După ce s-a certat cu rabinul Moses Roses, scriitorul Pompiliu Marcea a fost găsit mort în Lacul Herăstrău
La fel de inexplicabil, în același context conflictual, alți doi susținători ai Operelor Complete ale lui Eminescu, au avut morți suspecte.
Poetul Ion Lotreanu a fost găsit spânzurat la data de 22 mai 1985, iar Alexandru Oprea, editorul Operelor lui Eminescu, a ...
Poezii de Daniel Moşoiu
- Detalii
- Scris de: Daniel Moşoiu
- Categorie: Poezie
- Accesări: 2
Ştii tu
Ştii tu unde pleacă privirile noaptea
cînd la colţul străzii vagabondul
îşi ascute cuţitul cînd lăzile cu lapte
umplu trotuarele cînd toamna aceasta e rece
şi ceasurile de lemn ale bisericilor măsoară timpul
invers ştii tu unde se termină coridorul acesta unde
la fiecare uşă moartea poate să-ţi spună bună seara
şi mătuşa delmira îţi citeşte pe-ascuns scrisorile de cînd
erai şi tu îndrăgostit cînd ploua pe părul tău
şi sărutai firul de praf de pe mare
ştii tu unde se-ascund fluturii iarna în crăpăturile
verii sau între degetarele mănuşilor tale
şi vremea aceea în care-ţi lipeai plînsul pe obraz
ca un afiş pe coaja copacului
o, ştii, duminica lenea tristeţea întinse pe o sfoară
ca nişte cămăşi numai bune
ştii tu ce înseamnă să fii prima ţigară
pe care somnoros Dumnezeu o scoate
din pachet dimineaţa?
Neînsemnat ca o unghie vînătă
Doar norii de plumb ai memoriei
plutind ca un fum înecăcios
viaţa te şterge cu teul din cîrciumi
ce animal flenduros muşcă din tine
de jos şi pînă la buricele degetelor
şi apoi în jurul tău pînă îţi rupe în bucăţi
tot mai mici aerul
lustruind cu sînge dinţii de sticlă ai dimineţii
simţindu-mă ca o mănuşă peste lucrurile
inutile ale oraşului
neînsemnat ca o cameră de hotel
ca un ban ruginit în mîna orbului
ca o unghie vînătă ca o cămaşă de mire
cu gulerul ars am plecat
am plecat cu praful oraşului
după urechi ca o ţigară
era o linişte
era o lene de şină ferată
de drum vlăguit
printre buruieni şi urzici
o şapcă veche eram spînzurată de felinarul spart
al unui canton părăsit
4.
pe aici cîndva a curs sînge de om
în locul în care sperietoarea a prins rădăcini
(grilaje pentru cîrtiţe, semne de recunoaştere)
acum ochii ei sînt vii şi cînd vîntul îi împrăştie
ca puful de păpădie spunem că aşa se nasc privirile.
într-o toamnă cînd nu i se pleoştise pălăria pe cap
cînd mai încolo crucea care amintea de trupul sfîrtecat
în batoză era ca un semn rău, ca un bostan gol
şi ciopîrţit în care ardeau lumînări – acolo acum a
crescut păducelul mîncat de omizi cu trupul cărări pentru furnici-,
acolo printre spice de grîu gîdilate de şoricei
pe cînd deasupra treceau nori dezumflaţi
şi stele cu dinţii roşi am muşcat cu tandreţe din păcat,
am înghiţit mirosul de motorină arsă
sudoarea pămîntului amestecată cu sudoarea noastră
pe cînd venea toamna, lîngă sperietoare,
unde a curs sînge de om şi apoi a crescut păducelul rîios
încît astăzi sub coaja lui
amintirile îşi fac pat şi adorm
Casa
Uite, aici era patul în care dormeau
mama şi tata
şi eu într-un pătuţ lângă ei
până la şase ani
cînd mi-au cumpărat patul meu
pe care – zice răsucindu-se pe călcâie –
l-au aşezat exact aici
lângă laviţa de pe care cădeam uneori aţipind
când mă uitau ai mei în casă
şi - făcând câţiva paşi - aici era vatra de lut
unde cocea mama pâine în ţăst
de-mi gâdila nările cu mirosul ei
iar iarna mă urcam pe coş, la căldură,
şi mă îmbăta mirosul aluatului copt
şi aproape mă lua somnul
aşteptându-l pe tata până târziu
numai să-i pot sări – zice arătând cu degetul –
tocmai de-acolo în cârcă
dar cu grijă să nu dau cu capul în lampa
de petrol care era agăţată cam pe-aici – înţelegi? -
şi sub ea – zice uitându-se în jos – chiar în mijloc
era măsuţa joasă, rotundă, cu trei picioare
acolo mâncam, aduşi de spate, şi în tăcere
- erai mic, nu cred că mai ţii tu minte
saramura aia fierbinte de peşte –
şi în colţul ăsta – mai zice amintindu-şi brusc de ceva –
era un dulap în care ţineam hainele bune sus
şi jos hainele de pat
şi mai era un scrin mititel lângă el
unde păstrau actele şi chitanţele
calendarele religioase fotografii şi ziare vechi şi câteva cărţi
gândeşte-te şi tu
ar avea o sută de ani
patruzeci când m-am născut
mai zice tata
în timp ce palma i se plimbă
îndelung pe un biet zid
pe o jumătate de zid scorojit
tot ce mai rămăsese în picioare
Cât ai scăpăra un chibrit
Stătea în faţa mea
şi-şi clătina paharul uşor
în stânga şi-n dreapta
în stînga şi-n dreapta
şi privea în el îndelung
ca şi cum cu privirea voia să prindă
stropii de rachiu care-ar fi putut
cădea pe masă
stătea în faţa mea
şi-şi clătina paharul uşor
în stânga şi-n dreapta
şi abia într-un târziu l-am auzit gângurind:
uite aşa s-a dus
cât ai clipi
cât ai scăpăra un chibrit
nici n-a ştiut că se duce
un an a trecut de atunci
şi e tot mai singură acolo
sărăcuţa