Poezii de Dana Staicu

AEVEA!
 
Aevea strânge-mă la piept
Și năruiește-mi neputința
De-a devora ce nici n-am drept
S-ating c-un gând, cu nici ființa!...
 
Aevea lasă-mi buze reci
Să mistuie a mea dorință,
Despovărându-mă pe veci

De neiubita mea ființă!...
 
Aevea lasă-mă să surp
Tot ce de tine mă desparte!
Cu furie, cu jar extirp
Din mine dreptul să n-am parte!...
 
Aevea tac, aevea mint,
Aevea-nchin, aevea n-aud!...
Mă port cu mine a dezmint,
A... chinul lebedei ce-l laud!...
 
Mă port..., și tac..., și mor..., și-atât...
Și-o iau la pas către-al meu: „cât?!”...

 
...CU UMERI GOI!...

 
M-ajută marea să te văd
O dată-n plus, al meu iubit,
Să te iubesc neprihănit
Atât încât să fac prăpăd!
 
Mai fericită-s decât pot,
Mai plânsă decât pot eu duce,
Mai obosită de-a mea Cruce,
De-al meu iubind schelet socot!
 
Visatul meu din Cer picat,
Nemaivăzutul fără nume,
Îți licărește a renume
Fiece nur ce ți-a fost dat!
 
Suntem la un apel distanță
Dar ne despart trei veșnicii,
Suntem a Cerului făclii
Dezurgisite de-o speranță!
 
Părelnicia dintre noi
E între noi de-o veșnicie!
Mă plec 'naintea ta, solie,
Eu, dor ce sunt, cu umeri goi!...
 
MISTICĂ

 
Tu, mare, adă-mi pentru-o zi-
Măcar- iubirea-mi fără seamăn!
Mă dăruie cu reverii
De-a tăvăli pământul reavăn!
 
Îmi adă pescăruși în gând,
Pe mâini -inele de speranță,
Nostalgic fură-mi din cuvânt
Atotcuprinsul lui „distanță”!
 
Îmi adă geamandura tern
Cu val cu tot, cu-a mea iubire,
Într-un baroc... plutind etern
Ca o haotică dorire!
 
Îmi mistuie atât de vag
Preponderenta nesfârșire!
Redă-mi ce știu că am în prag
Demult ursit de-a-mi fi menire!

 
NERĂNITĂ!

 
Cenușăreasa sunt, nu Albă-ca-Zăpada!
Sunt cea atât de-anost nevrută,
Cea cu duiumul pedepsită drastic
Până la sânge suportând tăcută!
 
Am mii de școli, dar sunt un „neica nimeni”
Părând că... da!, mă-mpiedic la tot pasul!
Aș vrea să uit de-a îmi frustra avântul
Să țip, să urlu-n scâncet cu-al meu glasul!
 
Neîncetată-mi este rugăciunea
De-a fi iertați toți cei ce aprig m-au izbit!
Pe tot atât de sfântă-nchinăciunea
Pentru acei ce au oblăduit!
 
Dar totuși aș pleca odată
Să-mi caut, să-mi găsesc de-a fi iubită!
Aș preschimba poteca-mi înmărăcinată
În flori de crin, de tei, în mir, în... nerănită!

 
NICIODATĂ...

 
Mare ce ești, năzdrăvană-nsorită,
Vălurind a mister tot ce pare ursită,
Te chem în pronaos să-mi fii, dacă poți,
Mireasă, iubită, a Cerului sorți!
 
Fii mare cât marea, infinită tu fii!
Fii atotcărarea spre stelele vii!
Fii punte, izbândă, fii Ceru-nstelat,
Fii haosul lumii cu pace dotat!
 
Ești marea mea sfântă! Ești eternitatea!
Ești vulgul iubirii când pacea e gata!
Dorita mea sfântă, mă iartă, de poți:
Ești lebăda Lunii furată de hoți!
 
Aș da o poveste să am pacea ta,
Și două neveste, să-ți am dragostea!
Aș da o iubire ce n-a meritat
Să-l am pe acela ce-mi place... bărbat!
 
Aș da viața mea, atunci când ea pleacă,
Să nu mai iubesc pe ascuns niciodată!...

 
LOGODNA
                
 
Cum faci de ești așa de dragă?!
Iubita mea, sunt copleșită toată!
Aș vrea să îmi predai, ca la elev,
În termeni sacri, totul... ce-i un ev!
 
Sunt disipată în a tale stele
Atât încât îmi pare că-s rebele;
Mi le-aș culege ca pe pietre fără seamăn mie
Spre a le oferi 'napoi tot ție-n poezie!
 
Nu pot de tine! Mor și înviez!
Sunt prea sarcasticul și devotatul amorez...
Sunt în genunchi 'naintea ta să-mi spulberi
Tot ce e rău din ale mele pulberi!
 
Minunea mea prea pur destăinuită,
Te-adulmec, te conjur a-mi fi iubită!
Îmi despletesc a mele plete către tine
Rugând... pe veci logodna să ne fie! Întru bine!
      
 
GĂRGĂRIȚA

 
O principesă, roșie, cu pete
În negru, pe rochiță, ca la fete,
S-a așezat pe al meu stâng picior
În semn de norocel, de zbor, de dor!
 
Fetița dulce și-nroșită toată
Ca semn al dragostei ce-n al său zbor îl poartă,
Mi-a spus, așa... ușor, șoptit,
Că sunt demult alesul fericit!
 
Eu am gândit atunci că-i joacă
Dar râs-a sufletu-mi pe dat' cu a lui moacă
Întrebător: „Da vero?! E o joacă?!”
Nu! Cică Noe are multe-n barcă...!
 
„Ești sigură..., tu, dulcea mea fetiță?”
Nu crezi?! Doar sunt o gărgăriță!...

 
ODE

 
Eu nu exist! N-am existat vreodată!
Cine a spus cândva că m-a văzut?!
M-abandonez desăvârșit, total la artă
Și tac..., și văd ce fac! Cine-a crezut?!
 
E Dumnezeu în umbra a tot crezul,
A tot condeiului și dorului meu sfânt!
E El în tot al vieții mele miezul
Și de aceea Imnuri, Ode multe-I cânt!
 
Mărturisesc adânc și preaplecat a mea credință!
Cu toată-a mea evlavie mă rog
Și mulțumesc cu-ngenunchiată umilință
Că-nverșunata-mi ARTĂ ce-n vine-mi se propagă...
                                                                                   e un drog!
 
Ești, Doamne, prețul a tot 'naltul,
A tot deplinei mele căutări,
A izbândirii mele în a face saltul
Spre zări, spre orizonturi, depărtări!
 
Ești intrinseca mea gonace vrere
Către neprevăzut, abscons, către părere!
Ești agonia preschimbată-n Har,
Ești cel mai dulce-al meu plin cu nectar pahar!

 
GEAMANDURA

 
Se lasă noaptea peste-atâta pace
Cât zarea de albastră, cât înaltul!
Se lasă liniștea, iar geamandura tace...
Da'-mi spune-apoi: „În veci tu nu pleca la altul!”
 
Eu o ascult zâmbind îngândurată
Și mă cufund în largul..., și adâncul...
Nu mai pot fi demult -și nici mai vreau- îndurerată
Dar o ascult..., și tac, și surd îmi cat oblâncul!
 
Misterul tău, că ești portocalie,
Sucombă în a mele înțelesuri;
Sunt plutitoare peste pacea ta eresuri
Iar vineții fantasme-mi par făclie!
 
O să ne despărțim o vreme iarăși
Dar spusa ta voi ține-mi-o voi minte!
Nu știu de-am fost..., dar am să fiu cuminte!
Am să mă-nclin la sfatul tău!
                                            Am să mi-l iau tovarăș!
 
Mărturisesc: nici greu de-a-mi fi nu-mi va să-mi fie!
Nu prea-nțeleg ce-mi spune inima,
                                            dar cred că știe!

 
MAREA MEA POVESTE

 
Mi-e foarte frig
Dar greu îmi e să plec de lângă tine!
Mai bine-ndur
Și mai înnasc... un vers... în fine!
Mai bine tac și tremur
Și evoc
A tale șoapte
Ce cu-atâta dor habotnic, mistic
Am să le invoc!
 
Îți sărut valul și nisipul,
Zarea,
Și tot firescul tău de scoici,
De pescăruși, de vase...!
Îți mulțumesc de bronzul
Și coralii
Și de-a ta grijă
Pentru tineri -amiralii!
 
Ne vom vedea, chiar dacă frig îmi este,
În toate gândurile, marea mea poveste!