text de dimineață cu imunitate ridicată

 
ne privim unul pe celălalt ne privim din ochi în ochi
și ne vedem când nu ne vedem
pe vederi ne privește când deschidem nevăzut porți
(pe lacrimi cad în starea de înger și-n starea de zbor
vântul în mișcare încearcă viața scutură norii
plumb zgribulit se prinde de lună)
.
.
de ochii securității ochii lumii în pământ iar ochii pământului în lume
și-n ochii de cer ochii mei
(în stare divină declară nule frunzele păsările plecarea
cu trecătorii copaci planeta respiră miejii de licăr
și-n graiul înhămat la soarta sufletului
nu-mi rănește fericirea de a fi
sămânța martir după dictare scrie iertarea)
ps
pe ruguri de buze nuanțe de alb pur așternute
recunosc nemărturisit cuminecarea
în legea curățeniei de toamnă roata de împlinit
 
 
text pentru seară
 
 
se spune că totul are un început
ca iluzia libertății ca libertatea iluziei
dar totul are și un neînceput
ca o îmbrățișare fără mâini ca un sărut fără de buze
(dragoste din erotism erotism din dragoste)
între ceruri și pământ unde nu suntem aer nu suntem apă foc humă
în timpul de mare suspendat din eternitate cu vremelnicia
mărurisire cu febră înaltă pe fluxul sanguin
în repetiția fluviului apei
 
circuit transmis dublu și simplu
consumul de realitate consumul de iluzie
ca o transpirație de lapte de var
mă botează în mine mă botează în tine
mă botează în numele Tatălui și a Credinței
ca un recurs contra speranței dintre cădere și zbor
ca un recurs pentru speranța care scrie cu mine
care mă caută de când mă cunoaște
compus din lume din trup și din suflet
sau ca o singurătate tradusă sub cerul cerului
în visul de oameni din coasta în care se naște alt corp al poetului
locuind metafora de păsări abandonată
pe fond cu pulsul care nu se mai repetă în formă
 
povestea continuă cu mirifica pasiune
când Dumnezeu prizonier în cuvântul meu
ca un vieme de fluture pofticios pe mozaicul de folie de aluminiu
înseamnă semnele evadării pe cuvânt
lux dependenței indiferență întâmplării
cu senzații și viziuni între noi cu substanța identității în conturul pierderii
și esența comunicării în trup de comuniune
la finalul textului o bătălie pe absență
pe informațiile care shimbă natura
pe limba inundată echivocă
exclusiv între parantezele incluse

„Noi rătăcim cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vede de drumul lui….”
 
numai tu pe cale cu-n Demiurg
 
în mod subtil mă vrei
cum vinul alunecă în sânge
și-n fiecare glob de jar pe floare plânge
ca-n decolteul scăpat Evei
 
din coapsa de chin a barierei
raiul spre adâncul viței fără remușcare se înfrânge
în mod subtil mă vrei
cum vinul alunecă în sânge
 
la liziera frenetică a umbrei
cu mintea tandră gândul străfunduri atinge
vulcanul nebun pe drumul anticamerei
margini dureri și depărtări învinge
din lutul spiritului în mod subtil mă vrei