc peste albul din bucătărie,
- A nins azi-noapte, îmi spune vecinul,
a nins cu bani vechi, şi cu fulgi de vată...
 
o orchestră traversează intersecţia
cântând marşuri triumfaliste,
iar eu stau la semafor,

beat de alcoolurile primei dimineţi
de după scufundarea tragediei
în sucul de mere al copilului...


puşca
 
aveam ochii ascunşi
pe teava puştii;
trăgeam cu puşca,
şi habar nu aveam
că puteam să-mi afectez vederea.
 
aveam puşca ascunsă
în canalul de apă caldă;
şi puşca ruginea,
ce era să facă, fraiera de ea,
până plecai la vânătoare de reni.
 
aveam renii ascunşi
în cartuşele cingătorii;
se-mperecheau, renii,
parcă presimţeau
decimarea ridicată la rang de ştiinţă.
 
 aş vrea să trec
 
aş vrea să trec,
oriunde, dar să trec,
sunt ziduri jur-împrejur,
şi bălţi, şi crovuri, sunt,
aş vrea să trec de tot şi toate,
să-mi crească, Doamne,
aripile acelea, odată,
mi le-ai promis,
le simt,
sunt gata să mi le frâng
la primul zbor,
dar, dă-mi-le, odată...
 
aş vrea să trec,
ziduri să sparg,
albii de râuri seci
să prea-inund
sub paşii-mi grei,
împleticiţi,
să urc spre culmea
răsărită-n zarea
fără orizont,
subînţeles, oh, ştiu,
şi ştiţi şi voi,
nu-i culme fără orizont,
dar eu, eu, vă întreb,
de ce nu-l văd
ci doar îl presupun?
 
aş vrea să trec cu totul,
chiar de-ar fi să uit
că aripa e doar pretext,
aş vrea să trec
chiar de-ar fi să mai trăiesc
o viaţă fără sens,
numai, mă lasă,
Doamne, să trec
de zidul fără glas,
din cărămizi de ceaţă...
 
ce ghinion ai,
Doamne, tu cu mine,
să vrei şi tu
o clipă efemeră de odihnă,
iar eu să-ţi zdrenţui
siesta intermediară
cu absoluta mea fantasmă...

 
 costumul de bal
 
clipele se strecoară printre palme
precum odinioară zilele printre fiori,
roata soarelui se rostogoleşte zăludă
precum altădată zâmbetele noastre,
creşte un fir de iarbă-n dunga serii aceste
cum, ţin minte, întrebările noastre
în buzunarul de la pieptul costumului de bal...
 
iau clipele şi le tăvălesc
printre fiorii de-atunci,
şi ele tac precum zilele pierdute,
privesc soarele-n ochi,
iar el se fereşte de privirea mea
ca de un ciob afumat de sticlă,
seara se culcă sub firul de iarbă
şi visează răspunsurile
vârându-le ca pe nişte nuci coapte
în buzunarul ca un zâmbet de altădată...
 
doar costumul de bal
mai ţine minte clipele care continuă
să ni se strecoare printre palme...


peste stradă
 
strada se trece doar prin locurile marcate,
traversarea altfel înseamnă pericol,
paşii nu mai îndrăznesc să se aventuzere,
o despuială de sensuri unice
urcă din josul străzii,
dincolo, pe trotuarul celălalt, se zăreşte
femeia în negru, zâmbeşte, arată ca o vitrină
gătită ca de deschiderea magazinului,
am să trec strada cu toate contravenţiile
ce mă aşteaptă, cu toate beteşugurile
ce mă aşteaptă pe vreun certificat medical,
femeia în negru e mult prea frumoasă,
şi are promoţii pentru toţi raţionaliştii...
 
timp ieşit din minţi
 
mă laşi în urmă, timp,
ai grijă, te poţi împiedica
de urmele mele
necălcate încă,
urcă, la loc,
pe umerii mei, timpule,
nu face nazuri,
nu te da în stambă,
ai grijă, timp nevolnic,
intri în competiţie
cu nesfârşitul
care aşteaptă după colţ!
 
nu mă lăsa în urmă,
timpule,
îţi pierzi timpul
cu naivităţi de tipul ăsta,
te voi ajunge,
nu te grăbi să baţi palma
cu orizontul sălbatic şi rece,
toate pariurile de pe lumea asta
doar eu le câştig
dacă e vorba de tine,
ţine minte ce-ţi spun!
 
te voi ajunge,
timpule, fiară ce eşti,
şi-ţi voi stoarce toate clipele,
voi muri cu tine de gât,
vagabondule, dragule,
ieşitule din toate minţile,
uitatule de tine,
stai pe loc, aşteaptă-mă,
de ce vrei să uit eu,
eu să uit, smintitule,
că nu tu m-ai făcut pe mine
ci eu te cumpănesc pe tine
cu sângele meu
care tropăie-n strachina firii?