Poezii de Daniel Irimescu

FATĂ DE ÎMPĂRAT

Aș strânge-n brațe tot zenitul

Ca depărtările să le destram,

Să nu mai fugi decât cu gândul

Când noaptea îți va bate-n geam!

Din roua caldă a dimineții

Ți-aș împleti şirag de perle,

Să-ți poarte până-n ceasul serii

Mireasma prafului de stele.

 

Și dacă totuși n-o să fie

De-ajuns o dragoste din dor,

Atunci ți-aș face-o colivie,

Să nu mai poți să pleci în zbor!

 

Și-n zborul tău grăbit spre Lună

Unde te-ascunzi de ochiul meu,

Tu lasă-mi mie vorbă bună

Să știu un' te-oi găsi mereu!

 

Și-oi aduna minunea lumii

Și te-oi căta neobosit,

Ca să gustăm din apa vieții

Când timpul nostru e sfârșit!

 

Tu, fată de-mpărat frumoasă,

Rănită-i inima din mine,

Că nu te iau să-mi fi mireasă,

Ci să-mplinesc o grea misiune!

 

- Eu n-oi pleca din a mea lume

Numai de ești tu prințul meu!

Și stelelor le-om da noi nume

În timpul nostru scurt și greu.

 

- Eu te-am visat din totdeauna

Și niciodată n-ai lipsit,

M-a privegheat în noapte Luna,

Și-n zori cu tine m-am trezit!

 

 

Pe cer noi suntem două stele

Ce parcă tainic se privesc,

Și-n calea lunga dintre ele,

E raiul nostru pământesc!

 

Și vom putea a fi-mpreună,

Numai prin moarte de-om răzbii,

Iar veșnicia o să spună

Că noi suntem a ei copii!

 

Te lasă dar' în grija sorții,

Fără de teamă să umblăm,

Și l-adăpostul umbrei nopții

În ceruri să cutreierăm!

 

Și-n nesfârșitele mistere,

Ce-n taină ne-au alăturat,

Vom regăsi printre unghere,

Scânteia focului curat.

 

Și mi-oi uita a mea menire,

Că tu ești rai când te privesc,

M-aprind și ard fără oprire,

La brațul tău nepământesc!

 

SINGURI

 

Singuri stăm în fața sorții

Ce ne calcă pe grumaz,

Muribunda clipă-a vieții,

În genunchi cere răgaz.

 

Iadul însuși se-nfioară

De-ale noastre reci destine,

Plânsul morților doboară,

Temelia ce-l susține.

 

Ochii se inundă-n lacrimi

De a noastră tânguire,

Din șuvoaiele de patimi,

Ne-a rămas doar amintire.

 

Atârnă toate de un fir

Și hău sub noi ce ne înghite,

Am bea durerea din potir,

Dar clipele ni-s asfințite.

 

Te răstignești în neputință

Pe drumul crucii, abătut,

Și duci o viață în sentință,

Ș-apoi o iei de la-nceput!

 

Și nu mai ai nicio putere,

Ești numai tu, crucificat,

Amar te zbați printre mistere,

Cătând' cumva să fii-mpăcat

 

În tunete asurzitoare

Ce zdruncină simțirea ta,

Mă cauți răscolind fuioare,

Din raza soarelui ce sta!

 

Cel de pe urmă ceas se scurge

Pe talgere aș vrea să-L pui,

Și niciun strop din el nu curge,

În zbor spre Tine când mă sui!

 

STELE CĂZĂTOARE

 

Cad încet din bolta rece

Stele albe de cleștar,

Numai una ne petrece

Viața noastră spre hotar.

 

Și la ea mă uit cum trece

Prea grăbită spre amurg,

N-aș vrea de la min' să plece

Și să simt cum toate curg!

 

Stăvilar aș punen-n ceruri

Și le-aș strânge la un loc,

Într-o clipă dintre vremuri,

Să-mi găsesc al meu soroc!

 

Tu lumină ce din veacuri,

Către noi mereu pornești,

Poposește-n aste trupuri

Și să nu le părăsești.

 

Dâre albe lasă-n ceruri

În a lor lungă mișcare,

Anii noștri parcă-s fluturi,

Din a lor eternă stare.

 

Te găsesc în colț de lume

În vremelnic-așteptare

Steaua mea fără de nume,

Să-mi fii mie luminare!

 

Lumea ta îmi este mie

Un albastru infinit,

Iar a mea, iți este ție

Timpul veșnic mărginit!

 

Ai trecut sclipind prin mine

Și ușor te-ai depărtat

Nu mi-ai spus: "rămâi cu bine",

-Dragul meu, eu am plecat!

 

VIS DE VARĂ

 

Am să urc pe la amurg,

Călărind pe al meu murg,

Multe licăriri ce-adun,

În cosițe am să-ți pun!

Și voi împleti cunună,

Cu argint cules din Lună,

Visul să ți-l luminez,

Somnul ca să ți-l veghez!

Stelele când sunt în pârg,

Am să fac cu ele-un târg,

Să culeg din rodul lor,

Ca să îți hrănesc un dor!

Și m-oi coborî în noapte

Lângă pat rosti-voi șoapte,

Nu cumva să te trezesc,

Visul să ți-l ocrotesc!

În visare ne-ntâlnim

Nu ne temem să iubim,

Fără a vedea vreun zeu,

Cât ne e nouă de greu.

M-au lăsat legat de cer,

Ziua toată un mister,

Stau ascuns privind cu jale,

Către nopți ce sunt a tale,

Călărind sub clar de Lună

Întunecimile-mpreună,

Până la cântat de zori

Să ne tăvălim prin nori.

Contopiți în trup ca Unul

Să ne ușurăm surghiunul,

Făr' a ști nimeni de noi

Când de unul, când de doi,

Și-om lega noaptea de zi

Să nu ne putem, trezi,

Unu-n cer și altul jos

Nimănui cu vreun folos!

Cerule, tu să-mi dai mie!

Voie, să mi-o fac soție,

Și s-o urc în lumea mea,

Unde am s-o fac, o stea!

 

Născut în luna lui ianuarie prin data de 14 a anului 1972, în municipiul Sibiu.

          Scriu ce-mi dictează sufletul încă din copilărie. Idealist din fire dar nu un veșnic visător, dornic să aduc bucurie, liniște si trezire prin ceea ce pun pe hârtie atunci când sufletul nu-mi dă pace și mă împinge la scris. Cred, iubesc și sper că aplecându-ne mai mult spre a ne asculta sufletul și a-l hrăni cu frumos - în toate formele cunoscute și decelate de ființa umană, vom reuși să devenim și să manifestăm mai mult frumusețea interioară spre care tindem, dar de care ne indepărtăm.

            Pentru mine, Poezia este muzica sufletului transpusă în cuvânt, care trebuie să bucure, vindece, împlinească și trezească conștiințe individuale si/sau colective!

             Cred că muzica versurilor poate atinge acea coarda sensibilă a fiecărui a dintre noi care să ne împingă subtil spre a deveni OM!

            Primele încercări în ale poeziei (publicare), s-au materializat odată cu participarea la un concurs de poezie organizat de Revista Pro Litera si radio Pro Dioaspora cu sprijinul grupului "Din dragoste pentru oameni și viață", unde am câștigat locul 1. Acest punct cred că a fost startul pentru a-mi da încredere să continui și de aici până la a participa cu poezii în  cartea  "LYRICS ET PROSA -Antologie de literatură contemporană" - volumul III, a fost un pas.... "greu" emoțional!

            Primul meu volum: "Tălmăcire de taine", a văzut lumina tiparului la editura Genius în luna iunie 2016.