După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
Poezii de Mihu Eugenia
- Detalii
- Scris de: Mihu Eugenia
- Categorie: Poezie
- Accesări: 1
CLAUSTROFOBIE
Cătușă de-ntuneric îmi țintuiește glezna
Încorsetându-mi ziua în noaptea abisală
Și nici măcar vreun licăr nu-mi luminează bezna,
Doar mă transformă-n rugă, în bocet de vestală...
Suspin și-amărăciune îmi gâtuie cântarea
Iar bolta se despică și lacrimile-și toarnă
Pe piept, pe tâmpla-mi ninsă și-nnegurează zarea
Cernită și-nnorată cu fumul de pe hoarnă.
Și colivia rece în care-mi doarme zborul
E plină doar de patimi, de rugi, de mărăcini
Iar scârțâitul porții e una cu fiorul
Drapat în borangicuri dar sfâșiat de spini.
Iar în hățișul vieții de-mi lunecă privirea
Ori de se zbate-n hăuri, eu o întorc spre soare,
Și stărui în a fi, în a-mi urma menirea:
Să fur din curcubeu un petic de culoare,
Să îl răsfrâng spre lume, zidindu-l în cuvinte
Și-așa, prin vorbe calde, să îmi descui cătușa,
Să dau și să primesc iubiri și jurăminte
Și-oricărui om dorește eu să-i desferec ușa.
În beznă cea adâncă pot pipăi lumină
Și când înțeapă spinii știu merge pe drumul drept,
Deși îmi țipă glezna iar aripa mi-e-n tină,
Chiar dacă doare drumul ce l-am ales precept.
Du-te, dor!
Am adunat de dimineață vreo șapte picături de rouă
Și mi-am spălat de doruri fața. Iar palmele, pe amândouă,
Mi le-am unit, în gând și slavă, le-am ridicat, smerit, în soare
Și mi-am legat, drept cingătoare, doar curcubeie de culoare.
Mi-am agățat de ceruri dorul și l-am lăsat să-și ispășească,
Păcate grele precum munții și pieptul să nu-mi mai strivească,
Că nu mai vreau să-l port vreodată, și-n suflet să nu mă mai doară
Dar nici să nu mă întristeze ca tânguirea de vioară.
Să nu-mi mai fie noaptea zbucium, să nu mai știu ce-nseamnă dorul,
Să nu-mi mai susure prin vene, cum plânge-ncetișor izvorul.
Rămâi cu bine, dor zănatic, mai du-te și la alte case
Și nu îmi mai ara prin suflet și pe obraz adânci crevase.
Căci tu mi-ai ars în piept pădurea și tu mi-ai dat foc la zăvoaie
Și inima mi-ai pustiit-o și plugu-ți pieptul mi-l îndoaie.
Iar dacă m-ai ținut în zeghe și-apoi m-ai ars, pe rug de iască,
De astăzi tu-mi vei duce dorul, iar eu voi fi, din nou, firească.
În noaptea asta
În noaptea asta urlă vântu-n mine
Iar vârcolacii mi-au mușcat din oase
Și nu e nimeni vaierul s-aline
Iar rănile-s adânci și-s dureroase...
În noapte tot pândesc să iasă luna
Să îmi trimită leacuri de durere,
Da’-n cerul greu agită nori furtuna
Iar stropii lor mă ard a tămâiere.
Doar astrul nopții mi-e acum aproape
Și îmi presară, tandru, cu iubire,
Crâmpei din stele și din nopți pe pleoape
Și-n piept un strop, infim, de amăgire.
Dar negrul nopții îmi pătrunde trupul
Și mă despoaie, lent, de simțăminte
Când sfârtecă din mine fără scrupul,
Câte puțin, din suflet și din minte.
În noaptea asta dau tribut la vamă
Și mituiesc, să îmi apară zorii,
Dar nu mai dau la nimeni nici-o seamă,
Doar mă preling, în zare, cu cocorii...
În noaptea asta nu mai simt nimic,
Doar am murit și-o să mai mor un pic...
Mi-e dor de dragii mei
Mi-e dor de dragii mei frumoși
Care s-au risipit în zare,
Mi-e dor de ochii lor sfătoși,
De-o dulce binecuvântare.
Mi-e dor de dragii mei părinți
Care lucrau cu mâini smerite
Dar au plecat, demult, la sfinți,
În alte lumi, mai fericite.
De bunii mei mi-e tare dor
Și îi revăd zâmbind în prag
Sau alintându-mă-n pridvor,
Mi-e dor, mi-e tare dor și drag.
Mi-e dor de toți care-au apus
Și cicatrice mi-au lăsat,
Mi-e dor de vremuri ce s-au dus,
Prin care lacrimi am vărsat.
Mi-e dor de-acei ascunși prin stele
Ce mi-au lăsat o rană vie
Și lacrimi le trimit să-i spele,
Dar lacrima nu-i mai învie.
S-au dus și au făcut popas,
S-au dus devreme și departe
Dar ei nu știu că doar un pas
Și doar o clipă ne desparte.
Dar mă voi regăsi cu ei,
Ne-o strânge-n brațe în tăcere
Și-atuncea eu și dragii mei
Ne-om bucura de revedere.
Pribeag
Iubitule, să vin la tine? Mă vrei în lumea fără lume?
Mă vrei în lumea fără patimi, fără-nceput și fără nume?
E poarta lumii descuiată, se-ajunge greu, ușor, la stele?
Ții amintirile-ntr-un sipet, sau în șirag, ca pe mărgele?
Iubitule, la tine-n suflet mai plânge dorul cu iubire
Ori lacrimile-ți inundat-au și colțul meu de nemurire?
Mă porți și-acum la tine-n gânduri sau m-ai gonit (dar cu tandrețe)
Și nu îți mai aduci aminte de ani senini din tinerețe?
Visezi în nopți cu lună plină sau somnul ți-este somn pustiu?
Te-ai mai schimbat, vremea te schimbă? sau ești la fel precum te știu?
Și spune-mi, greu te doare soarta, te dor durerile lumești
Pe care le-ai primit din plin și te-au trimis pe unde ești?
Iubitule, sunt frământări la care nu găsesc răspuns
Dar care au săpat crevase și care-n suflet s-au ascuns
Și zac mocnite, răbufnesc, n-au darul să mă liniștească,
Sunt întrebări ce nu-ncetează sub talpa lor să mă strivească.
Eu îți transmit că-n lume-i soare, sunt ierni și primăveri senine
Iar viața merge înainte și fără noi, și fără tine.
Și fără mine se iubește, și-n lume-i bine fără noi.
Iubitule, pribeag prin ceruri, mă vrei în lumea de apoi?
Rezistență
Eu n-am să-ncerc să zbor vreodată
Că aripile mi-s de ceară
Și aș rămâne agățată
Pe-un ciot de lună într-o seară.
Dar n-am să pot tăcea, cuvântul
Să-mi scrijelească cicatrici
Iar gura să-mi fie mormântul
Ce-ascunde-ncorsetări și frici.
Eu n-am să mint când voi lovi
Cu vorbe prefăcute-n gloanțe,
Nu mint, chiar de m-oi gârbovi
Târându-mi sufletu-n instanțe.
Dar n-am să fur nici-o speranță
Și nici vreo lacrimă răzleață
Și n-am s-o schimb, de circumstanță,
Cu roua într-o dimineață.
Nu vând la kilogram dureri
Dar nici din curcubeu culori,
Nu vând lăstari din primăveri
Și nu-mi vând sufletul de flori.
Nu zbor, nu tac, nu mint, nu fur
Și nu mă vând și nu-mi vând gândul,
Doar plâng, mă frâng și-ncerc să-ndur
Durerile, când vin de-a rândul.
Sacrificiu
De ce-ți vinzi sufletul pe-un zlot și pactizezi cu noaptea sură?
De ce-ți vinzi inima pe-un pol și-o chinuiești fără măsură?
De ce-ți vinzi trupul pe nimic și tragi de el și nu te cruți?
Că-i trupul tău și dacă-l frângi n-o să mai facă doi bănuți...
Te zbați, te-nhami la birja vieții, primești doar pinteni în ursită
Dar strângi din dinți și te-oțelești, pentru un colț, infim, de pită.
Îți irosești zile și ani, sacrifici tinerețe-n floare
Deși ești puf de păpădie purtată prin văzduh spre soare.
Ești Ana lui Manole prinsă în ziduri reci de mănăstire
Și ești martira renumită, căci Ana, cea din povestire,
Sacrifica însăși viața pe-altarul faptelor de bine
Așa precum jertfești și tu, și trup și inima din tine.
Știu că ești mamă, poate tată, dar știu și asta, că ți-e greu,
Știu că te zbați să fii ferice, o știu și-o știe Dumnezeu,
Însă mă doare să privesc, când știu că lumea-i nemiloasă
Dar n-am să pot întoarce capul și nici să spun că nu îmi pasă.
FIȘA BIOGRAFICĂ - MIHU EUGENIA
- Născută la 21 aprilie 1955, în Luncoiu de Jos, Jud. Hunedoara.
- Părinții, Poenar Ionel și Floarea, minier și casnică.
- Al doilea copil al familiei, o soră.
- Căsătorită din 1982, fără copii.
- Absolventă liceu de cultură generală ”Avram Iancu” din Brad, profil uman.
- Salariată un an, în 1976, în învățământ și din 1977 până în prezent contabil,
deținând funcția de contabil autorizat înscris în CECCAR (Corpul
Experților Contabili și Contabili Autorizați din România). În paralel, din anul
2010, pensionar.
- Am publicat în colaborare în Antologiile Surâsuri înlăcrimate, vol I, Vise târzii, vol II,
Lirics et prosa, vol I și vol II, Antologia antologiilor Națiunea, Almanahul Dor mărunt,
revistele Amprentele sufletului și Dor de dor.
Am publicat în februarie 2016 volumul PUNTE SPRE INIMI, editura PIM IAȘI, am în
stadiul de finalizare un al doilea volum de poezie.
- Am fost atrasă de poezie și proză încă din școala primară, când înclinam spre latura
beletristică, când mă jucam cu vorbele și mai compuneam câte o mică poezie
nevinovată, cu temă neutră sau dedicație pentru colegi sau prieteni dar care poezie,
în general, ajungea doar la coșul de gunoi, nefiind oferită sau păstrată.